Regal Literar

Liviu Antonesei: Numele poetului – Constantin Stamate

Acum multă vreme, când eu eram foarte tânăr, iar despre venirea în  această lume a tânărului poet Constantin Stamate nici nu putea fi vorba, regretatul poet Cezar Ivănescu susținea rubrica Numele poetului într-o  revistă bucureșteană, în care au publicat, adesea au debutat, zeci de tineri poeți din toată țara. Am fost și eu publicat acolode câteva ori, cum au  fost publicați și alți poeți în urbea mea care au confirmat, de la Nichita Danilov la Lucian Vasiliu.

Cum era ultimul deceniu comunist pentru tinerii poeți  dacă refuzau compromisurile, poeziile tematice, odele, îndrumarea ideologică nu e greu de imaginat. Și totuși regretatul Cezar a reușit să producă o breșă, plecând de la o idee simplă asupra căreia a stăruit – nonvaloarea nu poate fi obstaculată, trebuie să ajutăm cât putem valoarea. Sigur, vremurile nu mai sunt aceleași, cenzura politică și  îndrumarea ideologică au dispărut, dar acest tratament nu mereu foarte corect al raporturilor dintre valoare și nonvaloare a supraviețuit. Nu știu cum se face dar nonvaloarea găsește mereu porți dechise, resursele necesare publicării, se bucură de complicitatea criticii de cumetrie. Pentru valoare e mai greu! Din acest motiv am și decis, acum vreo două decenii, să reactivez vorba lui Cezar pe unde am putut, la revistele pe care le-am condus, la editurile pe care le-am susținut, iar de circa doi ani pe blogul meu, la rubrica săptămînală Cercul Poeților Apăruți.

Constantin Stamate este una din marile surprize pe care le-am avut la această rubrică. O surpriză provocată de o surpriză anterioară, alt tânăr poet, dar și muzician, Claudiu Dumitrache, frumos gest de solidaritate poetică și de vârstă, care mi-a trimis mai întâi un grupaj de poeme, apoi manuscrisul volumului Inițierea în martiriu. Un volum fără fisură, care asociază alchimic un talent nativ extraordinat și o maturitate a discursului liric neobișnuită. Constantin Stamate a trecut acum câțiva ani prin împrejurări drmatice, pe  care nu le-aș dori nimănui. În urma acestora a rămas cu o rană adâncă, pe care cumva încearcă să o vindece poezia, sau și poezia. De bună seamă că nu suferința i-a dat talentul, dacă lucrurile ar fi atât de simple, ar fi plină lumea de mari poeți! Cred însă că i l-a cristalizat, l-a adus la maturitatea de care aminteam. Până când va fi tipărit volumul, voi mai posta poeme la rubrica de pe blogul meu, trebuie creată o stare de așteptare.

Poezia lui Constantin Stamate nu este una lipsită de podoabe stilistice, nu practică ceea ce teoreticienii numesc „gradul zero al scriiturii”, are și metafore foarte reușite și o imagistică foarte personală, dar a ajuns de la început la o esențializare surprinzătoare. Majoritatea poeților reușesc asta după un șir lung de volume. Tânărul poet și-a ridicat de la bun  început sus ștacheta, dar nu mă îndoiesc că va reuși să treacă și în viitoarele cărți peste aceasta. Este imposibil să debutezi așa și după aceea să reduci motoarele! N-aș vrea să pară că vorbesc pe deasupra, din acest motiv voi încheia cu un poem citat în întregime – valoarea poeziei lui e foarte vizibilă la nivelul ansmblului -, un poem luat la întîmplare. Textele sunt atât de omogen bune încât aș putea trage la sorți. Iată prin urmare scurtul poem Negru muritor: „Duhul vieții/  Alb, negru muritor/ Se uită greu pe-afară./ Gol mai tot timpul,/ Acum timpul îl umple./  O minune aspră, arzătoare profundă/  Și plină de venin,/ Așa e duhul negru muritor!”. Ei, da, asta înseamnă o poezie memorabilă!

Mie îmi doresc să mai am prilejul să citesc volume de poezie semnate de Constantin Stamate, iar tânărului autor îi spun să o țină mai departe așa, atât în admistrarea vieții sale încercate, cât și pe drumul fascinant și dificil al poeziei.

One thought on “Liviu Antonesei: Numele poetului – Constantin Stamate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *