Regal Literar

Apusul se așterne

Foto: Wickdart
Foto: Wickdart

Atâtea drumuri și poteci
Brăzdează asfințitul după mine
Încât mă rătăcesc în preajma mea,
Și orb, și surd, și mut și nu mi-e bine.

Nici nu mai cred în răsăritul oblic
Al unei nașteri după noaptea asta
Care, se pare, ca o nouă noapte
După alta va veni:

Atâta cât păcatu-mi va mai curge
Pulsând prin sânge pâcla
Primului păcat la care – prima geneză –
Am fost părtaș… eu nu mai dorm!

Apusul se așterne pe vecie
Pe când în cerul meu se sting vecii
și pâlpâirile se duc spre templul
întregii rătăciri din preajma mea.

Christian W. Schenk

4 thoughts on “Apusul se așterne

  1. Pacatul lui Adam si Eva – reflecția prin ‘prima geneza”- este cel ce ne urmareste si ne amintește că trebuie sa-l rasplatim ptintr-o continuă remodelare, spre bine, de la care am deviat, or versurile „pâlpâirile se duc spre templul / intregii rataciril din preajma mea” sunt elocvente : mai este spațiu pentru Lumina prin care renaștem.

  2. Felicitări! Superb! ,, prin cerul.meu” poetul străpunge cerul personal, prin svâcnirile proprii, urcând spre templu.Aceste imbolduri sunt inserate in interiorul poetului de cei din jur( din preajma mea) involuntar deși transpuns în orice chip impus de orb, surd sau mut e zadarnic, rămâne tot neferici(lși orb, și surd și mut și nu mi-e bine)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *