Regal Literar

Lui George Anca, magister poetarum…

Cred unii oameni nu pleacă atunci când ei nu mai sunt. Ei au un fel tainic de a rămâne printre noi, de a ne cuprinde sufletul și de a-l îmbogăți, amplifica într- un crez eminamente spiritual. Intelectul este dat omului, îi aparține și, în timp, el se cultivă pe drumuri care, adesea, se bifurcă – pe căi mai bune sau uneori potrivnice, adverse. Spiritul radiant, însă, rămâne ca o rază de soare, care veghează de deasupra, din înalt. Am cunoscut un astfel de om în ceasul de început al unui mileniu maladiv, trist! Numele sau cu majuscule este George Anca. Domnia sa, asemeni spiritelor alese și cuminți, și-a însoțit după numai zece zile, prin iubire, soția adormită tot în acest anmaudit”, de ev pieziș.

spun o poveste…neintâmplatoare: se făcea eram în anul I de facultate, prin 2002, aflăm la bibliotecă și frunzăream agale o revistă de specialitate. Ușor plicitsit, poate atins de romantism târziu, dau peste un articol elogios despre dl. George Anca, directorul de-atunci al Bibliotecii Pedagogice I.C. Petrescu. impresionase în acel potret profesional, fără chip, o umanitate  greu de descris azi, dar verosmilă în acea clipă. Mi-am pus, pe loc, un gând foarte personal: “ vrea -l cunosc pe acest om!”, fiu acolo, văd cine este acest profesor apreciat, cultivat și care a pătruns acele orizonturi mistice, eliadești: India. Ce act de curaj și de profunzime te duci în altă parte, acolo unde întâlnirea cu originile culturii marchează spiritul ! Au trecut anii, s-au scurs așa cum le este rostul. Eu însumi am lucrat în bibliotecile cele mari, am pășit timid și, vai, am fugit apăsat din ele învins, pe moment. Dar, pentru o lungă vreme, am uitat acel gând, acea dorința intimă.

Și într-o zi, de cer aprins, s-a împlinit ceasul, cadranul timpului aducându la una dintre întâlnirile destinale ale Cenaclului Poeții Cetății, pe care jurnalista și poeta Liliana Popa le face posibile adesea, aducându-ne împreună, în convivență, printr-un fir invizibil, ca al prințesei cretane Ariadna. La Palatul Mogoșoaia, loc istoric al Brâncovenilor, ce poate fi asemuit cu palatul Nymphenburg din Bavaria, întâlnirea cu domnul George Anca s-a produs brusc și emoționant, privindu-i chipul blând și plăcut al senescenței calme, încercând găsesc în privirea sa ce uitasem, de fapt: re-întâlnirea. Și de-abia atunci înțelesesem, după ani, dorința se împlinise, dar nu voit, ci haotic și organizat, ce paradox!

Îl aveam în față și vorbeam cu domnia sa, cu intelectualul George Anca – omul de carte, poetul, prozatorul și indianistul, nu în ultimul rând directorul de instituții și organizator de conferințe internaționale, atât de prolific în opera sa, dar ignorat cu aceeași pondere nemeritată, nedemnă, de către “boierii minții”. Domnia sa avea condiția tragică și autentică a intelectualului, izolat nu prin dorința proprie, ci de ceilalți, de aceia despre care domnul nostru Mihail Eminescu scria în Satiră a-II-a : “Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,/ quintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.”.

Membru al Uniunii Scriitorilor, preşedinte al Asociaţiei Culturale Româno-Indiene (RICA) şi al Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, vice-preşedinte al Societăţii de Etnologie din România, cancelar naţional acreditat la ONU, George Anca a fost titularul primului lectorat românesc la Universitatea din Delhi, India (1977-1984, 2002-2003). „Magnat virtuos al penelului”, iată efigia justă primită din partea prietenilor, George Anca s-a ipostaziat, ascultăndu-i poezia, ca amestec de incantație versificată și mitologie vedică, adaptate la spațiul românesc, într-un discurs aparent delirant, dar mai ales codificat, despre esențele uitate, hic et nunc. Am perceput în domnul George Anca, scriitorul dodiilor, un Indianist fără țară, a cărui excelență a fost modestia naturală.

Calitatea sa supremă era împrietenirea cu semenii, cu anonimii vibrând spre aceleași gânduri și trăiri. Blogul domniei sale (http://georgeanca.blogspot.com/) era actualizat în fiecare zi și se desfășura lung, ca un sul de hârtie, fără margini, cu nume și texte relevante preluate din lista de prieteni, lărgind astfel o familie neoficială de oameni, de umanitate. Asta se numește nu dar, ci acel cuvânt monosilabic care este geamănul său: har! În ultima “postare” pe blog, datată 24 februarie 2020, se află portretul-medalion al doamnei Rodica Anca, soția ce i-a făcut, cred, un semn de chemare, de apel, pentru a conviețui și trăi în nemărginirea ființei, drept promisiune.

La sfârșitul anului trecut, în 2019, într-un spațiu sacru cum este Muzeul Satului, l-am întâlnit pentru ultima dată, am împărtășit amical idei și gânduri, salutându-ne bucuros, energic, altfel. La un moment dat, altcineva a intervenit în timpul dialogului, izolându-l pe magister,   pentru vreo cinci minute. Și ah, când mi-am întors privirea, domnul George Anca nu mai era acolo, plecase ca un spirit – încet, ușor, timid. Și cuprins simt încă de acest sentiment al despărțirii fără vedere, fără privire! Poate reversul semantic al revederii este “nevederea”, au-delà de nous (dincolo de noi). În mod cert, totuși, a fi împreună cu George Anca nu a fost numai o experiență umană, ci chiar acel deziderat profund și neexprimabil: o experiență spirituală și o bucurie a privirii, om către om, și apoi către o Stea…

 

E-so-s…

(in memoriam George Anca)

 

pe timp de urgență nu există salvări,

nici viitor, ori trecut pentru amăgiri

pentru un răstimp, doar un pacient,

întins precum Lazăr, fără tratament.

 

doamna, privindumi ochii triști,

m-a judecat printre atâtea măști,

chiar ea, prizoniera unei lungi tăceri,

alături de corul tragic de păreri.

 

noul zeu își devorează victimele

ca pe niște fluturi ce zboară agale

spre un decor gri și apăsător,

și nimeni nu le va duce… un dor.

 

în anul domnului nostru Hristos

nimeni nu mai are auz ori miros,

nimeni nu poate vorbească,

căci frica generală este firească.

 

de mâine, cei liberi vor fi martiri

pentru toți oamenii neiertători,

și toți cei vii vor fi lumina, cândva,

izbândindu-i pe zeii de mucava.”

 

Epistolarul George Anca – Mircea Eliade poate fi accesat aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *