Regal Literar

Douăzeci și cinci de ani?!

Liviu Antonesei

Dar se sperie gîndul! Asta înseamnă cam jumătate din viața mea activă, de autor, ca să spun așa, dacă o iau de la debutul juvenil din presa culturală! Un sfert de veac în care am fost mereu aproape de editură, nu doar ca lector, ci și ca autor. Dacă las deoparte volumele mele de poezie, dar Polirom nu publică multă poezie – asta nu înseamnă că nu invidiez amical volumele de Dorin Tudoran, Emil Brumaru sau Nichita Danilov publicate deja! – trei sferturi din volumele mele de meserie, de eseuri din ultimii douăzeci și cinci de ani au fost publicate acolo. Mă socotesc prin urmare un „autor Polirom”. Să nu uit volumul meu de povestiri din 2012 și mai ales condițiile foarte prietenoase de acordare a drepturilor de traducere și editare pentru ediția engleză de la editura londoneză Profusion.

Douăzeci și cinci de ani de cînd sînt legat de această editură, cea mai bună și mai puternică din țară, și aproape cinci decenii de cînd sînt legat de Silviu Lupescu. Ne-am cunoscut în toamna lui 1974, în redacția revistei Opinia studențească, căreia i-a găsit chipul grafic și a tehnoredactat-o mulți ani după ce nu mai eram studenți, iar în ianuarie 1990, ne-am regăsit în redacția Convorbirilor literare eliberate, găsind venerabilei reviste un chip nou, în pas cu vremurile. Dacă memoria mă mai ajută, cred că a dat o mînă voioasă de ajutor și la remodelarea Timpului în 1993, cînd am preluat-o! Din acest motiv am și aderat spontan la proiectul Polirom și am promis să-l sprijin, ceea ce am și făcut vreme de un sfert de veac în toate posturile pe care le-am avut la îndemînă – cititor, autor, participant la lansări de carte, comentator al aparițiilor care mi-au atras îndeosebi atenția și despre care am avut vreme să scriu. S-au adunat o mulțime de amintiri și, prin firea lucrurilor, spațiul pe care-l am la dispoziție e totuși limitat, va trebui să fac decupaje și să concentrez ceea ce-mi vine în memorie.

După promisiunea făcută și cîteva discuții inițiale – structura editorială, autori de contactat, cărți de tradus etc. – a început treaba. La cel dintîi sediu, dacă îmi amintesc bine în clădirea fostului trust de construcții, situat față în față de sediul actual. Am înțeles de la început ce vrea Silviu și cum pune lucrurile cap la cap, am priceput de ce se despărțise de editura anterioară. Patronii aceleia nu înțeleseseră importanța departamentului de distribuție a cărții, pe care Silviu, pe bună dreptate, îl socotea esențial. Puteai să scoți numai capodopere, dar dacă distribuția nu funcționa, nu erai editor. Așa că a început cu asta. Înainte de a avea redactori angajați, a lucrat la început cu colaboratori, a creat un puternic departament de distribuție, apoi și unul de marketing/ promovare, care au devenit în timp și mai puternice.

Primul eveniment oficial al editurii la care am participat a fost prilejuit de apariția primei cărți, Pentru Europa de Adrian Marino, carte ce marchează și opțiunea de ideologie culturală a editurii. De altfel, Marino avea să rămînă fidel editurii pînă ce-a părăsit lumea noastră, iar dacă luăm în calcul și reeditările, și după aceea. Dar cel mai spectaculos eveniment rămîne, pentru mine, lansarea cărții mele Jurnal din anii ciumei…, a cincea sau a șasea carte a editurii. Nu a fost o lansare, ci un turneu de lansări. M-am urcat cu Silviu în trenul de Timișoara și după o noapte cam rece în vagonul de dormit – lăudat fie Silviu că luase o sticlă de vodcă, că ne-am mai dezmorțit oleacă! -, după o scurtă adaptare cu locul, am avut parte de o lansare spectaculoasă în sala mare a sediului Asociației Scriitorilor bănățeni – vreo două sute de participanți, între care majoritatea scriitorilor timișoreni importanți, de la Șerban Foarță la Daniel Vighi și Viorel Marineasa, de la Mircea Mihăieș la Adriana Babeți, dar și foarte mulți tineri. Dincolo de discursurile prietenești, m-am bucurat de vreo două ore de discuții interesante, animate cu publicul. Pe vremea aceea, oamenii păreau să aibă timp, sau poate răbdare. A doua zi, am luat trenul spre Craiova, unde lucrurile s-au repetat într-un mare amfiteatru al Universității. Cu acel prilej, l-am cunoscut pe poetul Nicolae Coande, pe care îl publicasem în Convorbiri... și căruia îi scrisesem – sau aveam să-i scriu? – o prefață la un volum de poezii. Apoi București și larga curte a sediului GDS, cu Al. Paleologu și Mihai Șora revăzuți după multă vreme. De la București, Silviu și o mică echipă au plecat cu lansări la Constanța. Eu am plecat spre Iași. Fiind președintele Județului nu puteam lipsi mult.

Dar de poziția aceea oficială este legată o întîmplare curioasă. La lansarea de la hotel Moldova din Iași, m-am trezit dînd autografe și cîtorva zeci dintre salariații mei, pe care desigur nu-i convocasem la eveniment, nici măcar nu-i anunțasem de el. Am făcut febră musculară și, dacă nu era Silviu care mi-a adus un pahar cu whisky, nici n-aș fi băut și eu ceva în cinstea cărții mele… Polirom este o editură foarte atentă cu autorii pe care îi publică. Face serviciu de presă și lansări la cam toate noile apariții. Oricum, cele cam zece cărți ale mele editate aici s-au bucurat de lansări nu doar la Iași, ci și în București, Cluj și alte orașe. Dar am participat și la zeci de lansări ale altor autori, dintr-o selecție scurtă nu pot lipsi Adrian Marino, Matei Călinescu, Dorin Tudoran, Vasile Ernu, Bogdan Suceavă, Cristian Tudor Popescu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Radu Pavel Gheo și cîți alții. De ultimele trei nume este legat fenomenul Votați literatura tînără! Inițiat în 2003 și care a deschis larg porțile literaturii pentru cîteva zeci de prozatori numai în primii cinci ani, o bună parte dintre ei ajungînd autori de primă mînă în literele de azi. Un fenomen cultural comparabil cu apariția noului val din filmul românesc, cum am scris acum vreo 15 ani într-o conferință susținută în multe locuri din țară și din lume, de la Tîrgu Mureș la Iași, și de la Bruxelles la Londra și Munchen.

Cum spuneam, amintirile sînt multe și pe măsură ce vin provoacă alte amintiri. Dar spațiul oferit de revistă are o limită firească. Pe de altă parte, mă gîndesc să mai las din lucrurile astea vechi și pentru aniversarea unei jumătăți de secol. Aș vrea să fiu acolo, să fim toți. Prin urmare, mulți ani acestei edituri fabuloase și, dacă se poate, mulți ani și nouă!

One thought on “Douăzeci și cinci de ani?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *