Regal Literar

Știe cineva despre ce vorbesc? (part. I)

Autor: Claudiu Dumitrache
Autor: Claudiu Dumitrache

*Acest material este prezentarea unor serii de articole viitoare. 

1.Noul stil de „muzică”/content din România este ascultat la orice colț iar vizionarile și fanii cresc notabil în fiecare zi. Nu pot decât să compătimesc anumiți interpreți și ascultători, și să îmi fac griji pentru viitorul nostru. În momentul în care nu ești băgat în seama sau nu ai niciun statut social în nicio “turmă” (colectiv), sau nu ești recunoscut ca ceva anume, răspunzi la prima ofertă care ți se face, fie ea directă sau prin intermediul propagandei, căutându-ti refugiul și afilierea. Nu mai contează că nu e ceva benefic sau rațional. Contează doar că cineva te validează într-o anumită direcție, tu simțindu-te important de acum.

Un exemplu religios. Un creștin ortodox merge la biserică, stă mai departe de altar pentru că bogații stau în față, ei se împărtășesc primii și cu ei stă preotul de vorba după slujbă, poate și înainte…
Cel din urmă, se simte neapreciat, deși face aceleași demersuri pentru a fi creștin, diferă doar poziția socială comparativă cu a celorlalți (universal aceasta este irelevantă – nici măcar nu există…). Așa că el răspunde la faptul că Martorii lui Yehova bat la ușă și îi oferă o nouă religie, unde el se simte important și încălzit de toate vorbele frumoase, ridicându-și ego-ul de fapt.

We need to belong – de aceea cu toții, ne agățăm de diferite grupuri, „gang-uri” , mișcări sau comunități de genuri muzicale, sportive, de voluntariat, artistice etc. Pentru afirmare, pentru validare, afiliere și recunoaștere, stabilitatea psihică de a aparține de ceva care ne transpune social într-un mod deosebit, benefic sau nu, rămânând la aprecierea și perceperea fiecăruia din exterior, după formarea pe care a primit-o în sens educativ , cultural, etic – astfel, pronunțându-se cumva sau trecând peste.
În realitate, cei care fac asta, nu și-au găsit un scop bine definit. Se lasă influențați de aspecte imorale și noi tendințe de la formatorii de opinii apăruți abracadabrant peste noapte, înfluențându-i la rândul lor pe alții, și cel mai trist e că de cele mai multe ori, victimele sunt copiii. Viitorul.

Adolescenți și copii care nu au fost grijiți prea bine și cărora acești influenceri le cresc ego-ul, dorințele imorale, sau le implementează o nouă atitudine pe care nici măcar nu o doresc în adâncul rațiunii lor. O abordează doar pentru că ar fi cool și de apreciat în aceste comunități…
În viața acestor persoane apar certuri în familie, între prieteni, un exemplu concret și des întâlnit este dorința de a ieși în cluburi pentru a arată că există posibilitatea – când de fapt unii muncesc pe șantier de la 16 ani. Își dau banii pe lucrurile materiale cu care să se laude într-o noapte în club (haine, accesorii), acolo unde mai plătesc niște bani din cei munciți din greu, apoi regretând cu singuranță și realizând că de fapt viața lor e o piesă de teatru și nimeni nu plătește bilet. Dar continuă pentru a rămâne pe poziție în grupul (sau mai nou…gang-ul lor). Este doar o formă de refugiu prin care problemele material sau de personalitate și frustrările sunt uitate pentru câteva momente… sau deloc.
În orice caz, nu toți tinerii răspund la astfel de activități și trenduri. O parte aleg să stea mai ascunși sau chiar în umbră, învățând și dezvoltând afaceri, viziuni inovatoare prin care să contribuie la bunăstarea celor de lângă ei. Pentru că un creier sănătos, întotdeauna va caută să fie de ajutor și nu dăunător. Este o barieră clară între aceste două tipuri de tineri, despre care unii ar spune că diferențele sunt inscripționate în ADN sau că din cauza mediului, au avut loc mutații genetice sau neuronale. Eu sunt sceptic în acest sens… ca în orice sens, de altfel și de obicei.
Am pretenția și încrederea  umorul, aluziile și seriozitatea mi se pot percepe de către cititor.

2.Vorbim despre tinerii care trăiesc într-un fel din viața publică…
Cel mai probabil sunt viitorii muncitori de șantier de dupa 2030, aceasta nefiind deloc o meserie rea.
Influenceri cu mulți urmăritori, ei făcând nimicuri de fapt, doar arătând bine sau fiind promovați de superiori care au trecut inițierea și au ajuns în vârf pe ierarhia lor, care sunt invitați în cluburi abia deschise pentru a le face reclamă pe rețelele de socializare, sau care sunt contactați de diferite firme de management al vieții lor, oferindu-le contracte, evenimente la care să își facă apariția, produse gratuite pe care să le promoveze s.a.m.d. …în viața reală, de cele mai multe ori aceste persoane nu prea au mai mult de o conservă în frigider și 5 lei în buzunar. Și asta, este foarte trist…

Mulți tineri, se apucă de acest fenomen numit videoblog, în care se presupune că ai ce dărui și împărtăși, doar pentru că le este frică de muncă, pentru că nu au înca un scop și pentru că îi văd pe mai marii vloggeri făcând bani, degeaba. Și să fim serioși, nu e cazul să spunem că muncesc. Este adevărat că se depune efort, dar este în zadar, fără scop, fără a transmite o informație care are un efect benefic asupra receptorului, nu este un act conștient. Sau așa îmi place mie să cred, ca să nu intre la acte conștiente și malefice. Nu poți face asemănare între marile gang-uri și Levi Elekes, când e clar care le sunt orizonturile. Iar ei, vor spune că este doar content diferit. Levi ar spune-o din pacifismul său, iar gang-urile ar spune-o pentru a se salva…
Desigur că un vlogger inconștient și egoist nu va recunoaște niciodată faptul că e mai ușor să ai o viață de vedetă, să bei și să mănânci gratis, să ai haine scumpe, să faci bani pe reclamele la sucul pentru care Levi face antireclamă și să îndobitocești, să conduci adolescenții și copiii pe drumul către moarte, boli, prostie, viață trăită inconștient și stări de zombie. Este de acceptat atunci când eșți malefic iar scopul tău nu este activat. Dar, așteptăm. Poate tipii și tipele despre care vorbim chiar își vor uni forțele de influență cândva, pentru a schimba sistemul și a pune accent pe valorile morale.

Mă înspăimântă puțin când le văd fețele elevilor pe stradă sau în tramvai, cu o mare siguranță și mândrie pe ei, ascultând trap-ul și rap-ul tinerilor “artiști” români. De parcă au atins iluminarea sau ceva de genul acesta… E atât de penibil și înspăimântător în același timp. E ca un sindrom, ca un handicap, ca o boală cruntă pe care cu greu o mai poți trata după ce ai fost infectat.

E neomenesc să avem atâtea resurse și talente care nu își pot da frâu liber propriei viziuni artistice aducând conținut de calitate, fiind sfidate de actualele „repere” în cultura românească.
Ajungem să idolatrizăm vloggerii și cântăreții cu „talent” în nume, când de fapt sunt doar niște rateuri momentane. Ne ducem din ce în ce mai mult la fund iar exemplele bune care îndrăznesc și se dedică, sunt prea puține ca să le facă față celor “mai puțin bune” și să motiveze tinerii. Socotind la o scară mai largă în timp și spațiu – constatăm că identitatea noastră este amenințată.

3.Lipsa educației copiilor și chiar a profesorilor, adăugând non-valorile percepute ca valori reale în ultimii ani, au efecte…
Un exemplu și o problemă care persistă îngrijorător, rușinos pentru noi ca specie superioară și guvernatoare. Din gimnaziu până în facultăți găsim aceleași tipuri de hărțuire, diferând doar gradul de gravitate. Grav și mai puțin grav. Nu doar adolescenții se hărțuiesc. Putem găsi și cazuri în cancelarie sau între profesor și elev. Profesori ce nu sunt apți pentru a îndruma, susține și motiva un elev spre evoluție, vedem tot mai des chiar și fără să recunoaștem, neștiind că închizând ochii, contribuim la o posibilă eroare în viață cuiva.

4.Unii artiștii nu plătesc sucul sau masa din club…
Stând la masă cu artiști din diferite domenii, vine unul fără domeniu, căruia i-ai putea da profesia de „scandalagiu” sau „bufon” (cum spunea tatăl Vadim), și care nu se poate ancora în niciun subiect de dimensiuni… peste mediocru. Începe să dea din gură ca o țață, că a realizat, că a câștigat bani și că face o sută de mii sau un milion de urmăritori pe Instagram. Pe sfârșitul mesei, după ce mănâncă și bea și se laudă, ce face? Se scuză și pleacă pentru a nu plăti. Poate nu are, poate are și e zgârcit… Enigmă?

#Putem

Oamenii sunt oameni. Este cert dovedit științific și… spiritual – că oamenii sunt stăpânii Pământului și ale tuturor celorlalte vietăți ce trăiesc pe Pământ sau în Pământ, oamenii având puterea de a controla și a se impune.  În unele cazuri, oamenii au puterea de a genera și fenomene artificiale în natură, fapte care dovedesc evoluția noastră la nivele foarte înalte. Suntem demiurgii acestui Pământ, pe cât de bine îl putem îngriji, pe atât de “bine” îl putem distruge. Trecând prin toate timpurile pe care le cunoaștem și ajungând în zilele noastre, descoperim grație geniilor din domeniul antropologic, istoric, arheologic, științific, biologic, medical, fizic etc –  faptul că suntem cea mai inteligentă rasă de viețuitoare, excluzând teoriile, mitologiile sau declarațiile pământenilor în care se relatează despre alte creaturi superioare precum zeii respectiv rasele extraterestre. Avem puterea și capacitatea de a crea echilibrul aici, pentru că este necesar. Armonia ne-a permis asta, ea fiind guvernatoare în Univers, a știut, măreața, că avem nevoie de echilibru. Trebuie să aprofundăm subiectele tabu pentru a nu ne distruge și pentru a nu ne pierde culturi, identități, istorii și emoțiile reale.

Avem la dispoziție o întreagă opera a cunoașterii. Nu absolută, pentru că nu putem percepe fenomenul. Este chiar și inexistent. Nu putem da teorie lui Dumnezeu atât timp cât trăim în infinit. Dar prin semidoctismul nostru omenesc , ajuns la aceste nivele ale cunoașterii, putem să fim niște semidocți mai buni. Avem probleme de personalitate? Nu ne idetificam plăceri și hobby-uri în afară de a sta pe Tik Tok? Nu putem face diferența dintre un material serios și o parodie imbecilă de la tv? Nu am auzit de Luminița Anghel și participăm la Eurovision? Credem că noua ordine mondială e același lucru cu încălzirea globală? Suntem triști și ne prefacem că suntem fericiți? Jucăm teatru fără să ne dăm seama că o putem face și pe scene? Toate răspunsurile le avem deja. Tot ceea ce trebuie să facem e să le conturăm pentru a le concretiza și a le valida. Robert Burton și Echkart Tolle sunt unii dintre autorii care ne-au dăruit acest contur. Citindu-le cărțile, putem găsi rezolvarea problemelor noastre. Tuturor problemelor noastre.

3 thoughts on “Știe cineva despre ce vorbesc? (part. I)

  1. Foarte bun articol și e important că vine de la autor foarte tînăr. Dacă rea sccris de cineva de vîrsta mea, nu cădea la fele de bine. Se putea spune că vine „moșul” ăsta și ne dă lecții!

  2. Foarte interesant, îmi aduce aminte despre viziunea lui Socrate din lucrarea ,, Republica “ in privința poeților.

    Vlogul și muzica se consuma, cartea mai greu.

    Dacă ar fi sa existe material video, care sa conțină informația ta, dacă ar fi sa fie toți oamenii de cultura vloggeri sau cantăreți, sunt sigur ca am fi la alt nivel.

    Frumos!

  3. Deosebită viziune, domnule Dumitrache! Va apreciez sinceritatea și faptul că sunteți un cutezător în apărarea valorilor noastre culturale. Am fost informată de publicarea acestui articol care m-a încântat și mi-a dat speranța pentru viitorul nostru cultural, românesc, de la OMUL care ne-a făcut cunoștință la Ambasada SUS… V-am menționat acestea, pentru a vă da seama cine sunt, folosind acest pseudonim. Succes în activitate și Doamne-ajută să ne revedem cu bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *