Regal Literar

Ștefan-Lucian Mureșanu: Tratat în absolutul de sine (integral)

Autor: Stefan-Lucian Muresanu
Autor: Ștefan-Lucian Mureșanu

Volumul de poezii care, sugestiv, este intitulat Boemia unui mort, mi-a articulat una dintre simțirile mele, dorința, o manifestare spirituală a încercării descifrării, ca filolog antropolog, a unui rit de trecere, capăt al vieții albe și treacăt în eternitatea vieții de dincolo.

Poetul Claudiu Dumitrache, debutant și stăruitor în ticluirea cuvintelor în versuri, mi-a dăruit spre neuitare o parte din ceea ce este și se dorește el să existe, mort-viu, o antonimie binară care nu admite grade intermediare, căci adjectivele componente nu admit grade de comparație. Concepția despre viață a poetului poate fi înțeleasă din însăși definiția antonimiei care distribuie mesajul de la o anumită dispunere fonetică, lexicală, definindu-l ca pe o imagine, un fiind când observabil, materializat, când în invizibilitate te urmărește și te observă până în străfunduri. Claudiu Dumitrache desfășoară idei, aparent este un fugar prin versuri care cad peste cititor cu imagini ale unor mesaje care te surprind atât prin naturalețe, cât și prin filosofia specifică poeziei simboliste tratată într-un neomodernism violet, panta lui fiind alunecarea spre umbrele în dubii: A durat mult, este drept/ N-am putut să te aștept/ Prin mesajul tău meschin/ Am înțeles, nu vrei să vin (p.53).

Fiindul acesta, care trăiește și bântuie pământul, este tânărul de douăzeci de ani care, când aleargă pe drumurile fără sfârșit ale dorințelor lui, când pășește pe Calea dăruită de Cel de Sus cu harul său, umplând în binefacere inimile doritoare de frumos.

Un suflet de copil/ Fugea de tot ce-i viu… (p.11). Însă, fuga aceasta este însuși timpul care trece și lovește stăruitor în boemia ce îi umple golul din existența lui terestră. În timp, el se va echilibra în nemărginirea universului care-l inspiră și îl hrănește spiritual. Poezia Chemare, a doua din volumul său de poezii, prezintă această legătură cu înaltul nedeslușit: Aud un glas astral demult/ Nu pot răspunde, cred că-s mut/ Aud un râu ducând spre nord/ Eu sunt în mare, nu știu să înot… (p.15). Cuvintele cred că-s mut nu sunt aleatorii, sunt o mărturisire că în fața Universului nimeni nu ar avea îndrăzneala să contrazică ordinea, așa cum este ea, materială și imaterială. Versurile chemării din înalt spre marea vieții pământești demonstrează apartența poetului la lumea lumilor și, pe cât de strălucitoare îi este evoluția pe atât de conștient este că într-un timp al său viața i se va întrerupe: nu știu să înot, este căderea iminentă.

El dăruiește tot ceea ce simte, se poate, unei iubiri apuse, unei ființe care nu a putut să-i înțeleagă menirea. Claudiu Dumitrache este un poet, trăiește, admiră însă naiv îndură: Întristându-mă frumos/ Cu bun gust, dar și grețos/ Îndrăznesc să scriu un vers/ Și să-ți spun că te iubesc (p.30). Întristarea lui nu o dorește deranjantă, ci, doar o regăsire în lumesc, în lumea în care trăiește și visează. Boemia este lumea lui, imaginară, în care trăiesc boemii, o viață lipsită de siguranța zilei de mâine pe care un mort, cu siguranță, nu se știe dacă o mai are: Agonia mi-e plăcută, spune el într-o altă poezie, Alb închis, titlu semnificativ, o supraconductibilitate poetică, în stilul poetului, o cromatică menită să producă un maxim de extaz și să masivizeze cele mai mărunte sentimente, până la apocaliptic.

Sinceritatea acestor poezii, din volumul Boemia unui mort, a poetului debutant Claudiu Dumitrache, e mai presus de cuvintele pe care am încercat să le exprim. În fața sincerității lui, a sensurilor pe care le administrează cu talent deosebit în versurile sale trebuie să rămâi și să meditezi mult. Cuvintele pe care le folosește în versurile poeziei sale nu se găsesc explicate la modul în care dorește poetul să le expună în dicționare. Dincolo de aceste cuvinte este absolut orice sau absolut totul, poezia lui Claudiu Dumitrache progresează de la a crede în ceva la a crede în altceva. Și acela este absolutul de sine. Excelează într-un aparent naivitism însă mesajul lui în toate poeziile volumului, Boemia unui mort este iubirea, libertatea de a fi tu însuți, iar el a reușit să fie ceea ce și-a dorit, un romantic.

În poezia poetului Claudiu Dumitrache, sesizăm o îmbinare de două tehnici: aceea a versului alb, cu toate atributele versului clasic însă fără rimă, și a tehnicii folosirii versului liber în care regulile sunt aplicate/ eludate după cum doreşte poetul, neţinând cont de unele dintre acestea, calificându-l când un canonic când un eu creator ce se joacă cu propriul proces de elaborare al creației lui poetice în sine. Strofele, în marea lor majoritate, sunt compuse din patru versuri, o modalitate de apropiere stilului poeziei clasice însă măsura, ca număr al silabelor dintr-un vers, variază de la șapte silabe la zece silabe (poezia Strig la tine să mă lași să zbor). Ritmul este trohaic, coborâtor și vioi, o succesiune regulată a unor silabe neaccentuate, dar şi a pauzelor cu sens meditativ.

Putem spune, după ce am citit și cele șapte mărturisiri ale poetului, de la pagina 73 a volumului său de poezii, că ele însumează o înșiruire de trăiri în imagini ale imaginilor vieții sale de îndrăgostit, într-o perioadă de un an de zile, cuvinte ce îi eliberează interiorul, regăsindu-se în toată creația sa literară. Expresia A înviat, ce încheie ca un epilog mărturisirile este revenirea la viața de zi cu zi, la momentele dinaintea exprimării marii iubiri. Să înțelegem că acest volum a apărut sub imboldul marii iubiri pe care poetul a trăit-o și care l-a învins la un moment dat. Ar fi deosebit de analizat mesajul pe care îl exprimă ca pe un adevăr în titlul volumului Boemia unui mort, acest lucru l-am făcut în rândurile de mai sus.

 

Ștefan-Lucian Mureșanu
prof. filolog-antropolog,
Institulul de Etnografie și Folclor Constantin Băraloiu al Academiei Române

One thought on “Ștefan-Lucian Mureșanu: Tratat în absolutul de sine (integral)

  1. Felicitări, Claudiu! Un adevărat „poem frustrat”, conform unei definiții atât de profund inspirate. Frustrările pe care le documentează sunt neîncăpător de multe: aceea de valoare culturală, de simț estetic, de vibrație artistică, de verb poetic, de tact comunicațional, de orientare epistemică, de intuiție subiectivă și empatie transcendentală. O paradigmă sinceră ce demonstrează pe viu impasul formelor contemporane de „slujire a lui Apollo”, la care doar cei inițiați au acces. Pe bune dreptate, specialiștii se străduie în continuare să descifreze tainele ascunse ale acestui poem inegalabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *