Regal Literar

Liliana Popa: Nu știu dacă Ecaterina Petrescu Botoncea a zburat împreună cu înaripata zeiță Ki

                                                                         Ecaterina Petrescu Botoncea

Nu știu dacă Ecaterina Petrescu Botoncea a zburat împreună cu înaripata zeiță Ki ” în acea noapte sumeriană a începuturilor”, dar sigur a colindat „cerdacurile cerului și izvoarele stelelor” și pentru că cerul nu are ferestre, a deschis deschis cîteva pentru ea și a creat cîteva pentru noi.

Nu știu în care vis se ascunde Ecaterina Petrescu Botoncea, dar a înțeles demult că tăcerile nu se pot adăposti între palme și că ferestrele/antonimiile pe care viața i le deschide în fiecare zi nu sînt doar un summum de întîmplări rătăcite printre întrebări, legănări de lumină sau de umbre ce se repliază cu mirările ce picură în fiecare zi….Și atunci sufletul ei coboară un înger, în grabă, prin negăsitele vadurile sîngerii și luminează labirinturi – cînd e de gardă !
Nu știu precis ce culoare au ochii Ecaterinei Petrescu Botoncea, dar irisul scriitoarei are văpaia din ochii dimineții, veți descoperi de la prima lectură.
Anunnaki Povestiri sub pleoape” – volumul de proză scurtă, apărut în 2019

Povestirile sale curg ineluctabil și realizezi pe măsură ce citești că au o lumină sofianică, o lumină interioară ce te înconjoară și uiți să mai pleci… Par narațiuni confesive, în dialogul pe care îl are cu ea însăși, cu profesorul de pian, cu fetița rămasă din amintiri sau din albumul cu fotografii alb-negru, cu bunica, cu Dumnezeu. Unele par presărate cu tristeți de odinioară, altele irump pur și simplu din zile cu alt soare, devin eseuri ce te duc spre nemărginiri…

Sînt povestiri ieșite din spuma unui spirit înalt și fin, sînt povestirile spiritului vîntului și al soarelui, povestirile unui „medic – scriitor”, observator atent, care descrie și descifrează scene, creează decoruri, interpretează gînduri, sentimente, binele, răul, motivațiile personajelor.

Un medic răscolit și în zori „de somnul în care nici nu intrase…..” Reușește „programări peste tot cu tonul ce trebuie să inspire liniște și încredere…” Investigațiile psiho-sociale ale autoarei te plasează în universul acela, de ea știut. De fapt, îl definește singură: „spațiul în care trăiesc nu este o lume, ci o graniță, iar eu plîng frecvent în inima mea, iată de ce, uneori, nu pricep ce se întîmplă cu mine„.

Ecaterina Petrescu Botoncea este un narator subiectiv, stilul este puternic, narațiunea se face la persoana întîi, în povestirile sale se implică, comentează dar devine și participant în acțiune, exprimându-și părerile referitoare la fapte, locuri, personaje:”

„mama desena flori, pe șevaletul ei vedeam adesea cîrciumărese, mai încolo, la două case, ședea frizerul, alăturea croitorul, mînuiau foarfeci și bisturie, în halate albe.. bunicul meu lega cu creioane șisfori de lînă lăbuțele motanilor căzuți de pe acoperiș, iar bunica manevra un aparat de radio lung, să prindă muzică veche… pentru mine era începutul lumii”

Naraţiunea Ecaterinei Petrescu Botoncea este omniscientă, autoarea face observaţii asupra celor întîmplate, redate şi poate pătrunde în mintea celorlalte personaje create. În autoritatea reală în care trăiește are timp pentru meditații.
Are descrierile unui artist plastic:

„mă simțeam o înserare privind spre răsărit… cînd am ieșit de la bibliotecă, m-a întîmpinat un frig pătrunzător, vîntul a intrat în mine și m-a luat cu el pînă acasă, el mi-a deschis ușa, iar eu m-am avîntat înăuntru, la adăpost, cu toată ființa mea.”

Are însemnele expresionismului – tumultul vieții de medic într-un spital, trăirile, rănile, nedreptățile suferite de cei din jur sunt redate în spațiul unor frământări ce apar transpuse în metafore, simboluri și alegorii.
„știi, eu m-am născut în cel mai frumos cartier al Bucureștiului, o îmbinare aristocrată de străzi și de case frumoase, printre care mai scăpa și cîte o gospodărie mică, parcă făcută din turtă dulce, cu mușcate roșii la ferestre și cotcodăcit de găini, sentimentele îi fluturau curate, întinse la soare”.

Ecaterina Petrescu Botoncea are arhitectura valurilor și transparența lor. Are refluxul sensurilor și o transparență aurorală. Are frenezie senzorială. Și totul întregit, rotunjit de întrebări religioase:

„din cînd în cînd, bunica mă mai ducea la biserica din colțul străzii, la cîte o liturghie de duminică, și-mi povestea cum m-a furat de la părinți ca să mă boteze, căci tatăl meu avea idei de liber cugetător și era împotrivă,
de cum m-a băgat popa în scăldătoare,
chipul meu de copil s-a înconjurat de o lumină albă”

Ecaterina Petrescu Botoncea are propriile raporturi cu lumea, cu Dumnezeu, are o trăire empatică a lumii:

„iar eu aș fi putut să o țin tot într-o bucurie pînă azi,
dacă nu aș fi acum atît de bîntuită de nostalgia trecerii timpului,
de fapt, eu și cînd sufăr port un nimb de fericire năucă,
de mă întreabă lumea cm pot surîde cînd
am motive să fiu atît de tristă
dar eu știu că port în mine atîta iubire de oameni,
încît atunci cînd plîng,
îmi țîșnesc aripi noi, cu care încă mai ating, seara la culcare,
înainte să mi se așeze pe ochi visele,
tot felul de nfericiți ai sorții,
iar apoi sărut mîinile bunicului și ale bunicii,
sfințenia părinților mei,
mirosurile și sunetele venite din trecut,
azi am privit cu inima făcută ghem curtea televiziunii,
altădată un maidan plin de corcoduși….
tot cerul era atunci un tril
iar pămîntul, o pînză galbenă alergată în picioare de tenișii noștri rupți,
din care se ridica un praf argintiu și mătăsos.. „

 

LILIANA POPA

Liliana Popa – istoric de artă și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei –  Universitatea Națională de Artă din București și a urmat, în 2002, Cursuri  de Renaștere  la Institutul Michelangelo din Florența – Italia (Michelangelo Institute of Florence – Via Ghibellina, 88, 50122 Firenze, Italia), fiind prima româncă înscrisă la Institutul Michelangelo din Florența. Din 1990, este reporter, redactor la Radiodifuziunea Română (str. General Berthelot nr 60- 64).

Volume de poezie :

1. Portretul în oglindă – editura Tracus Arte, 2014;

Volum lansat: 7 aprilie 2014, la Muzeul Literaturii din bd.Dacia 12.

Cronici literare: Emil Lungeanu în revista „Luceafărul”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”.

Prefața de Ioan Groșan, semnal editorial de Horia Girbea în revista „Luceafărul”;

2. Stăpână pe tăcerea mea – editura ART Creativ, 2015; volum lansat la librăria Sadoveanu de pe bd. Magheru.

Cronici literare: Nae Georgescu în revista „Cronica din Iași”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”; cu o postfață de Daniel Cristea Enache;

3. Luna nu intră niciodată pe fereastră – editura Tracus Arte, 2018;

Volum lansat 20 ianuarie 2018 la Muzeul Literaturii din str. N.Cretulescu.

Cronici literare: Ana Dobre și Mircea Bîrsilă;

4. Nu mai cred în distanța dintre paralele – editura Betta, 2020;

Volum editat în urma acordării premiului special  „Clara Mărgineanu” din cadrul „Concursului Național de Poezie Radu Cîrneci”, ediția a III-a, organizat de revista „Arena Literară” și „Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronatul Cărții”.

 

Volume de interviuri:

1. Contemporani în mileniul III – volumul I – editura Semne, 2018;

2. Contemporani în mileniul III – volumul II – editura Semne, 2019.

Coordonator al Cenaclului literar ‘Poeții cetății’ și organizator de evenimente culturale la: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia; Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.

A colaborat/colaborează cu  articole, interviuri, informații, cronică plastică, cronică teatrală, comentarii culturale, la zeci de reviste de cultură, printre care:   ”Contemporanul”, ”Luceafărul”, ”Argeșul”, ”Literatura”, ”Cenaclul de la Păltiniș”, ”Cronica de la Iași”, ”Poesia”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Arena literară”, ”Viața Românească”, ”Curtea de la Argeș”, ”Teatrul de ieri și de azi”, ”Convorbiri literare”, ”Discobolul” ș.a., și ține zilnic agenda culturală pe pagina Prietenii Radiodifuziunii Române și pe pagina InfoArt.

E dificil, într-o epocă post-postmodernistă, cu o tradiție ce devine pe zi ce trece sufocantă, să mai obții efecte de expresivitate. Liliana Popa își asumă această dificultate. Versurile ei sunt pline de referințe, aluzii, semne culturale, dar într-un discurs ce respiră firesc, evitând prețiozitatea. Naturalețea se obține greu și se pierde ușor, de regulă, într-un parcurs liric scurt, în care fiecare cuvânt contează. Autoarea câștigă însă pariul acesta, și pare pregătită să susțină, creativ, altele. (Daniel Cristea-Enache)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *