Regal Literar

Emil Botta sau ipostazele neființei

Vladimir Găitan, recent „adormit” dintre noi, îl numea pe Emil Botta, „un extraterestru”. Și fară îndoială, adevărul acestor vorbe nu poate fi contrazis de nimeni. Venea de pe o altă planetă numită Trăire, nu Terra ! Totul în această ființă a fost ancestral, mitic, neasemuit de sensibil, într-o simbioză de masculin și feminin integrate în absolut, care pășea, parcă, pe pământ ca un vinovat perpetuu al faptului de a fi fost întrupat, din greșeală, în adamit. Sufletul și spiritul îi erau intacte, ca într-o carcasă de aur, în fața acestei haine atât de grele și inutile, care este trupul supus morții și dispariției.

Despre calitatea sa de actor, Emil Botta afirma apoftegmatic: „Domnule, meseria asta este o taină…” În „Reconstituirea” lui Pintilie, de pildă, se ipostaziază, dincolo de o interpretare ocazională, în conștiința unui profesor care vorbește, precum o Cassandra, despre suferință și violență, despre lumea care se năruie implacabil. Cine poate uita starea sa filmică și extra-filmică, când pronunță obsesiv: „Oriental, crema de mandarine” ?

Dincolo de replici, presimţeai în el ceva foarte important şi valoros, care e în primejdie să se distrugă: avea liniştea înspăimântătoare, prevestitoare, a catastrofelor. Şi astfel îţi inocula sentimentul tragicului care nu se putea constitui dacă nu e precedat de intuiţia valorii ce urmează a fi încovoiată. Un proces similar am trăit în legătură cu prezenţa lui în Unchiul Vania. Astrov – în persoana lui Emil Botta – era spectacolul tragic al unor forţe sufleteşti de o orbitoare frumuseţe, care se irosesc înjosite în lumea în care el trăia. Toate făptura lui Astrov-Botta ne comunica sentimentul a ceva înalt şi nobil, care se degradează, care e terfelit în meschinăria triumfătoare a mediocrităţii. (…) Toate acestea dovedesc că arta lui Emil Botta de a acredita personajul. (…) Statutul personal al ipostazelor dramatice comunicate de actorul Botta este un statut de <îngeri căzuţi>. Dacă ar fi fost numai un statut de <căzuţi>, n-am fi avut sentimentul tragic al distrugerii valorii şi totul s-ar fi limitat la un teatru <naturalist>, un teatru de <căzături>. Într-o lume goală, clădită pe <absenţă>, apariţia eroilor înfăţişaţi de Botta aduce Prezenţa; apariţia lor avea darul de a acredita, de a depune mărturie că, totuşi, chiar în acest univers vid, valoarea a existat, există.

 (Crin Teororescu  – „Emil Botta sau despre tragicul actorului”, revista Teatru, aprilie 1970)

Poezia lui Botta a fost și rămâne o prelungă lacrimă, care, căzând,  decela indicibiul, complexitatile simple și autentice ale umanului uitat. Preot fară rasă, incantatoriu și intangibil, cântărind deja 23 grame încă în viață, Emil Botta (se) mărturisea:

„am pierdut fiindcă m-am pierdut

la vederea Himerei,

în adâncul himeric al ochilor săi,

într-un complicat labirint

am căzut.

Și pe aceste file

notez sibile, inscripții,

ca un mare actor

trăind și murind, nefiind și fiind

în fantastice roluri,

în imaginara, tragica lume a sa,

în carcera grea, de gheață și fum”

(Memorial)

 

Întunecatul său April rămâne nu doar o cărțulie poetică, vremelnică, ci mai degrabă un epitaf timpuriu al decăderii din absolut a omului și a deconectării egotiste de la sursă, de la natura proprie și înconjurătoare. Poetul Claudiu Komartin vede în poezia lui Emil Botta „noblețea și gesticulația fastuoasă”, iar Radu Călin Cristea maximizează acest efort de receptare cu un studiu postmortem intitulat „Emil Botta, despre frontierele inocenței”, din 1984.

Emil, poet-filosof, la fel ca fratele său, a fost acest pescăruș care a părăsit azurul și ne-a arătat, tragic, esențele misterioase ale îngerilor pământeni. În descendenta sa au venit alți „coloși” ai metafizicii de nivel superior, precum Gellu Naum și Nichita Stănescu. Acest om zeificat și aureolat într-un timp straniu, ex-candscent, lucid și tragic, sensibil, hiperboreean, tânguind cuvinte și simțăminte de nebun frumos, de călugăr citadin. Un profet fără mantia aurită, un poet greu de recuperat și un om imposibil de născut iarăși într-o lume de carne fără spirit….

One thought on “Emil Botta sau ipostazele neființei

  1. Emil, poet-filosof, la fel ca fratele său, a fost acest pescăruș care a părăsit azurul și ne-a arătat, tragic, esențele misterioase ale îngerilor pământeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *