Voi încerca să fac în câteva fraze un portret al dramaturgului și mai ales al omului Ioan V. Maftei- Buhăiești, speranța sintetizării Karmice în căutarea de înveșnicire a propriei vieți și de afirmare a ființei adevărate. Profesor de matematică la Colegiul Național „Sf. Sava”, dar și cu înclinații lirice încă din tinerețe, fără a fi un emul peste timp a lui Ion Barbu, își creează propria platformă a universului său liric și de autor dramatic. Pe canavaua lor autorul caligrafiază sentimente ce impresionează în primul rând prin sinceritate și devin trepte de viață, de amintiri, cu iubiri trecute, cu meditații despre condiția umană (Florentin Popescu).
Bogăția inspirației lirice, claritatea ideilor și logica (infailibilă) a construcției prozodice îi asigură poetului, dramaturgului și profesorului matematician un loc aparte în creația contemporană poetică, dramatică și a gândirii matematice. Evident, nu se poate spune că este un Arghezi, Nichita Stănescu în arta poetică sau un I.L. Caragiale sau chiar Baranga în dramaturgie sau un Grigore Moisil, Solomon Marcus în domeniul matematicii, dar prin creațiile sale beletristice și prin întreaga sa activitate excelentă în domeniul matematicii, a contribuit fără îndoială la îmbogățirea patrimoniului nostru literar și științific, asigurând legături cu formidabila noastră tradiție culturală văcăresciană,eminesciană,argheziană cu efervescentul prezent – uneori atât de confuz și inegal cu sine însuși – dar și cu tinerii matematicieni și informaticieni câștigători de multe medalii de aur, prin mintea lui de ales matematician, cu talentul efervescent spiritualizat ce i-au adus binemeritate diplome de excelență în fiecare domeniu abordat și l-au impus în primul plan al creației și pe treptele devenirii.
Poezia sa vrea să impună valorile spirituale, morale ale unui sfârșit și început de mileniu destul de imprevizibile, exprimând sentimente umane și în general valori universale, unanim apreciate.
Opera lui poetică este străbătută de la un capăt la altul – de firul roșu al iubirii, al vieții, a binelui și al frumosului din om și deci de speranța supraviețuirii, a ieșirii din bezmeticul haos, ce tot mai mult ne înconjoară.
Convins fiind că omul are tăria de caracter, înțelepciunea ancestrală și prin cunoașterea și respectarea legilor universal valabile, care ne guvernează, va reuși să se oprească la timp din cursa nebună spre autodistrugere; va găsi căile ispășirii și mântuirii, dar nu fără a trece prin „iadul chinurilor”.
Prin opera sa literară și științifică Ioan V. Maftei-Buhăiești, contribuie mult la stabilirea unor punți de legătură între un trecut glorios și prezentul destul de întunecat și haotic spre un viitor luminos lipsit de conflicte și către marea cauză.
Opera lui îndeamnă la meditații, la acțiuni hotărâte pentru apărarea celei mai frumoase lumi, pământul, căci s-a ajuns și aici prea departe. Citez din autor: „Pământul are cancer, apele sunt fitzice, vântul este drogat, iar aerul aproape paralizat”.
Sinteza karmică mă îndeamnă să dau cuvântul confratelui Sterian Vicol care îi dedică câteva gânduri din care aleg unul aleatoriu: „Mai lasă, Doamne, în amurg/ O gară zisă Buhăiești,/ Că de te-ntreabă cine ești/ Tu îi răspunzi că-i… dramaturg!”//
Poetul a convins că acel care salvează un om poate salva o lume și acest lucru îl încearcă omul și poetul Ioan V. Maftei-Buhăiești.
AUTOR: Vintilă Anastasiu
(redactat, iunie 2015)