Regal Literar

Liliana Popa: Despre sexualitate și literatură erotică în proza Mirunei Matei

Început de deceniu, început de mileniu… cărțile au devenit un lux pentru unii, o necesitate pentru alții. Romanul are profunzimea, povestea, intriga, explozia, subtextul mereu neașteptata și este mereu căutat. Proza scurtă este, se pare, cea mai căutată în ultimii ani, lumea se grăbește sau nu mai are timp….Dar mereu există și va exista un public dispus să își petreacă ore întregi citind.

Miruna Matei scrie  cu o ușurință uimitoare, o poveste cuprinsă în aproximativ 200 de pagini, scrisă în 24 de zile. Miruna Matei scrie foarte deschis şi foarte plastic despre  plăcerile erotice. În contextul ei, tînăra scriitoare demonstrează că şi plăcerile erotice pot avea poezia şi farmecul lor.

Povestea pare o perpetuă interogație a unei tinere care se redescoperă într-o normalitate cotidiană, dar cu alte aspirații, gusturi și revelații în clipa în care întîlnește un bărbat. Legănări de gînd, de lumină, mantre de gheață pun stăpînire pe mintea și pe trupul ei, urmează replierea, iar mai apoi mirarea celei care se trezește ca dintr-un vis și relatează cu emoția călătorului prin lume….

Protagonista, o fată de 22 de ani, baleiază între realitatea  cotidiană cu problemele ei și trăirile  pe care le definește ca fiind nebunești. Ea însăși afirmă că nu se încadrează în tiparele societății în care trăiește. Descrierea e completă  dar și incitantă,  avertizează cititorul de la început.

Ea e furtuna subită într-o zi liniștită, o aventură de o noapte, un amalgam de contradicții îpachetate într-un trup mic, un suflet singur printre atîția oameni, o călătoare pe drumul vieții. O femeie care nu aparține nici unui loc, nici unui muritor de rînd și care totuși te-a învățat mai mult despre iubire decît ar putea orice carte de poezii, Ea știe că iubire nu posedă, iubirea nu judecă, iubirea nu cere, iubirea doar este….Ea e totul, ea e nimic

Protagonista se destăinuie  prețuiește bogăţiile spirituale dar şi „bogăţiile trupeşti”,  deloc neglijabile.

„Feminismul ei este unul calsic….. Îi place să fie îndrumată, îi place ca un bărbat să reia controlul și să o trateze ca pe o femeie puternică, dar nu conplet independentă. Îi place un bărbat impunător, care își înțelege și exploatează energia masculină la maxim. Îi plac rolurile.  Îi place să fie femeie , nu să își asume atributele bărbaților, cum multe fete ar vrea în vremurile noastre, în încercarea de a-și consolida puterea”.

Din acest punct de vedere, romanul Mirunei Matei pare unul scris pe două planuri paralele. Interogațiile din primul capitol marchează un moment de răscruce al personajului central, unul dintre momentele din existența sa, deopotrivă reală și ficțională.  Se resimte atragerea sa într-un joc al destinului, ca probă de viață.

Adrien închide ușa în urma lor, ajungând într-o secunda în spatele ei. Până să realizeze Katya ce se întâmplă, acesta își plasează ușor dar ferm buzele pe umărul ei. Corpul pare să-i reacționeze instant, însă se abține din a avea o reacție vizibilă, lăsându-l pe bărbat să își facă următoarea mișcare. Buzele lui îi urmează forma umărului, urcând ușor către gât, iar mâinile îi cuprind talia goală, palmele atingându-i pielea umedă și catifelată. Îi simte respirația caldă, accelerată pe ceafa ei, mergând ușor către ureche, unde se oprește. După o mușcătură gentilă aude ‘nu te împotrivi’. După aceste cuvinte simple dar în același timp cu multe înțelesuri, Adrien părăsește camera fără alte comentarii. Genunchi Katyei se înmoaie, fata alunecând pe fotoliul de lângă. Muzica tare o aduce înapoi în prezent. În fața ei, femeia misterioasă o privește cu ochi mari, ca și cum ar aștepta un răspuns din partea Katyei.

-Scuza-mă, m-ai întrebat ceva? Întreabă fata nedumerită.

-Spuneam doar că sunt curioasă dacă experiențele tale se extind și către zona feminină, sau te-ai limitat la exemplarele masculine. -Ah.. Să spunem că am explorat ambele perspective și am înțeles că pot fi cu adevărat satisfăcută doar de un bărbat, răspunde Katya aproape fără să stea pe gânduri.

-N-ai întâlnit femeia potrivită, deci.

Miruna Matei

Miruna Matei are o narațiune  pasionantă, plină de neașteptate răsturnări de situație pe care le guvernează ea, cea care și-a asumat o identitate în afara normelor, așa cum punctează clar autoarea !

Și iată și motivația:

Nu din dorința de a fi diferită, ci de a fi fericită.

-De ce nu poți fi normală, de ce nu mă lași să te iubesc?

-Normalitatea e mortală, zîmbește ea stingîndu-și ultima țigară pe care o va mai fuma vreodată lîngă el.N-ar ști exact să îți spună cînd a înțeles că nu este o persoană normală, că nu se încadra în tiparele clar stabilite ale societății. Să fi fost la 7 ani, cînd băieții de la școală o trăgeau de codițe încercînd să o intimideze, dar gestul pueril o motiva doar să devină una de-ai lor ?

Are intuiția clară a ceea ce va fi:

Cert e că normalitatea nu a fost niciodată un lucru care să stîrnească ceva mai mult decît dispreț în ea. Iubea nebunia. Și-a asumat asta.

Please adjust your seatbelts, the plane is about to land. Zborul cu avionul a trezit mereu sentimentul de libertate în ea. Acolo, în aer, se simțea cea mai liberă. Inconjurată de străini care se înghesuie să ajungă dintr-un punct în altul, mereu grăbiți cu nasul în pămînt, realiza cît de mult iubește viața. Suișuri și coborîșuri. Goluri în stomac cînd se ridică în aer, goluri în stomac cînd ateriza. Goluri umplute cu mult entuziasm. Indiferent de locația în care ajungea, adrenalina îi creștea. A știut dintotdeauna că statornicia nu-i priește.

Ea, naratoarea, pare un observator obiectiv și ușor pedant a tot ceea ce o înconjoară, fixată chiar în personajul central. Are un mod propriu, inventiv de a vedea  faptele reale și de a le plasa într-un context, într-un spațiu de ea ales.

Evident, nu este un roman autobiografic, dar incită și odată început cauți intriga, povestea cu multe povești….

Descrierile au savoarea poetului suprarealist Geo Bogza, primul scriitor condamnat pentru literatură erotică, în 1930, pentru poeziile publicate în „Jurnalul de sex” și  mai apoi,  în 1933 pentru „Poemul invectivă”. Atmosfera creată, intriga amintește de Fănuș Neagu și de volumul său „Pierdut în Balcania”.

De ce Miruna Matei alege erotismul și nu orice altă tematică?  Parte dintre criticii literari au susținut de-a lungul timpului că  femeile sunt predispuse să scrie despre dragoste, emoții și afecte, și că există o lirică feminină, o proză sau dramaturgie feministă…..De parcă scriitorul bărbatul, doar el,  raționalizează, prezintă realitatea  fictivă sau nu, dă consistență inclusiv filosofică. Marius Conkan  precizează  în „Antologia prozei erotice feminine din România”: Tema erotismului a fost „confiscată“ în literatura română de perspectivele bărbaților, care au devenit puncte de referință pentru orice reprezentare a feminității”.

Dincolo de orice discurs privind identitatea de gen, erotismul reprezintă, firește, un pattern al afectivității și comunicării umane. Prin intermediul lui pot fi problematizate relațiile și mecanismele sociale, ideologiile, stereotipurile, corporalitatea, absența, apartenența și înstrăinarea, sensul existenței și, oricum ar suna, căutarea de sine. Despre asemenea lucruri scriu autoarele prezente în această antologie care, pornind de la un concept flexibil (id est, erotismul și manifestările lui culturale), ar putea contura o geografie afectivă a literaturii române recente” (Marius Conkan).

Mutatis mutandis….Evident, nu este un roman autobiografic, dar incită și odată început cauți intriga, povestea cu multe povești….

 

LILIANA POPA

Liliana Popa – istoric de artă și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei –  Universitatea Națională de Artă din București și a urmat, în 2002, Cursuri  de Renaștere  la Institutul Michelangelo din Florența – Italia (Michelangelo Institute of Florence – Via Ghibellina, 88, 50122 Firenze, Italia), fiind prima româncă înscrisă la Institutul Michelangelo din Florența. Din 1990, este reporter, redactor la Radiodifuziunea Română (str. General Berthelot nr 60- 64).

Volume de poezie :

1. Portretul în oglindă – editura Tracus Arte, 2014;

Volum lansat: 7 aprilie 2014, la Muzeul Literaturii din bd.Dacia 12.

Cronici literare: Emil Lungeanu în revista „Luceafărul”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”.

Prefața de Ioan Groșan, semnal editorial de Horia Girbea în revista „Luceafărul”;

2. Stăpână pe tăcerea mea – editura ART Creativ, 2015; volum lansat la librăria Sadoveanu de pe bd. Magheru.

Cronici literare: Nae Georgescu în revista „Cronica din Iași”, Mircea Bîrsilă în revista „Argeșul”; cu o postfață de Daniel Cristea Enache;

3. Luna nu intră niciodată pe fereastră – editura Tracus Arte, 2018;

Volum lansat 20 ianuarie 2018 la Muzeul Literaturii din str. N.Cretulescu.

Cronici literare: Ana Dobre și Mircea Bîrsilă;

4. Nu mai cred în distanța dintre paralele – editura Betta, 2020;

Volum editat în urma acordării premiului special  „Clara Mărgineanu” din cadrul „Concursului Național de Poezie Radu Cîrneci”, ediția a III-a, organizat de revista „Arena Literară” și „Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronatul Cărții”.

 

Volume de interviuri:

1. Contemporani în mileniul III – volumul I – editura Semne, 2018;

2. Contemporani în mileniul III – volumul II – editura Semne, 2019.

Coordonator al Cenaclului literar ‘Poeții cetății’ și organizator de evenimente culturale la: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia; Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.

A colaborat/colaborează cu  articole, interviuri, informații, cronică plastică, cronică teatrală, comentarii culturale, la zeci de reviste de cultură, printre care:  ”Contemporanul”, ”Luceafărul”, ”Argeșul”, ”Literatura”, ”Cenaclul de la Păltiniș”, ”Cronica de la Iași”, ”Poesia”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Arena literară”, ”Viața Românească”, ”Curtea de la Argeș”, ”Teatrul de ieri și de azi”, ”Convorbiri literare”, ”Discobolul” ș.a., și ține zilnic agenda culturală pe pagina Prietenii Radiodifuziunii Române și pe pagina InfoArt.

E dificil, într-o epocă post-postmodernistă, cu o tradiție ce devine pe zi ce trece sufocantă, să mai obții efecte de expresivitate. Liliana Popa își asumă această dificultate. Versurile ei sunt pline de referințe, aluzii, semne culturale, dar într-un discurs ce respiră firesc, evitând prețiozitatea. Naturalețea se obține greu și se pierde ușor, de regulă, într-un parcurs liric scurt, în care fiecare cuvânt contează. Autoarea câștigă însă pariul acesta, și pare pregătită să susțină, creativ, altele. (Daniel Cristea-Enache)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *