Regal Literar

Corina Potcovaru: Filosofia lui Lucian Blaga

Autor: Corina Potcovaru

Considerat unul dintre spiritele majore ale secolului XX, marele poet și filosof, Lucian Blaga, promovează ideile moderne ale timpului său și dilemele existențiale ale filosofiei, prin opera sa poetică și filosofică.

Încă de la început, Lucian Blaga, s-a remarcat, ca fiind o personalitate complexă, cu o gândire reflexivă și cu sensibilitate creatoare, capabil să sondeze adâncurile filosofiei și să găsească răspunsuri la marile probleme ontologice.

Abordarea acestui studiu are drept scop prezentarea terminologiei filosofice, a conceptelor fundamentale, crearea unei imagini de ansamblu asupra filosofiei lui Lucian Blaga prin investigarea operei, raportată la substanța mitică a viziunii poetice.

Din punct de vedere filosofic, analiza discursului pune în valoare universul spiritual al poetului și evidențiază dualitatea creației. Găsim aici viziunea misterului, tensiunea interioară și efervescența sinelui, inconștientul ca mod de comunicare cu fondul ancestral, preferința pentru mituri.

Această filosofie pe care o regăsim în opera lui Blaga, este considerat un miracol cultural, unic în spritualitatea românească și sub vraja lui stăm cu toții de o jumătate de veac. Farmecul sub care stă cultura românească este atât de mare, încât, cultul lui Blaga nu este un cult livresc, ci o realitate căreia nu i se poate sustrage nimeni.

Ideile marelui poet au fost confirmate de disciplinele umane contemporane. La fel ca arta, religia, știința, între preocupările teoretice ale marelui filosof, filosofia ocupă un rol însemnat, recunoscându-l ca pe o instanță majoră a imaginației, fiind definit în multele sale semnificații, ca o „încercare de a releva un mister al existențeiˮ.

Lucian Blaga urmărește și este interesat de „structuraˮ ce păstrează în ea viziunea filosofică, nu de narațiune, conținut sau teorie, susținând că mitul este un bun colectiv și un produs de circulație, aceasta fiind teoria filosofului în ceea ce privește ”conținutul ”artei.

Mitul este o realitate culturală, complexă, care trimite la o conduită fabulatorie specifică, povestește o istorie sacră, care poate fi interpretată și abordată în multiple perspective, iar personajele lui sunt ființe supranaturale, cunoscute prin ceea ce au făcut în timpul prestigios al ,,începuturilorˮ, aceste mituri dezvăluie sacralitatea operelor marelui poet și revelează activitatea lor creatoare.

Atât din punct de vedere al receptivității, cât și din punct de vedere al activității creatoare, valabilitatea secretă a mitului este de natură particulară pentru că imaginația revelatoare își atinge scopul de a fi crezută, datorită ființei sale.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga spunea despre poetul care refuză să strivească „corola de minuni a lumii”, că vine dintr-o geografie mitică al cărei centru îl constituie universul satului transilvan, cu prelungiri până în substanța mitului trăit.

Lucian Blaga este un atent cercetător al miturilor, ca izvor al creației și modalitatea alternativă de cunoaștere, considerând că mitul e încercarea de a releva un mister cu mijloace de imaginație, este ”povestea unui început, a unei faceri, relatând un eveniment care a avut loc în timpul primordial, în timpul fabulos al originilorˮ.[1]

Poetul consideră că gândirea mitică intervine cu varii motive în alcătuirile filosofice. Sistemul său filosofic este singular în contextul universal al filosofiei contemporane, convingerea acestuia este că fără motive mitice nu se poate construi o metafizică și că mitul este prima mare creație a unui popor.

Faza mitologică a omenirii este considerată ca un stadiu perimat, atât în ordinea indiferentă a timpului cât și pe linia valorilor, iar filosofia are datoria de a primi mărturia mitologiei și de a-i descifra sensul, nu este chemată să devină o mitologie, o compilație de legende din toate timpurile.

Prezența mitului în construcțiile filosofice o întâlnim și la alți gânditori care consideră că, în permanență, omul mitic realizează o transfigurare a orizontului său natural.

Georges Gusdorf ajunge și el la concluzia că filosofia nu poate și nu trebuie să se despartă de conștiința mitică: „Conștiința mitică permite constituirea unui acoperiș protector în interiorul căreia omul își găsește locul său în universˮ.[2]

Ion Munteanu spune că ”Blaga propune o cosmologie mito-filosofică, într-un timp în care cosmologiile erau acaparate de fizică și matematicăˮ.[3]

Ca substrat, miturile trebuie acceptate sub beneficiu de inventar și doar cu titlu informative, acestea presupunând gândirea asociativă al cărei resort esențial este afectul. Specific mitului românesc, este faptul că ne arată descrieri ale omului real, mai fidele decât ale gânditorului de profesie, ne impresionează ca adevăr, mai mult decât am putea spune noi despre el, iar sarcina filosofului este elucidarea condiției umane.

Ceea ce revelează miturile nu este o semnificație sau o trans-semnificație, structura mitului, în realitatea umană, proiectează cerințele constitutive ale întregii lumi, iar conștiința mitică este structura acestei cuprinderi de distanță, între om și lume și permite constituirea unui înveliș protector în întregime.

Făcând teoria genezei metaforice filosoful Lucian Blaga, motiva că: „Toate miturile vor să fie într-un anume fel, revelări ale misteruluiˮ.[4]

Putem spune că în realitate, structurile mitice nu încetează să intervină în constituirea temelor principale ale metafizicii.

În teoriile lirice blagiene găsim mituri, singuratate și metafizică, teme și stări de spirit. Semnificația figurilor trancede către planul profund al mitului poetic, și organizarea cuvintelor se realizează după logica dictată de imaginarul metafizic al filosofului.

Pentru Blaga cuvântul vine din substanța viziunii. Iar viziunea poeziei sale este întotdeauna filosofică, încărcată de semnificații.

Poetul înnoiește o filosofie cu mijloace de expresie ale modernității, iar la o narațiune filosofică întâlnim o dimensiune originală care dă sens dintr-o matrice proprie și independentă.

Pentru a-și demonstra teza asupra progresului, argumentația pe care o desfășoară Blaga, are o arie de cuprindere care-i acoperă întreaga viziune filosofică. Analizând poziția lui Blaga privind progresul istoric, nu putem vorbi de un progres cognitiv, toate formele prin care omul încearcă să dezvăluie misterul existenței sunt echivalente neputincioase.

Poetul spunea despre ”filosofie ca filosofie”, că este vorba de metafizică și nu de „filosofie ˮ, și „metafizicianul este un om care captează toate izvoarele cu gândul de a conduce toate operele spre vatra sa ˮ.[1]

Filosofia lui Blaga a fost impregnată cu o conştiinţă filosofică vie a valorii, istoriei și culturii. Marele poet a clădit cel mai monumental şi original sistem filosofic din gândirea românească și acest sistem este apanajul personalităţii sale complexe, dar şi al activităţii sale intelectuale deosebit de intens. Mitul nu este o revelație pură a unei transcendente, el exprimă un sens care nu este accesibil și nu îi putem dezlega misterul, care poate fi interpretat ca o expresie a unor realități psihice ascunse sau ca o expresie fulgurantă a unor întâmplări cosmice permanente.

La Lucian Blaga, gândirea sa intervine cu varii motive în alcătuirile filosofice și apariția filosofiei nu înseamnă o ruptură definitivă cu mitul, ea nefiind chemată să devină o mitologie, datoria acesteia fiind de a primi mărturia mitului și de a-i descifra sensul.

Filosofia nu devine o compilație de legende din toate timpurile, ci o critică rațională a validității dogmatice a mythos-ului, care păstrează funcția interogației existențiale într-o formă rațională. A prozaiza mitul înseamnă a-l degrada la alegorie, el nu poate fi tălmacit în graiul ideilor și nu este un termen de procedură degradantă.

Poet de cea mai înaltă valoare, Blaga, a reușit să ne ofere și un sistem filosofic original pe care l-a construit de-a lungul celor patru trilogii: ,,Trilogia cunoașterii”, „Trilogia culturiiˮ, „Trilogia valorilor ˮ, „Trilogia cosmologicăˮ.

Marele poet este familiarizat cu varietatea de poziții filosofice asupra acestei probleme, și își conturează propriul punct de vedere aupra concepției omului, iar aceasta este integrată în sistemul filosofic, a cărui bază o reprezintă cosmologia și care cere cu necesitate o metafizică a istoriei.

În judecata filosofică românească, Blaga e criteriul oricărei judecăți de valoare. Viziunea filosofică generală a lui este aplicată unor diverse probleme filosofice, a căror rezolvare capătă o importantă notă de originalitate.

În 1919, anii debutului marelui poet, se afirma ca filosof cu volumul de eseuri ”Pietre pentru templul meu”, și ca poet, prin volumul ”Poemele luminii”, apariție care l-a facut pe Tudor Vianu, să afirme: ”Bucuria unirii nu poate veni singură. Iată că a venit și Blaga”.

Așa cum consideră Eugen Lovinescu, după Eminescu, Blaga este primul care integrează filosofia, concluzionând discuțiile despre existența poeziei filosofice.

Crezul artistic al poetului este motto-ul : „Câteodată, datoria noastră în fața unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim așa de mult, încât să-l prefacem într-un mister și mai mareˮ.[1]

Marele poet a fost interesat și de raportul dintre știință și filosofie considerând că filosofia este cel mai nobil risc al spiritului uman deoarece face incursiuni dincolo de cele palpabile. Dacă filosofia nu este capabilă să explice experiența și o integrare necontradictorie, este descalificată din punct de vedere filosofic.

Pentru  Blaga, experiența este doar țărmul de pe care lansează săgeți în necunoscut, filosofia urmărind încadrarea experienței într-o viziune mai largă decât ca produs al libertății constructive a filosofului.

Creația poetică a lui Blaga, a evoluat atât în modalitatea de expresie cât și în raportul dintre el și lume, etapele de creație fiind determinate de specificitatea lirică a volumelor de poezii în care evoluția filosofică este evidentă. Monumentalitatea operei sale stă în îmbinarea de mare profunzime a poeziei cu filosofia, care mărturisește viziunea sa poetică, prin bogăția metaforică și prin terminologia originală.

Blaga preciza într-o însemnare: „Tudor Vianu s-a arătat cândva, într-o conversație ce-au avut-o foarte nedumerit de felul gândirii mele mitice. El susținea că mitul este un produs și un bun colectiv, de circulație”. ”Eu susțineam că din împrejurarea că antichitatea și timpurile moderne tratează mitul ca un „datˮ, nu rezultă câtuși de puțin că individual și-ar fi pierdut dreptul la spontanietatea mitică. Caracterul colectiv al miturilor, nu ține de esența gândirii mitice această notă este un ce secund. Spontaneitatea mitică o socot ca o condiție a existenței creatoareˮ.[2]

Deși Blaga susținea că ,,ar fi greșit să mi se spună poet filosof, precum filosof poetˮ, găsim în el o fericită întrupare a poetului de geniu cât și a filosofului format la școala filosofică germanică postkantiană.

Un exeget al operei marelui gânditor român, spune că sistemul filosofic al lui Blaga este singular în contextul universal al filosofiei contemporane și gândirea din trilogii se comunică pe cale metaforică.

Filosofia constituie un univers în planul ideilor, păstrează nostalgia originilor sale și vizează reinstaurarea ordinii primordiale. Se străduiește să dubleze universul, ea are un trecut și un viitor, ale cărei dimensiuni se răsfrâng asupra realității sale prezente și ca mișcarea rațiunii, poartă amprenta eredității sale prețioase.

Șerban Cioculescu aduce ca argument constatarea că atât filosofia cunoașterii cât și filosofia culturii ˮcu toată rigoarea obiectivelor și dialecticii lor, sunt permanent străbătute de un efluviu liric care restituie cuvântului de literatură filosofică sensul plenarˮ.[3]

Blaga a fost fascinat atât de lumea aspră de ordine şi rigoare disciplinatoare a adevărurilor teoretice, cât şi de cea mirifică vitalizatoare de spirit, a adevărurilor artistice. Având în vedere că cele două registre ale sufletului său erau convergente, acesta a reuşit să realizeze cea mai organică şi productivă sinteză din cultura românească, între dimensiunea filosofică şi cea artistică a unei creaţii spirituale de mare diversitate ideatică. Încă de la primele iluminări, atât gândul poetic cât și cel filosofic, complementare şi interferente, au fost consubstanţiale firii sale intelectuale.

Prin sistemul sau filosofic, ”dialectician stăpân pe toate resursele artei sale”, se înscrie în evoluţia gândirii filosofice europene,  ducând mai departe  linia deschisă de eleaţi şi continuată prin Platon, iar în epoca modernă, prin Descartes şi Hegel, linie al cărei sens îl dau preocupările de „lărgire şi mlădiere continuă a inteligenţei”, pentru a-şi asimila elemente fundamentale, dătătoare de sens, ale existenţei.

Mircea Eliade caracteriza filosofia blagienă, prin enciclopedism şi universalism, înzestrat cu vocația universalității, considerându-l cel mai mare filosof român din perioada interbelică, ”având măreţia unei catedrale gotice”.

Bibliografie:

  1. Blaga Lucian, Cultură și conștiință, Cluj, Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealulˮ, 1922
  2. Blaga Lucian, Triologia culturii, București, Editura Fundația Regală pentru literatură și artă, 1944.
  3. Blaga Lucian, Trilogia cunoașterii, ”Despre conștiința filosofică”, Opere, volumul 8, București, Editura Minerva, 1983.
  4. Blaga Lucian, Triologia valorilor, Opere 10, București, Editura Minerva, 1987.
  5. Blaga Lucian, Geneza metaforei și sensul culturii, București, Editura Humanitas, 1994.
  6. Cioculescu Șerban, Lucian Blaga, La Cumpăna apelor, în Adevărul, 27 mai 1933.
  7. Eliade Mircea, Aspecte ale mitului, București, Editura Univers, 1978.
  8. Gusdorf Georges, Mit și Metafizică, Timișoara, Editura „Amarcordˮ, 1996.
  9. Munteanu Ion, ”Mit și filosofie în cosmologia lui Lucian Blaga”, Iași, Editura Tipo Moldova, 2013.
  10. Vianu Tudor, „Lucian Blaga-poetulˮ, în Gândirea, XIII, nr.8, decembrie, 1934.
  11. Vulcănescu Romulus, ”Mitologie română”, București, Editura Academiei, 1985.

[1] Lucian Blaga, Cultură și conștiință, Cluj, Editura Institutului de arte grafice „Ardealulˮ, 1922, p. 17.

[2] Lucin Blaga, Elanul insulei, Editura Dacia, 1977, p.179.

[3] Șerban Cioculescu, Lucian Blaga, La Cumpăna apelor, în Adevărul, 27 mai 1933, p. 16.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *