Regal Literar

Liliana Popa – despre „Lockdown”, de Letiția Vladislav

 

 

Cartea Letiției Vladislav este o pagină de istorie contemporană, în care omul pășește pe scena lumii mascat, nu pentru a-și ascunde sentimentele, resentimentele, ci pentru a se îndepărta de ceilalți oameni, devenind rătăcitor sub spectrul bolii.

Tot ce o înconjoară pare lipsit de raționalitate, tot ce era cunoscut devine din ce în ce mai necunoscut, ajunge la o eliberare de lume fără voia ei. Casa ei de malul mării devine o fortăreață, iar ea, scriitoarea, prizonieră cu conștiința propriei individualități dar și a propriei singurătăți. Reflexivă, reflectînd și privind cu ochii minții, dar și cu cei ai sufletului ne-normalitatea din perioada pandemiei coronavirus, cu prietenii care o părăsesc, ajunge să învingă frica și singurătatea luînd un pix negru și caietul albastru, „ca marea și cerul de deasupra sa„. O viață trăită în patru țări, fiecare cu apocalipsa ei. Un roman scris în cincizeci de zile, cu Timpul Martor. Și de aici încep să curgă întrebările…

În februarie 2020, lumea se pregătea de carnaval la Köln, se renova catedrala, despre coronavirus nu se pomenea. O lume pestriță, atîtea etnii pe un peron, într-un oraș, străini mulți, dintre care unii nici nu înțeleg germana. Despărțiri impuse de viață, amintiri imposibil de șters, și tot ea, Letiția hotărăște „O voi lua de la capăt la Köln. Mereu am luat ceva de la capăt„.

Un vortex de vise îi inundă nopțile, cu o mare înconjurată de sîrmă ghimpată, cu o mare ce se retrage încet, lăsînd noroi și apă tulbure în locul nisipului, cu alge roșii ce plutesc în locul valurilor. Apocaliptică descrierea, fictivă sau nu, a doua zi pleacă la o bibliotecă să descifreze simbolurile. Nu e doar o cronică a neantului, apar și descrieri în care s-au schimbat reperele, amintiri amestecate, zile în care fericirea îi acoperea (Erik, Raul, Emma) și se lipise de ei.

Și, iar, tristețea ce o învăluie și o face să gîndească, cu darul său epic, cum s-ar „sparge oglinda apei dacă s-ar arunca de pe un pod”. În ziua în care își pierduse casa știind că în fiecare zi se va întoarce să o privească. Spiritul constructiv al scriitorului nu o părăsește. Spaniolii care o văd scriind zilnic în caietul albastru nu s-au obosit să o cunoască, a rămas pentru ei o străină, o privesc scurt și o numesc „la loca” (nebuna). Ea își bea cafeaua și le dă firimituri de pîine vrăbiilor, le ține în palmă. Pe pescărușul bolnav l-a ascuns în buzunar, l-a dus la medic și l-a plîns cînd a plecat.

Calendaritatea nu o părăsește pe Letitia Vladislav în al său roman/jurnal în care se suprapun timpurile confesiunii. Așteaptă primăvara, o primăvară suavă, cînd plaja se umple și viața se rotește… Dar adaugă un citat „În realitate, speranța este cea mai rea din toate relele, întrucît prelungește chinurile omului…” Friederich Nitzsche.

14 martie 2020 – Iese din casă încălcînd legile. „Nu se vede suflet de om…” constată că nici pisicile nu mai apar pe străzi, pe malul mării un bărbat vorbește singur, gesticulează nervos.

– Cum te cheamă ?

– Soledad.

– Un nume ca un destin, a spus. Soledad, ai un nume predestinat.”

Letitia Vladislav |

         Letiția Vladislav

„Lockdown”, romanul pandemiei, este un jurnal confesiv, cu o cenzură interioară, în care diaristul nu își propune incursiuni în trecut, ci imaginea OMULUI încătușat de a Lui. Îmi amintește de „Mitul eternei reîntoarceri” a lui Mircea Eliade, de Culianu. În ultima sa carte „Arborele gnozei” (apărută postum în 1992), ce avea să devină nu doar „o versiune integral revizuită” a Gnozelor dualiste… ci și o carte revoluționară, Ioan Petru Culianu a analizat un uriaș material istoric al curentelor religioase dualiste, de la gnosticism la catharism. Culianu le definește…. „obiecte ideale„.

„Mostenirea lăsată de Ioan Petru Culianu: ideile revoluționare pe care n-a apucat să le dezvolte și care se vor dovedi poate de mare importanță în viitorul omenirii, în felul cum vom privi și întelege de acum înainte religia, filosofia, știinta sau chiar literatura, ceea ce s-a păstrat, într-o formă sau alta, din ce a gîndit sau creat omul pe acest pamînt.

Temporalitatea și jocurile de putere ale istoriei aparțin unor dimensiuni diferite ale realității – dar jocurile de putere pot interveni oricînd brutal, tragic, în jocurile minții”.

 

LILIANA POPA

Liliana Popa – istoric de artă și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei –  Universitatea Națională de Artă din București și a urmat, în 2002, Cursuri  de Renaștere  la Institutul Michelangelo din Florența – Italia (Michelangelo Institute of Florence – Via Ghibellina, 88, 50122 Firenze, Italia), fiind prima româncă înscrisă la Institutul Michelangelo din Florența. Din 1990, este reporter, redactor la Radiodifuziunea Română (str. General Berthelot nr 60- 64).

Volume de poezie :

1. Portretul în oglindă – editura Tracus Arte, 2014;

Volum lansat: 7 aprilie 2014, la Muzeul Literaturii din bd.Dacia 12.

Cronici literare: Emil Lungeanu în revista „Luceafărul”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”.

Prefața de Ioan Groșan, semnal editorial de Horia Girbea în revista „Luceafărul”;

2. Stăpână pe tăcerea mea – editura ART Creativ, 2015; volum lansat la librăria Sadoveanu de pe bd. Magheru.

Cronici literare: Nae Georgescu în revista „Cronica din Iași”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”; cu o postfață de Daniel Cristea Enache;

3. Luna nu intră niciodată pe fereastră – editura Tracus Arte, 2018;

Volum lansat 20 ianuarie 2018 la Muzeul Literaturii din str. N.Cretulescu.

Cronici literare: Ana Dobre și Mircea Bîrsilă;

4. Nu mai cred în distanța dintre paralele – editura Betta, 2020;

Volum editat în urma acordării premiului special  „Clara Mărgineanu” din cadrul „Concursului Național de Poezie Radu Cîrneci”, ediția a III-a, organizat de revista „Arena Literară” și „Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronatul Cărții”.

 

Volume de interviuri:

1. Contemporani în mileniul III – volumul I – editura Semne, 2018;

2. Contemporani în mileniul III – volumul II – editura Semne, 2019.

Coordonator al Cenaclului literar ‘Poeții cetății’ și organizator de evenimente culturale la: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia; Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.

A colaborat/colaborează cu  articole, interviuri, informații, cronică plastică, cronică teatrală, comentarii culturale, la zeci de reviste de cultură, printre care:   ”Contemporanul”, ”Luceafărul”, ”Argeșul”, ”Literatura”, ”Cenaclul de la Păltiniș”, ”Cronica de la Iași”, ”Poesia”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Arena literară”, ”Viața Românească”, ”Curtea de la Argeș”, ”Teatrul de ieri și de azi”, ”Convorbiri literare”, ”Discobolul” ș.a., și ține zilnic agenda culturală pe pagina Prietenii Radiodifuziunii Române și pe pagina InfoArt.

E dificil, într-o epocă post-postmodernistă, cu o tradiție ce devine pe zi ce trece sufocantă, să mai obții efecte de expresivitate. Liliana Popa își asumă această dificultate. Versurile ei sunt pline de referințe, aluzii, semne culturale, dar într-un discurs ce respiră firesc, evitând prețiozitatea. Naturalețea se obține greu și se pierde ușor, de regulă, într-un parcurs liric scurt, în care fiecare cuvânt contează. Autoarea câștigă însă pariul acesta, și pare pregătită să susțină, creativ, altele. (Daniel Cristea-Enache)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *