Visul unei lumi noi…

Foto: Wickdart
Foto: Wickdart
Autor: Stamate Constantin
Încă de pe băncile școlii gimnaziale,  Stamate Constantin (n. 28 februarie, 1999) a fost fascinat de scrierile poeților francezi Arthur Rimbaud sau Paul Verlaine. Sub îndrumarea profesorului de română din acea vreme, a început să scrie primele versuri. În anii de liceu a început să aprofundeze scrieri mai complexe din marii scriitori atât francezi cât și americani, unul dintre cei mai citiți de Constantin fiind Edgar Allan Poe. Odată cu începerea studiilor din cadrul Seminarului Teologic Ortodox Sf Ioan Casian din Tulcea , a devenit discipolul scriitorului Tănase Carașca. A debutat literar în luna decembrie a anului 2018, în revista Steaua Dobrogei , apoi urmând apariții în mai multe publicații.

Visul unei lumi noi (1)

Gândurile mele plâng
Și nu se mai termină.
Peisajele se schimbă
Dar altele, rămân la fel…
La fel de triste,
Neterminate,
Și pierdute-n umbra nopții
Ce se-așterne nevăzută, nesimțită,
Ca niște cuvinte scrise cu lacrimi
Pe o foaie neagră, mată.
Totul pare pierdut,
Fără de speranță
Aici unde sunt lăsate răni,
Poate prea adânci.
Deși snopit în bătaie,
Chiar de-atâtea ori
Parcă sub zbenguiala solară
Am fost propriul meu învingător,
Dar și cel mai învulpit dușman.
Ca un vampir, sugător doar de idei,
Sângeros astupător
Ale atâtor visări vagi.
Iar șuvoiul de gânduri
Doar el a mai rămas,
În liniștea băltoasă
Ce-mi vindecă mereu,
Doar înspăimântătoarea singurătate.

 

Visul unei lumi noi (2)

Și m-am descotorosit așadar, anevoios de mine,
Cel de ieri, cel de azi și de alaltăieri.
Iar strigoi voi deveni
Dacă mă despart de propia-mi umbră!
Voi cere și dezgroparea tăcerii,
Din pântecul țărânii
În adâncuri închisă pe veci.
Dar deschiderea de orizonturi
Este ca vibrarea din rădăcină,
Că o lumină nocturnă
Izbucnită-n neant,
Ce-mi călăuzește pașii.

 

Visul unei lumi noi (3)

Deci… Am ajuns pușcăriaș
Doar pentru vecie,
Într-un lagăr de cuvinte.
Adică,
Cele mai mari prostituate
Ce se află la-ndemâna ori cui.
Iar uneori, nu-mi mai recunosc chipul
În cearcănele chinuite, destrămate…
Mi-e trupul o temniță,
Umplut cu freamăte adânci
Ce încă mă răscolesc.
Niste prăpăstii imense in al meu suflet.
Așa că nu-ncerca să mă dezamăgești!
Căci dezamăgit sunt încă din născare.
Pustiul nu poate acoperi totul,
Atunci când totul este pustiu…

 

Autor: Stamate Constantin

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.