Fixarea datei alegerilor locale pe 27 septembrie a accentuat instrumentalizarea politică a pandemiei. Covid 19 a devenit agent electoral, cu rolul de a abate atenția votanților de la problemele concrete ale comunităților în care trăiesc. Este mai ușor să înghiți pe nemestecate o teorie a conspirației decât, de exemplu, să cauți și să analizezi sursele poluării într-o colectivitate urbană sau să stabilești cauzele pentru care, în treizeci de ani, infrastructura unei localități a rămas tot cea din epoca feudală, deși fonduri pentru dezvoltare au existat mereu. Pandemia (reală și dură în consecințe) a servit perfect interesele unor edili pe care alegerile, fie ele și într-un singur tur, îi amenințau cu schimbarea. Tactica devenită „clasică” a anunțării unor proiecte (mai vechi sau chiar de ultim moment), mereu începute în preajma alegerilor imediate și amânate până la cele viitoare, este deja uzată. Criza sanitară a venit mănușă unor primari care, timp de patru ani, nu au făcut mai nimic pentru cetățenii pe care-i păstoresc, rotunjindu-și în schimb veniturile lor prin diverse „mânării”, contracte preferențiale (aducătoare de „comisioane”), ajutoare dirijate etc. În București, „vitrina țării”, Gabriela Firea și subordonații ei, PSD-iștii de la sectoare, au furnizat, de-a lungul mandatului, spectacole și pavoazări, „au plantat panseluțe” sau „au schimbat borduri”, fără ca viața citadinilor să se îmbunătățească prea mult. Bucureștiul a devenit una dintre cele mai poluate capitale din Europa, transportul urban s-a poticnit aproape total, iar infrastructura – apa, gazele, electricitatea – este mereu în pragul colapsului. Iată însă că pandemia i-a furnizat primarului general pretextul unei mobilizări fără precedent, al propunerii unor măsuri menite s-o facă pe d-na edil-șef campioana sănătății bucureștenilor. Gabriela Firea a propus testarea tuturor locuitorilor, apoi a unui eșantion reprezentativ, apoi o testare selectivă, până când „marea mobilizare municipală” s-a fâsâit cu totul. Împreună cu PSD-ul, primărița a trecut apoi la negarea efectelor pandemiei, la alimentarea teoriilor conspirației, ca scuză pentru planul său sanitar eșuat. Pandemia i-a servit ca diversiune pentru ascunderea adevăratelor și gravelor probleme ale comunității administrate de ea.
Instrumentalizarea politică a pandemiei nu a putut acoperi, totuși, miza pe care alegerile locale o reprezintă pentru toate partidele. Primăriile dau tonul votului pentru parlamentare. În funcție de numărul lor, formațiunile politice își „asezonează” strategiile, își restructurează programele, își schimbă ierarhiile. Multe primării sunt adevărate „rampe de lansare” pentru politicienii care vor să joace un rol major în conducerea statului. Proporția primăriilor dobândite de un partid sau altul definește trendul electoral al acestora și, în unele cazuri, chiar viitorul lor. Localele din septembrie 2020 sunt, din această perspectivă, esențiale pentru „marele partid” al PSD-ului, care a dominat viața politică românească în ultimii treizeci de ani. „Dezastrul dragnist” l-a afectat profund, punându-l pentru prima dată în situația de a pierde în mod efectiv puterea. Până acum, PSD-ul controla totul, chiar și atunci când se afla, la nivel parlamentar, formal, în opoziție. Plasându-și oamenii la conducerea majorității instituțiilor statului, el și-a asigurat continuitatea dominației, chiar dacă la șefia administrației centrale a venit alt partid. Dragnismul, adică disprețul nemascat pentru orice lege (corolar constant al evoluției PSD-ului), l-a obligat – după căderea lui Dragnea – la o strategie defensivă, pentru conservarea propriei poziții pe scena politică. Păstrarea primăriilor câștigate anterior, ca bază pentru o revenire la nivel central (parlamentar și guvernamental) a devenit, în consecință, fundamentală. Doar că temele sale electorale, axate pe creșterile uriașe de salarii și pensii, pe nenumărate proiecte imaginare – reluate, cum am mai spus, la fiecare elecțiune – s-au „fumat”, cei mai mulți alegători observându-le efectele pe pielea lor. Conducerea „partidului”, derutată și divizată intern, a apelat, de aceea, fără ezitare, la „ajutorul nesperat al pandemiei”, care s-a transformat în principala sa temă electorală. PSD-ul a atacat deciziile de prevenție sanitară ale guvernului, i-a blocat – cu sprijinul CCR pe care îl controlează – măsurile executive, i-a contestat acțiunile de îngrădire a focarelor pandemice, alimentând în continuare teoriile conspiraționiste după care Covid 19 nu există. Populismul său ieftin s-ar putea să coste dur societatea, pe fondul recrudescenței pandemice.
Zgomotul diversionist al propagandei PSD-iste este menit să excludă dezbaterea publică asupra rezultatelor administrației locale, practicată de aleșii săi, în ultimii patru ani. Alegerile într-un singur tur de scrutin îi favorizează pe primarii în funcție. Partidele opuse lui nu au, în context, decât șansa desemnării unor candidați unici, care să reprezinte voința de schimbare a tuturor cetățenilor. Soluția s-a găsit la București, unde Nicușor Dan a devenit contracandidatul cu cele mai mari șanse în fața Gabrielei Firea. Anunțul liderului Pro România, Victor Ponta, că partidul său va desemna și el un candidat la Primăria Capitalei, sprijinindu-se pe bazinul electoral al acesteia, îi ușurează misiunea. „Soluția bucureșteană” ar trebui repetată în toate localitățile cu primari PSD-iști. Dacă „baza electorală” a formațiunii este înfrântă, șansa ca România să devină „o țară normală” crește. Momentul septembrie 2020 ar putea marca începutul „revoltei normalității”!