Regal Literar

Clipa de poezie: Liliana Popa

Cînd nu ești lângă mine

atingerile tale dor
cînd nu ești lângă mine…
și eu tot fug din calea lor
ca să mă-ntorc la tine…

 

de la facerea lumii cineva a închis eternitatea într-un cerc

cred că de la facerea lumii
cineva a închis eternitatea
într-un cerc
într-o indiferență cît un munte
sau într-o frunză
vremuind prin uitarea unui secol bolnav
cînd a fugit
am întîlnit-o acolo unde nu a reușit să mai stea
ațipită lîngă un copac
uitată într-o liniște
uitîndu-ne una în cealaltă
m-a întrebat ce vise mai are lumea
i-am spus că femeile au visele lor
și copiii au visele lor
și poeții au visurile lor
și cuvintele lor
unii visează că se adaptează
unei neîndurătoare ordini mondiale
sau altor religii
eu visez
sau îngenunchez
sub copacul acela
marama mi-aș întinde
cu frunzele adunate-n palmă
să le răsfir, să le cuprind
să le aud șoptind în somn
să mă trezesc din vis
cu foșnetul înfășurat pe glezne
sub cerul fumuit al toamnei

 

mi-am lăsat sandalele la marginea mării

mîine am să plec
din orașul în miniatură
străzile trăiesc printre cuburi
păstrează amintiri
din punctul meu de vedere
devin tablouri în culori de apă
sub batista lunatecă a
norilor și vîntul amestecă culorile
și rîde, rîde mereu
pe întuneric

doar în fața îndrăgostiților
se mai oprește
nu le poate șterge culorile
cuvintele
mi-am lăsat sandalele la marginea mării
sau a depărtării
spațiul a devenit îngust
existențele se pierd
realitatea asta nu e a mea
lumea nu mai e repetabilă
mîngîierile rămîn neterminate
rămîn deschise precum rănile
aîtea schimbări în lume
lumii ăsteia nu i-a păsat niciodată de mine
pe cine să mai aștept la țărmul mării
o primordialitate
unde durerea poate deveni bucurie
și strigătul adevăr

 

Cariatidă

cu obrajii limpeziți de rouă
cu palmele întinse amîndouă
făcînd la ceas tîrziu
și rugul și popasul
cu pas cuminte, alegîndu-mi pasul
ți-am dăruit aseară
sărutul ce ucide
potirul brumelor din vară
melosul visărilor de taină
nectar și-o dulce otravă
nu te anina
de privirea-mi suavă
între brațele-mi de marmură albă
înveșmîntate în petalele de nalbă
cariatidă sînt
sub arhitravă

 

Ordinea sufletului

Se va însera în curând
și iar mă voi adânci în stele
mi-au plecat prietenii
sfâșiați de îndoială
să caute o țară
în care așteptările

nu mai stau la coadă degeaba
Eu mai am timp
noaptea își toarce jarul mocnit
veghez singurătatea din jur
mă situez în devans

 

Când se strică ordinea sufletului

aduni lumina ce ți-a mai rămas
Și o păstrezi în suflet
dar obligatoriu și în ochi.
căci fiecare suflet are pașii lui
cu propriul mers
de-a lungul țărmurilor
lângă somnul mării
Gânduri în gri ?
în alb și negru ?
prea multe colțuri gri
pulbere cenușie ce
biciuie pământul….
în mileniu III gândurile
sânt tot în culori
cu sau fără voia cuiva.
Vor să își facă loc
într-o împărăție
unde grădinile, casele, oamenii
au o singură culoare !
Mă îndrept spre apus,
mereu spre lumină,
e nevoie de orizonturi limpezi
să poț să respir
acum trebuie să ne grăbim toți trei
Lumina
își apleacă fruntea
spre cealaltă parte a Pământului.

 

Tremur de seară

aseară drumul fără întoarcere
stătea rezemat de un copac
cu auzul încordat
știa cînd voi veni
eu am trecut
cu tremur de seară
și nu m-am oprit
copacul acela,
jefuit de anotimpuri
între vis și somn
păstrează zîmbetul unui copil
făclie
în palmele sufletului
spre colțul unde mai sînt fluturi albi
îmi curge timpul povestit
luîndu-și zborul dintre daruri

 

Albastre

De pe crestele albastre coboară seara
Să-mi rotunjească umerii de piatră
Şi braţele şi vina neiertată,
De prin păduri se aude vioara
Şi vîntul ce aleargă prin corzile de crengi.
De pe crestele albastre coboară şi noaptea
Pe genunchii mei să își facă culcuş
Şi vîntul adoarme pe creanga arcuş
Şi-ţi picură cînturi şi şoapta…

Pe genele mele albastre adorm
Poveştile pereche, neştiute, rătăcite.
Culese de pe străzile înguste
Ce seara în amurgse aud şoptite.
Dimineaţa, din ceaţă uşoară, din clar-obscur,
Lumina de jur – împrejur mă înconjoară,
Se înălţâ din abur de munte spre înalt, nefirească,
Şi îmi lasă o floare de colţ pe tîmpla mea albastră.

 

Stîlpul curbat de lângă casă

De ce îţi risipeşti iubirea
La naştere, trei stropi de rouă ai primit.
Cuvinte negăsite de găsit
De limpezit sau de murit
De ce îţi risipeşti iubirea
Cuvintele tale au îmbrăcat
Şi stîlpul curbat de lângă casă
Într-o cascadă fără de păcat
Ofranda ta, cu vorbă aleasă.
Stâlpul meu are frunze de tei şi de acant
De lemn, de marmură şi piatră,
Ce înfloreşte, rug îndrăgostit
Vrăjit de muza delicată.

 

Parabola risipitorului sau Să se arate vârful parabolei

Iubitul tuturor are carismă, farmec,
La puterea n.
Cu o privire răstignește, demonstrează
Că el nu-și apaține, ci salvează
Fecioare în postura de trezire Zen.

Pe dreapta de ecuație semeț, fălos
Nu-i nici pe dreaptă,
Nici sub dreaptă
Pe vârful parabolei
Celei cu ramurile în jos.

 

Liliana Popa – istoric de artă și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei –  Universitatea Națională de Artă din București și a urmat, în 2002, Cursuri  de Renaștere  la Institutul Michelangelo din Florența – Italia (Michelangelo Institute of Florence – Via Ghibellina, 88, 50122 Firenze, Italia), fiind prima româncă înscrisă la Institutul Michelangelo din Florența. Din 1990, este reporter, redactor la Radiodifuziunea Română (str. General Berthelot nr 60- 64).

Volume de poezie :

1. Portretul în oglindă – editura Tracus Arte, 2014;

Volum lansat: 7 aprilie 2014, la Muzeul Literaturii din bd.Dacia 12.

Cronici literare: Emil Lungeanu în revista „Luceafărul”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”.

Prefața de Ioan Groșan, semnal editorial de Horia Girbea în revista „Luceafărul”;

2. Stăpână pe tăcerea mea – editura ART Creativ, 2015; volum lansat la librăria Sadoveanu de pe bd. Magheru.

Cronici literare: Nae Georgescu în revista „Cronica din Iași”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”; cu o postfață de Daniel Cristea Enache;

3. Luna nu intră niciodată pe fereastră – editura Tracus Arte, 2018;

Volum lansat 20 ianuarie 2018 la Muzeul Literaturii din str. N.Cretulescu.

Cronici literare: Ana Dobre și Mircea Bîrsilă;

4. Nu mai cred în distanța dintre paralele – editura Betta, 2020;

Volum editat în urma acordării premiului special  „Clara Mărgineanu” din cadrul „Concursului Național de Poezie Radu Cîrneci”, ediția a III-a, organizat de revista „Arena Literară” și „Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronatul Cărții”.

 

Volume de interviuri:

1. Contemporani în mileniul III – volumul I – editura Semne, 2018;

2. Contemporani în mileniul III – volumul II – editura Semne, 2019.

Coordonator al Cenaclului literar ‘Poeții cetății’ și organizator de evenimente culturale la: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia; Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.

A colaborat/colaborează cu  articole, interviuri, informații, cronică plastică, cronică teatrală, comentarii culturale, la zeci de reviste de cultură, printre care:  ”Contemporanul”, ”Luceafărul”, ”Argeșul”, ”Literatura”, ”Cenaclul de la Păltiniș”, ”Cronica de la Iași”, ”Poesia”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Arena literară”, ”Viața Românească”, ”Curtea de la Argeș”, ”Teatrul de ieri și de azi”, ”Convorbiri literare”, ”Discobolul” ș.a., și ține zilnic agenda culturală pe pagina Prietenii Radiodifuziunii Române și pe pagina InfoArt.

E dificil, într-o epocă post-postmodernistă, cu o tradiție ce devine pe zi ce trece sufocantă, să mai obții efecte de expresivitate. Liliana Popa își asumă această dificultate. Versurile ei sunt pline de referințe, aluzii, semne culturale, dar într-un discurs ce respiră firesc, evitând prețiozitatea. Naturalețea se obține greu și se pierde ușor, de regulă, într-un parcurs liric scurt, în care fiecare cuvânt contează. Autoarea câștigă însă pariul acesta, și pare pregătită să susțină, creativ, altele. (Daniel Cristea-Enache)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *