Regal Literar

Liliana Popa, despre volumul „Te întrebi cine sunt…”, de Ecaterina Petrescu Botoncea

Într-o lume tot mai greu de îndurat, de neînsingurate însingurări, virusate, retoricele întrebări încep să ne dea tîrcoale și să nu mai plece…

Zilele trecute, la Muzeul Național al Țăranului Român, a apărut Ecaterina Petrescu Botoncea, cu fața strălucind de bucuria unei cărți nou apărute, străluminată parcă de florilegiul adus în dar…Mă uitam cu cîtă însuflețire vorbea și mă miram de rezonanța cuvintelor alese care mă făceau să îmi aud bătăile inimii. Citisem un volum de proză scurtă chiar de Înviere scris de Ecaterina Petrescu Botoncea, povestiri atît de vii încît m-au făcut să plîng și să rîd, povestirile nopților de gardă din spitalul de la Tîrgoviște, apoi romanele  și cîteva eseuri. Nu îți trebuie mult pentru a realiza că are inteligență artistică, că e dăruită cu har, că este o scriitoare adevărată, de mare anvergură. Îmi asum cuvintele pentru că, zgărcită fiind în epitete ornanante, unii mă ocolesc.

Volumul de poeme „Te întrebi cine sunt…” se deschide precum floarea de crin, cu Trinitatea parfumînd aerul, cu poemele peregrinului poet, medic prin viața asta pămînteană, părăsind ontologicul pentru a transcende dincolo fiorul hotarelor cu o siguranță și o eleganță ce se regăsesc într-o alteritate devenită gnoseologică în scrierile sale.

Ecaterina Petrescu Botoncea transcende realitatea impusă a zilei și ajunge într-o reverie reflexivă asupra ființei himerice care este pînă la urmă omul, într-o întoarcere inițiatică. Interogațiilor aproape permanente le răspunde conștientizînd de unde vine – dintr-un calendar pe stil vechi – în timp ce mama pregătea aluatul …de lut într-o copaie de frasin. Imaginea plastică este atît de clară încît și un copil o vizualizează cu ochii minții. Și totuși importanța mamei e atît de mare și atît de apropiată de înalt pentru că știa că plămădește din acel Lut.

Bucuria acelei revelații de demult, cu mîinile pline de îmbrățișarea cerului, pășind din nor în nor, în călătoria ființei înspre neființă….cînd joacă zînele lunatice înainte de adormirea pruncilor, cînd din scorburi ies pitici încălțați în ciuboțica cucului, iar Ea, poeta, desculță...”doar cu himerele și rîsul meu, care îți hohotește mereu la fereastă, sunt iarba de sub zăpadă”

Și asta am scris după primul poem, v-am convins ?

Răsfoind mai departe volumul Ecaterinei Petrescu Botoncea constat că este un dialog cu natura sub toate formele ei, cu pămîntul, cu oamenii dar mai ales cu Dumnezeu.

Pare o transfigurare a tot ceea ce există în jur –
o strigare a pămîntului către cer
căutare de adevăr dincolo de forme
uimire sunt, inimă purtată de vînt
rază de spaimă și abur sînt
rană și vindecare
lup și miel în același timp
curg pe coline și mă preschimb în anotimpuri
tăcere pot fi dar și fulger
odată voi fi apa clară a unei zăpezi
topindu-mă în Tine….
deschide-mi porțile și vei vedea !
Nenumărate vieți și morți sunt
un suspin al Universului
ploi de sfinți și de călugări îmi lipesc hainele de trup
călătorie printre demoni și îngeri sunt
sete sunt pentru tin
apă și hrană
poveste rostită prin tăcere despre iluzii si împliniri…

Accentele fluide ale gîndului ce par a curge într-o rugă au aromele timpului și sunt rostite către universul tot, către Dumnezeu, cu acuratețea și simplitatea gînditorului ce înțelege și se înclină în fața vieții și a morții, în fața stihiilor și a luminii…

Lumina cînd nimeni nu o ascultă
nu o vede, nu o știe
decît amurgindu-se
pentru a deveni apoi, dimineață….

Te întrebi cine sunt ?
un fenomen,
care nu poate fi rostit decît în genunchi
în fața unui altar cu pînză albă
de casă
și împodobit cucrine
sunt o Ființă
din Marea Ființă care se numește Tu, Eu, Dumnezeu…

Nu e doar oglinda unei stări de spirit, e interpretarea în fața lumii întregi a ceea ce suntem, cu toții. Mai mult de atît, realitatea (de fapt sub textul realului) transcende, ca într-o încercare de regăsire a unui paradis ca alternativă a unei lumi pe care n-o mai putem înțelege…..

Motto-ul cărții este un citat, o rugăciune a poetului Lucian Blaga:

O singură rugăminte am, Doamne, să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit de mine însumi”.
Ales nu la întîmplare de cea care iubește
„toate mișcările astrale, chimia Lunii,
toate începuturile
e ușor să iubești cu ceea ce nu poate fi văzut
nici rostit, nici simțit
dar mi-a fost greucînd am devenit trup
lut rostogolit de ape
bătut de furtuni și
modelat în simțuri și cuvinte atît de greu de strunit
roibi albi care îmi cară în tropotul lor
singurătatea dureroasă a ecoului….

Acea chimie o simțea și Blaga, cel care asculta tăcerea și auzea izbindu-se de geamuri razele de Lună în liniștea din juru-i. Dar întoarcerea poetei este tot spre Domnul, urcînd spre El, „aidoma sevei copacilor spre cer….”

Trecerea la realitate o face firesc, ca orice scriitor adevărat, se identifică, se simte o planetă albastră, își asumă toate împlinirile, uitările, neputințele, eșecurile umanității, dar „visîndu-se mereu în lumină” !

Ecaterina Petrescu Botoncea reface Drumul Crucii – Via Dolorosa,ascultă pe malul Mării Galileei și urcă pe delul Golgotei, rostind printre emoții „Te iubesc…”

Convinsă sînt că viața spirituală a scriitoarei este una compusă precum o partitură, de la prima scînteie și pînă la conștientizarea necuprinsului ceresc. Volumul „Te întrebi cine sunt…”cuprinde poeme pe care Ecaterina Petrescu Botoncea le definește ca fiind necanonice și mi se pare firesc, fiindcă nu încalcă vreun canon, nu ocolește vreo dogmă, dar sînt construite în urma propriilor revelații. Pare o relație nu doar de zi cu zi, ci permanentă uneori, clipă cu clipă fiind într-un dialog interior al sufletului cu Dumnezeu. Panteismul care identifică divinitatea cu întreaga materie și universul. Sau cum spunea Spinoza: Deus sive Natura („Dumnezeu sau Natura”, pentru Spinoza Dumnezeu fiind Natura). Atât concepția panteistă, cât și cea deistă au în comun crezul în existența divinității, respectiv a lui Dumnezeu, însă concepția panteistă susține că Dumnezeu este prezent în tot, identificându-se cu materia și universul, cu propriile sale creații, fiind schimbător și imperfect, spre deosebire de concepția deistă, care consideră că Dumnezeu a creat lumea, ulterior asistând impasibil la procesul de evoluție al acesteia. Unii panteiști acceptă ideea liberului arbitru (susținând că indivizii fac unele alegeri între bine și rău, chiar dacă au oarecum sentimentul unei fiinţe mai mari din care ei sunt o parte ) și eu cred că este ideea îmbrățișată de mare parte dintre scriitori….

Vă amintiți cum răspundea Sadoveanu întrebat fiind de ce preferă să meargă singur la pescuit ? Pentru că dorea să fie doar el cu Natura și cu Dumnezeu ! Cuvintele rostite se întorc cu ecoul, ca într-un templu grec. Iată:

Sunt cutia de rezonanță a inimii Tale
sunt vibrația și reverberația cuvintelor
rosite de Tine
pe malul lacului Marea Galilee…

 

O liniște sublimă pune stăpînire pe cel ce citește și se identifică aproape fără să vrea cu autoarea. Sinceritatea domină, versurile transcriu trăirile marcate de plenitudinea clipelor, de trăirile extatice. Este aici și o poetică a sugestiei, întreprinde poeta un fel de cunoaștere – trăire.

Mă frămînt în distonanțe de liniște și de durere

abrupte sentimente zdrobindu-se în ele

sunete ample și înălțătoare

urmate de tăceri încordate și-năbușitoare

îngeri și demoni percepuți în vibrații

mefistofelice clape accentuînd contrarii de intonații

pauze, vîrteje, pulverizări sublime spre

Dumnezeu

în urgia afectivă ce-o simt, mă întreb

unde ești Tu, Doamne…și unde sunt eu….

(Nuntă în cer)

Ecaterina Petrescu Botoncea, cea care descoperă sau creează Floarea Lunii, este poeta căreia Luna i s-a așezat de bunăvoie în palme, în transparența ei aurorală. Luna, asemeni Demiurgului s-a coborît într-o noapte pentru a o cunoaște pe scriitoarea/creatoare ca să îi pună o întrebare „dar tu cine ești, cioplitot în stele ?” Centrul de greutate este aici, Eul pe care dumneavoastră cititorii spectatori îl veți descoperi.

LILIANA POPA

Liliana Popa – istoric de artă și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei –  Universitatea Națională de Artă din București și a urmat, în 2002, Cursuri  de Renaștere  la Institutul Michelangelo din Florența – Italia (Michelangelo Institute of Florence – Via Ghibellina, 88, 50122 Firenze, Italia), fiind prima româncă înscrisă la Institutul Michelangelo din Florența. Din 1990, este reporter, redactor la Radiodifuziunea Română (str. General Berthelot nr 60- 64).

Volume de poezie :

1. Portretul în oglindă – editura Tracus Arte, 2014;

Volum lansat: 7 aprilie 2014, la Muzeul Literaturii din bd.Dacia 12.

Cronici literare: Emil Lungeanu în revista „Luceafărul”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”.

Prefața de Ioan Groșan, semnal editorial de Horia Girbea în revista „Luceafărul”;

2. Stăpână pe tăcerea mea – editura ART Creativ, 2015; volum lansat la librăria Sadoveanu de pe bd. Magheru.

Cronici literare: Nae Georgescu în revista „Cronica din Iași”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”; cu o postfață de Daniel Cristea Enache;

3. Luna nu intră niciodată pe fereastră – editura Tracus Arte, 2018;

Volum lansat 20 ianuarie 2018 la Muzeul Literaturii din str. N.Cretulescu.

Cronici literare: Ana Dobre și Mircea Bîrsilă;

4. Nu mai cred în distanța dintre paralele – editura Betta, 2020;

Volum editat în urma acordării premiului special  „Clara Mărgineanu” din cadrul „Concursului Național de Poezie Radu Cîrneci”, ediția a III-a, organizat de revista „Arena Literară” și „Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronatul Cărții”.

 

Volume de interviuri:

1. Contemporani în mileniul III – volumul I – editura Semne, 2018;

2. Contemporani în mileniul III – volumul II – editura Semne, 2019.

Coordonator al Cenaclului literar ‘Poeții cetății’ și organizator de evenimente culturale la: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia; Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.

A colaborat/colaborează cu  articole, interviuri, informații, cronică plastică, cronică teatrală, comentarii culturale, la zeci de reviste de cultură, printre care:   ”Contemporanul”, ”Luceafărul”, ”Argeșul”, ”Literatura”, ”Cenaclul de la Păltiniș”, ”Cronica de la Iași”, ”Poesia”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Arena literară”, ”Viața Românească”, ”Curtea de la Argeș”, ”Teatrul de ieri și de azi”, ”Convorbiri literare”, ”Discobolul” ș.a., și ține zilnic agenda culturală pe pagina Prietenii Radiodifuziunii Române și pe pagina InfoArt.

E dificil, într-o epocă post-postmodernistă, cu o tradiție ce devine pe zi ce trece sufocantă, să mai obții efecte de expresivitate. Liliana Popa își asumă această dificultate. Versurile ei sunt pline de referințe, aluzii, semne culturale, dar într-un discurs ce respiră firesc, evitând prețiozitatea. Naturalețea se obține greu și se pierde ușor, de regulă, într-un parcurs liric scurt, în care fiecare cuvânt contează. Autoarea câștigă însă pariul acesta, și pare pregătită să susțină, creativ, altele. (Daniel Cristea-Enache)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *