Regal Literar

„Boemia unui mort” în ochii criticilor

În urma publicării volumului meu de versuri Boemia unui mort (2018), pe când am simțit să scriu poezie, criticii s-au exprimat… elogios, considerând volumul de debut ca fiind romantic, de dor (Rodica Elena-Lupu), apocaliptic, ori sincer, astral, bacovian, eminescian, profetic, inclusiv tradiționalist (Valentina Vasile), clasic, din timpuri trecute (Alexandru Cistelecan), contrariant (Liviu Antonesei), adânc, disperat sau cosmic (Sergiu Botezatu). 

În continuare, voi reda frânturi de opinii venite din partea unor artiști, autori români și somități literare, cuvinte pe care nu le pot contesta. Ceea ce știu, este că am încercat să-mi spun o poveste prin poezie, o parte a vieții, și să pun accent pe un proces important prin care trec oamenii, dar care nu este prea abordat. Am îndraznit să-i găsesc și un nume: mort-viu. De altfel volumul meu de debut se va înțelege într-un mod simplist – trecerea de la adolescență la maturitate.

 

____________

 

Sergiu Botezatu,
scriitor, manager al Agenției Statelor Unite
pentru Dezvoltare Internațională, Republica Moldova

Semnele-au venit demult ne afirmă Claudiu Dumitrache în poezia sa plină de gânduri și metafore profunde, mature și, aș îndrăzni sa afirm, geniale pentru vârsta lui fragedă de doar 20 ani. Totul este o inocență infinită, un sunet al sublimului și o șoaptă a desăvârșirii.

Tănărul poet ne propune o poezie cosmică, Pământul fiind prea mic pentru el. Prin versurile sale, pe aripile luminii, iubirii și credinței în bine, într-un dans imaculat pe inelul lui Saturn, ne îndeamnă să descoperim alte dimensiuni ale infinitului, reflectând atât de frumos în sufletele și inimile cititorilor, aidoma unei oglinzi de stele, de vieți cu diferit cuvânt. Poezia lui Claudiu Dumitrache este o chemare din strălucirile unui glas astral și anilor lumină. O chemare de a nu înceta niciodată de a crede în puterea miraculoasă a iubirii.
Cu
 un suflet de copil ce fugea de tot ce-i viu, Claudiu Dumitrache vine cu o poezie adevărată, plină de lacrimile luminii plânse pe pian și cântate pentru neam.

 

Adrian Simion-Trafa
actor, scenarist și autor

La 19 ani își publica primul volum de poezii care se numește Boemia unui mort. Un volum care merge pe nunanțe simbolistice, pe detalii ale geniului dintotdeauna, pe etică, profunde teorii și pe inteligentă emoțională. Pe amanunte din viața noastră care ne aparțin și care ne fac să fim mai prezenți. Claudiu Dumitrache este un punct de reper pentru tânăra generație datorită devotamentului său artistic și prin urmare, datorită realizărilor sale pur și simplu uimitoare. Apreciat de nume grele din muzică și nu numai, Claudiu ne arată pe zi ce trece că este un munte de energie, neobosit niciodată și care se inspiră din tot ce îl înconjoară, din natură, din oameni, din caractere, din viată pur și simplu, dar în același timp cu o mare afinitate și profunzime cu care poate, nu o pot face toți .

 

Valentina Vasile
prof., autor și istoric

Boemia unui Mort ne convinge că tinerii ies din tipare și că tânărul Claudiu Dumitrache este o alternativă a timpului prezent. Trăiește pentru acum, iubește pentru acum și nu condiţionează. Acestea sunt niște valori care străbat ca un fior și ca un vin roșu, întreaga declaraţie lirică a acestui suflet năpăstuit de iubire, disperare, așteptare și trădare. Claudiu Dumitrache este un neosimbolist al timpului actual. Întreaga lui operă este plină de simboluri. Lumea este o coordonată pentru tânărul poet: să putem visa, dar să putem ierta. Acestea sunt niște adevăruri ale timpului prezent pe care ar trebui să ne construim cunoștinţele, să ne reconsiderăm prieteniile, să întindem o mâna, să ajutăm și să spunem mulţumesc sau iartă-mă. Dar câţi dintre noi mai fac lucrurile acestea? Suntem într-o lume a non-valorilor, a echivocului, a absurdului, a lipsei de respect și de recunoștinţă. Nu nu le mai avem. Această alternanţa între alb și negru, între bine și rău ne învaţă că viaţa trebuie trăită cu deziluzii, dar și cu speranţe.

Viaţa este pentru Claudiu de culoarea violet . Aici, îl putem identifica cu poezia lui George Bacovia, care a plâns pe violet, după cum mai înainte și Macedonski plânsese pe violet. …Sufletul mi-e violet / Cât am iubit / Cât am visat / M-am scufundat… C. Dumitrache este profetic, dăruiește o iubire totală. Iată un tânăr de 20 de ani, care ne aduce în paginile lucrărilor lui o revelaţie – revelaţia tânărului care e ancorat în viaţă de adevăr, care vrea să iubească, care vrea în fiecare zi să ridice altare de mulţumire pentru că trăiește, pentru că știe să mângâie cuvintele, pentru că știe să asculte notele și pentru că iubește oamenii. Claudiu Dumitrache este un poet al astrelor și al infinitului, aducându-ne aminte de Eminescu.

M. Eminescu străbătea spaţiile Luceafărului, Claudiu străbate spaţiile unui alt demiurg, pe inelul lui Saturn. În poezia Dansează-mă pe inelul lui Saturn , putem identifica cu ușurinţă valori naţionale și universale, coordonate ale permanenţelor românești și filozofice, iar toate acestea se regăsesc în tot volumul de versuri Boemia unui Mort care este o viaţă, o trăire și o credinţă.

 

Ștefan Lucian Mureșanu
prof. filolog-antropolog, etnograf laInstitulul de Etnografie și Folclor Constantin Băraloiu al Academiei Române,decan al Facultății de Litere și Limbi Străine a Universității Hyperion, București

Volumul de poezii care, sugestiv, este intitulat Boemia unui mort, mi-a articulat una dintre simțirile mele, dorința, o manifestare spirituală a încercării descifrării, ca filolog antropolog, a unui rit de trecere, capăt al vieții albe și treacăt în eternitatea vieții de dincolo. Poetul Claudiu Dumitrache, debutant și stăruitor în ticluirea cuvintelor în versuri, mi-a dăruit spre neuitare o parte din ceea ce este și se dorește el să existe, mort-viu, o antonimie binară care nu admite grade intermediare, căci adjectivele componente nu admit grade de comparație. Concepția despre viață a poetului poate fi înțeleasă din însăși definiția antonimiei care distribuie mesajul de la o anumită dispunere fonetică, lexicală, definindu-l ca pe o imagine, un fiind când observabil, materializat, când în invizibilitate te urmărește și te observă până în străfunduri. Claudiu Dumitrache desfășoară idei, aparent este un fugar prin versuri care cad peste cititor cu imagini ale unor mesaje care te surprind atât prin naturalețe, cât și prin filosofia specifică poeziei simboliste tratată într-un neomodernism violet, panta lui fiind alunecarea spre umbrele în dubii: A durat mult, este drept/ N-am putut să te aștept/ Prin mesajul tău meschin/ Am înțeles, nu vrei să vin (p.53).

Fiindul acesta, care trăiește și bântuie pământul, este tânărul de douăzeci de ani care, când aleargă pe drumurile fără sfârșit ale dorințelor lui, când pășește pe Calea dăruită de Cel de Sus cu harul său, umplând în binefacere inimile doritoare de frumos.

Un suflet de copil/ Fugea de tot ce-i viu… (p.11). Însă, fuga aceasta este însuși timpul care trece și lovește stăruitor în boemia ce îi umple golul din existența lui terestră. În timp, el se va echilibra în nemărginirea universului care-l inspiră și îl hrănește spiritual. Poezia Chemare, a doua din volumul său de poezii, prezintă această legătură cu înaltul nedeslușit: Aud un glas astral demult/ Nu pot răspunde, cred că-s mut/ Aud un râu ducând spre nord/ Eu sunt în mare, nu știu să înot… (p.15). Cuvintele cred că-s mut nu sunt aleatorii, sunt o mărturisire că în fața Universului nimeni nu ar avea îndrăzneala să contrazică ordinea, așa cum este ea, materială și imaterială. Versurile chemării din înalt spre marea vieții pământești demonstrează apartența poetului la lumea lumilor și, pe cât de strălucitoare îi este evoluția pe atât de conștient este că într-un timp al său viața i se va întrerupe: nu știu să înot, este căderea iminentă.

El dăruiește tot ceea ce simte, se poate, unei iubiri apuse, unei ființe care nu a putut să-i înțeleagă menirea. Claudiu Dumitrache este un poet, trăiește, admiră însă naiv îndură: Întristându-mă frumos/ Cu bun gust, dar și grețos/ Îndrăznesc să scriu un vers/ Și să-ți spun că te iubesc (p.30). Întristarea lui nu o dorește deranjantă, ci, doar o regăsire în lumesc, în lumea în care trăiește și visează. Boemia este lumea lui, imaginară, în care trăiesc boemii, o viață lipsită de siguranța zilei de mâine pe care un mort, cu siguranță, nu se știe dacă o mai are: Agonia mi-e plăcută, spune el într-o altă poezie, Alb închis, titlu semnificativ, o supraconductibilitate poetică, în stilul poetului, o cromatică menită să producă un maxim de extaz și să masivizeze cele mai mărunte sentimente, până la apocaliptic.

Sinceritatea acestor poezii, din volumul Boemia unui mort, a poetului debutant Claudiu Dumitrache, e mai presus de cuvintele pe care am încercat să le exprim. În fața sincerității lui, a sensurilor pe care le administrează cu talent deosebit în versurile sale trebuie să rămâi și să meditezi mult. Cuvintele pe care le folosește în versurile poeziei sale nu se găsesc explicate la modul în care dorește poetul să le expună în dicționare. Dincolo de aceste cuvinte este absolut orice sau absolut totul, poezia lui Claudiu Dumitrache progresează de la a crede în ceva la a crede în altceva. Și acela este absolutul de sine. Excelează într-un aparent naivitism însă mesajul lui în toate poeziile volumului, Boemia unui mort este iubirea, libertatea de a fi tu însuți, iar el a reușit să fie ceea ce și-a dorit, un romantic.

În poezia poetului Claudiu Dumitrache, sesizăm o îmbinare de două tehnici: aceea a versului alb, cu toate atributele versului clasic însă fără rimă, și a tehnicii folosirii versului liber în care regulile sunt aplicate/ eludate după cum doreşte poetul, neţinând cont de unele dintre acestea, calificându-l când un canonic când un eu creator ce se joacă cu propriul proces de elaborare al creației lui poetice în sine. Strofele, în marea lor majoritate, sunt compuse din patru versuri, o modalitate de apropiere stilului poeziei clasice însă măsura, ca număr al silabelor dintr-un vers, variază de la șapte silabe la zece silabe (poezia Strig la tine să mă lași să zbor). Ritmul este trohaic, coborâtor și vioi, o succesiune regulată a unor silabe neaccentuate, dar şi a pauzelor cu sens meditativ.

Putem spune, după ce am citit și cele șapte mărturisiri ale poetului, de la pagina 73 a volumului său de poezii, că ele însumează o înșiruire de trăiri în imagini ale imaginilor vieții sale de îndrăgostit, într-o perioadă de un an de zile, cuvinte ce îi eliberează interiorul, regăsindu-se în toată creația sa literară. Expresia A înviat, ce încheie ca un epilog mărturisirile este revenirea la viața de zi cu zi, la momentele dinaintea exprimării marii iubiri. Să înțelegem că acest volum a apărut sub imboldul marii iubiri pe care poetul a trăit-o și care l-a învins la un moment dat. Ar fi deosebit de analizat mesajul pe care îl exprimă ca pe un adevăr în titlul volumului Boemia unui mort, acest lucru l-am făcut în rândurile de mai sus.

 

Ioan Es. Pop
poet și publicist

Cu ani în urmă, m-a izbit în plin titlul cărții Jucăria mortului, de Constantin Acosmei. O impresie apropiată mi-a fost produsă mai deunăzi de Boemia unui mort, titlul volumului semnat de Claudiu Dumitrache și publicat la Editura Amurg Sentimental în 2018. Creațiile din această carte nu ascund, ci confirmă vârsta de atunci și de azi a autorului, moartea fiind mai degrabă un pretext, decât o mașină născătoare de poezie.

 

Rodica-Elena Lupu
scriitor și compozitor

Oare e mai important dorul de trăiri intense, de emoţii şi prea plin de sentimente? Sau cel de persoane? De persoanele care provoacă astfel de emoţii. Nu ştiu. Nu m-am gândit până acum la aşa ceva. Dar înclin să cred că emoţiile în sine sunt cele care ne lipsesc, persoanele care le-au provocat de-a lungul timpului fiind diferite.

Dor de viaţă, de iubire, de fericire, de bucurie – a ta sau a celor dragi, de hohote de râs, de emoţii intense, de atingeri diafane, de mângâiere, de tandreţe, de dulcea oboseală după un ţel împlinit, de libertate, – da, trebuia să-l clasez mai pe primele locuri că e cu adevărat important – de plăcere, de satisfacţie, de speranţe – toate aceste doruri se întâlnesc în poemele din Boemia unui mort.

Dacă am uitat vreunul, asta înseamnă că autorul nu l-a mai trăit de mult şi e cazul să se ocupe de asta. Scrisul îţi cere, pe lângă darul înnăscut, multă trudă, puţină îndrăzneală, enormă exigenţă şi, nu de puţine ori, înţelepciunea de a suporta dureroasele înfrângeri, de a înghiţi amarul propriei neputinţe de a depăşi limitele unor bariere nevăzute. Dar zidirea nu se înalţă fără jertfă. Boemia unui mort este fără îndoială o imagine profundă a autorului Claudiu Dumitrache, care se afirmă năvalnic, surprinzând atâtea ipostaze ale trăirii noastre de zi cu zi – bucurii, tristeţi, îndoieli şi speranţe.

Cum primăvara, în Domnul se trezeşte descoperind Calea, Adevărul şi Viaţa – regăsind puterea de a fi – autorul descoperă că scrisul îi face bine. Sufletul autorului vrea să rămână în libertatea unui izvor…

 

Christian W. Schenk
medic chirurg, poet, eseist,
editor și traducător

Poezia nu a murit, – nu va muri, pentru că ea este o componentă esențială a sensibilității umane; – ea își are locul discret în adâncul ființei umane, un modus vivendi a naturii noastre. Așa credea și poetul național al românilor, acum mai bine de un secol, așa crede azi și un tânăr poet al vremii noastre Claudiu Dumitrache, – pe același meridian, cu alt limbaj, cu alte orizonturi ale recepției lirice, cu alt conținut în vălmășagul realităților contemporane!

Lumea cuvintelor încărcate de înțelesuri e purtătoare de mesaje ale poetului care mai crede în miracolul poeziei, în arta sublimării adevărului subiectiv, dar care vorbește inimii semenilor săi.

Astfel, în Boemia unui mort descoperim aceste versuri puse într-o matrice însuși existenței poetului, a percepției sale.

Ilustrul principe savant, membru al Academiei de Științe din Berlin, Dimitrie Cantemir, care a domnit puțin (1710), contemporan cu Petru cel Mare, aliat al acestuia contra turcilor la Stănilești, rămas în memoria posterității prin opera sa genială, care l-a înscris în rândul celor mai de seamă oameni din Europa acelui timp, pe frontispiciul bibliotecii St. Généviène (patroana Parisului), aflate alături de Panteonul Franței, Cantemir a scris acest mare adevăr în Hronicul vechimii romàno-moldo-valahilor din 1716: Limba nebiruit martor este (Lingua invincibile testimonium est), ceea ce este adevărat nu numai pentru istorie, pentru arta literară cât mai ales în primul rând pentru poezie! Iubirea față de frumos, iubirea golită de straie pământești țintind înverșunat spre moralitate, spre moralitatea poeziei, dar și spre estetica urâtului cu tente expresioniste.

Una dintre poemele care condensează expresiv ceea ce Paul Valéry a numit eterna luptă a spiritului cu limba – renunță prin titlu perceptul biblic citat mai sus, adăugând foșnetul Veșnicului sau un însetat cal îngenuncheat bând din izvoarele timpului. Poema se numește Chemare și cităm din ea începutul și încheierea care sugerează eliberarea prin adevăr a permanentei lupte cu spiritul:

Aud un glas astral demult

Nu pot răspunde, cred că-s mut

Aud un râu ducând spre nord

Eu sunt în mare, nu știu să înot

……………………………………..

Sunt aproape mort acum

Miros tămâie și mult fum

Totuși mai aud ceva

Ani lumina, vocea ta…

Lirism, modernitate, expresivitate autentică în densitatea și culorile verbului, poezia lui Claudiu Dumitrache este mesajul unui talent literar în configurația tinerei lirici de azi…

 

Silvia Popescu
personalitate tv

Dacă ar fi să îl să-l definesc în doar câteva cuvinte, l-aș defini pe Claudiu ca fiind un poem, o pasăre, o culoare. El scrie și se descrie, iar monologul multiplicat la nesfârșit face face posibilă intervenția a nenumărate voci neidentificate. Să scrii despre tristețe fară să-l faci pe cititor să se simtă trist nu mi se pare lucru puțin. Am încercat să nu-l privesc pe Claudiu, ci să-l văd prin opera sa liberatoare, pentru că doar aici el vorbește dezbrăcat de haina groasă a irealității.

 

Veronica Balaj,
scriitor și jurnalist radio-tv

Claudiu Dumitrache și-a descoperit harul distilării poetice a cuvintelor. Așa cum sugestiv și foarte pertinent sublinia Christian Schenk, într-o prezentare, limba folosită de fiecare nativ este un element definitoriu. Pentru ceea ce întreprinde un scriitor, putem spune că este un fel de plecăciune, de omagiu adus limbii materne.

Claudiu Dumitrache semnează un volumaș intitulat Boemia unui mort… Fără îndoială gândul ne duce la o anume zonă geografică. În volumul respectiv, extrapolând, am identificat mai multe poziții filozofice. Puterea de-a opune morții, vitalitatea. Exuberanța, înfruntarea fiecărui moment care trece și devine parte din irecuperabil, din moarte. Autorul dăruiește, în replică, opozant temutului termen, dăruiește iubire, speranță, bucuria de a trăi. Cineva făcea trimitere la violetul bacovian… Nici pe departe nu poate fi vorba de așa ceva! Aici avem de-a face cu laitmotivul dragostei împrăștiate, dăruite în scânteieri vitale, extravertite, în toate nuanțele sale. Vocea autorului vibrează de iubire clamată în varii tonalități până la decibelii pe care-i include de obicei patima. Să se știe, să se audă, să-i fie primit darul de afecțiune.

 

Andrei Zincă
actor, regizor de fim și televiziune

Citind poemele lui Claudiu Dumitrache am descoperit o profundă sensibilitate pentru priviri lăuntrice și dialoguri cu sinele.

 

Nicolae Furdui Ianca
artist

Nu sunt critic literar , dar îmi dau seama de o creație cu talent. Claudiu Dumitrache tratează o situație actuală, o suferință a întregii omeniri, îndepărtarea ființei umane de zona spirituală. Are o bogată cultură care il ajută  să-si pună in valoare talentul.

 

***

*Pentru unele din materialele de mai sus, țin să îi mulțumesc Elenei Cristina David!

Cartea se mai poate găsi fizic doar la Târgul Cărții (stoc limitat), bibliotecile universitare, metropolitane, naționale și centrale din România sau Rep. Moldova. Online, se poate descarcă PDF de pe Google Play (sau Google Books). 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *