Regal Literar

Liliana Popa: Cornelia Victoria Dedu, între mângâiere și brutalizarea culorii cu dragostea copilăriei pentru jocul mirific al anotimpurilor

Cornelia Victoria Dedu vine dintr-o lume a picturii percepută de public ca fiind cea de la mijlocul secolului XX și ajunge pînă la noi cu o grație și o inteligență artistică cum rar mi-a fost dat să văd. De fapt, contactul vizual cu pictura l-a avut din copilărie. Bunicul său picta, uneori făcea reproduceri după maeștrii ai barocului sau grafică după cei interbelici. Copil fiind, primise o pictură ce  o reprezenta pe Viorica copil  (soția lui Laurențiu, un văr adoptat de bunica), bunica frecventînd atelierul artistului. Bunica, Alexandrina, a fost cea care a dus-o să vadă colecția regală și alte colecții din București. Impresionată a fost, cum Cornelia Victoria Dedu mi-a mărturisit despre colecția Zambaccian, de tablourile lui Luchian –  Safta florăreasa, Lăutul, de portretul lui Zambaccian, realizat de Corneliu Baba, de desenele lui Gheorghe Petrașcu, de Lenna lui Pallady, de racii, podurile lui Delacroix, Théodore Géricault.

De la portretistică la peisaje sau  natură statică, Cornelia Dedu pictează, creionează cu o dezinvoltură uimitoare, are o aparentă simplitate și o seninătate bine studiată distribuită în compoziții. Dacă creionează un tablou al naturii avînd în prim-plan elementele ale naturii pe care le descrie în felul său caracteristic, recognoscibil, o face într-o armonie cu tot ceea ce o înconjoară, încît te gîndești ca la un pastel al poeziei. Pictează, așa cum ea însăși declară, cu dragostea copilăriei pentru jocul mirific al anotimpurilor. Artista a absolvit, în 1967, Institutul de Arte Plastice, la clasa profesorului Ion Marșic. Așa se explică pictura sa ce are o seninătate sufletească, o inteligență artistică  ce descinde din modalitățile lui Luchian sau Scara cu flori a lui Pallady.

Peisajele sale au ținută, par trasate din tușe sigure, puternice, uneori peisajele sînt realizate direct din culoare, demonstrînd, cred eu, o delicatețe a viziunii. Am văzut-o de multe ori intervenind și modificînd un copac, florile, un petec de cer sau întreg tabloul. Cromatica rafinată, aleasă într-un acord tacit creează registre variate ce ajung la vibrații strălucitoare în peisajele citadine. De fapt, există o alteritate între subiectul ales, desen și cromatică.

Compozițiile Corneliei Victoria Dedu vorbesc de la sine, este o artistă care privește realitatea pe care o stăpînește cînd cu calm, cînd tumultos și astfel fiecare lucrare are un mister propriu. Pictorița are vocația spontaneității, are harul de a transmite efectele înregistrate sau imaginate ca pe o acceptare a  realității, pînă la nivelul detaliului pitoresc, aceasta presupunînd un îndelung exercițiu. Contemplarea lirică a naturii dezvăluie o mare  libertate în execuție. Fluiditatea desenului, înțelegerea subtilă a atmosferei, a cerului senin sau înnorat, a unui sat, a unei case sau unei căpițe de fîn, au o interpretare liric emotivă ce se lasă descoperită încet….Spectaculosul reiese din faptul că știe cînd și unde să accentueze și unde să se oprească.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Lumea predilectă, aleasă de artistă este cea a pitorescului expresiv aflată de ea în mahalalele Bucureștilor sau sate uitate de lume. Formele sale expresive devin semnificative.  Are un mod viu de a portretiza casele, periferia orașului, o lume care nu vrea să abdice. De aceea, poate,  desenul artistei este alert ici și plin de vigoare. Prin temele alese, prin forma stilistică și expresivă, Cornelia Dedu are ceva din poezia interbelică a lumii.. Naturile statice, anvelopate de atmosfera intimă a atelierului, sunt şi acestea la înălţimea estetică a peisajelor, caracterizându-se printr-o deplină picturalitate.  Textura vibrantă a suprafeţei pictată într-un limbaj expresiv, saturată de densitatea pastei, epatează prin armoniile coloristice în consonanţă cu transluciditatea pietrelor preţioase.

 

Problemele echilibrului static, dar şi o dinamică intrinsecă a elementelor ordonate după norme artistice, descind dintr- o ardere interioară, dintr-o emoţie, dintr-o comunicare directă a artistei cu subiectul său, din care nu lipseşte trimiterea explicită la propria genealogie. „Mănuşa mamei” sau „Caietul tatălui” rămân, dincolo de orice călătorie, subiecte rarisime ale tablourilor, care continuă să afirme peisajul drept cel mai frumos loc al minţii sale.

  Ana Amelia Dincă

 

   Nu este disponibilă nicio descriere.

Cornelia Victoria Dedu

LILIANA POPA

Liliana Popa – istoric de artă și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei –  Universitatea Națională de Artă din București și a urmat, în 2002, Cursuri  de Renaștere  la Institutul Michelangelo din Florența – Italia (Michelangelo Institute of Florence – Via Ghibellina, 88, 50122 Firenze, Italia), fiind prima româncă înscrisă la Institutul Michelangelo din Florența. Din 1990, este reporter, redactor la Radiodifuziunea Română (str. General Berthelot nr 60- 64).

Volume de poezie :

1. Portretul în oglindă – editura Tracus Arte, 2014;

Volum lansat: 7 aprilie 2014, la Muzeul Literaturii din bd.Dacia 12.

Cronici literare: Emil Lungeanu în revista „Luceafărul”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”.

Prefața de Ioan Groșan, semnal editorial de Horia Girbea în revista „Luceafărul”;

2. Stăpână pe tăcerea mea – editura ART Creativ, 2015; volum lansat la librăria Sadoveanu de pe bd. Magheru.

Cronici literare: Nae Georgescu în revista „Cronica din Iași”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”; cu o postfață de Daniel Cristea Enache;

3. Luna nu intră niciodată pe fereastră – editura Tracus Arte, 2018;

Volum lansat 20 ianuarie 2018 la Muzeul Literaturii din str. N.Cretulescu.

Cronici literare: Ana Dobre și Mircea Bîrsilă;

4. Nu mai cred în distanța dintre paralele – editura Betta, 2020;

Volum editat în urma acordării premiului special  „Clara Mărgineanu” din cadrul „Concursului Național de Poezie Radu Cîrneci”, ediția a III-a, organizat de revista „Arena Literară” și „Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronatul Cărții”.

 

Volume de interviuri:

1. Contemporani în mileniul III – volumul I – editura Semne, 2018;

2. Contemporani în mileniul III – volumul II – editura Semne, 2019.

Coordonator al Cenaclului literar ‘Poeții cetății’ și organizator de evenimente culturale la: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia; Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.

A colaborat/colaborează cu  articole, interviuri, informații, cronică plastică, cronică teatrală, comentarii culturale, la zeci de reviste de cultură, printre care:   ”Contemporanul”, ”Luceafărul”, ”Argeșul”, ”Literatura”, ”Cenaclul de la Păltiniș”, ”Cronica de la Iași”, ”Poesia”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Arena literară”, ”Viața Românească”, ”Curtea de la Argeș”, ”Teatrul de ieri și de azi”, ”Convorbiri literare”, ”Discobolul” ș.a., și ține zilnic agenda culturală pe pagina Prietenii Radiodifuziunii Române și pe pagina InfoArt.

E dificil, într-o epocă post-postmodernistă, cu o tradiție ce devine pe zi ce trece sufocantă, să mai obții efecte de expresivitate. Liliana Popa își asumă această dificultate. Versurile ei sunt pline de referințe, aluzii, semne culturale, dar într-un discurs ce respiră firesc, evitând prețiozitatea. Naturalețea se obține greu și se pierde ușor, de regulă, într-un parcurs liric scurt, în care fiecare cuvânt contează. Autoarea câștigă însă pariul acesta, și pare pregătită să susțină, creativ, altele. (Daniel Cristea-Enache)

https://www.youtube.com/watch?v=Yuqn9ldITlw

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *