Regal Literar

Clipa de poezie: Cristiana Memelis

Cristiana Memelis

 

Iubire

                  

De-aş fi în trecerea-ţi o adiere ca zenitul

şi-aş locui rostirile pădurii,

un acoperământ îmbrăţişat uşor

de mâna plină a sevelor de înveliri uitate,

cărări de gânduri parcă necrestate

de rădăcini şi raze-ntrepătrunse,

am respira unul prin celălalt departe

lumina ce creşte înaltă pe piatră

coloană pură îngemănată: tu sunt eu.

 

E-un adăpost rostuit de acum după moarte,

trup nou albastru fără de sfârşit

frumos mirositor

proaspăt cosit.

 

Inimă în doi

 

Mergeam şi tu rostuiai drumul ce poartă

dinainte de a fi clipă

nesfârşitul.

Chipul meu se arăta plecând din chipul tău.

Dintotdeauna ne iubeam.

În numele meu trăiau

numele tău

și cele ce vin, sau n-au venit încă

ale tale prezenţe în duh.

 

Atingerea-ntâlnirii – vers de împărtăşire se făcuse,

de trup şi de sânge

scris pe catargul chemărilor tale

ce sprijină

linia de orizont

şi bolta nevăzută a iubirii

dinaintea aşezării noastre-n pământ.

Împreună, în neostoită căutare,

ne-am regăsit respirând

odată cu briza înnoptării,

tăcerile unei inimi în doi

luceferi adormind…

 

Acasă

 

Portretul tău în univers e scris.

Cât vezi cu ochii munți

împăduriți și risipiți prin ape limpezi,

lumina în cascadă se mistuie în glii

cu fiecare strop de-nțelepciune

de-o lacrimă aprins,

un crez.

un sentiment,

un vis…

 

Tărâm de dincolo care-mi zâmbești

când intru prin albastru trup senin,

prea legănat de brațe îngerești,

prea luminat de ochii ce plutesc

pe-un infinit de sori scânteietori

și aștrii care se îmbrățișează acasă,

înveliți în nori.

 

Însoțirea

 

Prezentul e lumină în suav lințoliu,

de-a lungul drumului, cât suntem împreună,

mergem tăcuți pe brațe neatinse

și logodiți de Duhul Sfânt

ne-acoperim de-o nevăzută mână

sorbind potirul aceleiași gingașe feerii…

Apoi, în umbră dulce, pe veci învăluiți,

acolo sus, într-o pădure deasă adormind,

ne regăsim plângând, dar fericiți.

Oh, suflet blând însoțitor,

prezent și în tăceri și-n isihii!

 

Marină

 

Când vii
tu despleteşti din alge valul
ca şi când
o altă haină ţărmul i-a ascuns,
dezmărginit de vis şi înţeles.

 

Ce prevestiri?

Un pescăruş ţipând
şi-o-mbrăţişare caldă de suflete-n afund,
luntrea necunoscutului plecând
către alt ţărm,
ziua învins de ape
şi biruit de Dumnezeu în noapte.

 

Fluture

 

Privirea ta, crisalidă,

e brățara amintirii în care ne înlăcrimăm irisul verde

peste orice vremelnic hotar.

 

Fluturele abia născut se frânge în oasele noastre,

ca lumina nevăzută în vârtejul de stea,

o clipă ce nu se mai poate întoarce,

pentru că sângele zborului a ţâşnit odată cu

apa pe care o bem,

iar tu îl vezi curgând peste moarte – altar –

şi peste masa la care stăm zi de zi

şi ne arcuim aripile dureros de firesc,

gurile inimii, gândul, şira spinărilor,

dinspre lume unul către celălalt,

din afară de lume unul către celălalt,

rând pe rând desprinşi dintre naiade și val,

noi, locuitorii

acestui ochi abisal.

 

De naşterea Prieteniei

 

Sufletul tău se-nzăpezi în Chopin.

Înotase în susul şi în josul lumii căutând

păsări sălbatice și pești migratori prin ninsori.

Ştiai că te-aşteaptă Maica lui Dumnezeu

pe-o culme vălurită de lebede albe

şi lujeri de sunete urcători.

 

De-atunci privirea ta mă sprijină peste sufletul gol,

topindu-se în orizontul poeziei

în care ne-am cunoscut

şi fără să-ţi ating lacrima

mi-ai dăruit o icoană în iris

şi-o ceaşcă de nocturnă înaltă,

cu dor.

 

Delfin

 

Eu locuiesc pe tâmpla lumii tale

ca-n mreaja împlinirii depărtări

tăiate-n străvezime de saltul unui delfin

a cărui răsuflare, înaripat şi pur,

prin largul mistuirii îşi însemnează calea…

Prin stâncă al tău nume,

pe valuri al tău umblet,

spre zare al tău glas,

la cumpăna-ntâlnirii abia născute,

în arcuiri de dor,

un vis vom fi rămas.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *