
cum se nasc visele
când lumina zilei pâlpâie în asfințit
foarte adânc în tine se nasc visele
că să te poți legăna cu trupul liber
să-ți lași sufletul să înceapă o călătorie
și nu poți să-ți amintești că ești tu însuți
faci un legământ cu eternitatea ta
îți rezemi gândul de o stea strălucitoare
și îți lași însoțitorii să te păzească
în vremea asta zâmbești și lăcrimezi
de plecare și pentru un dor profund
în partea celalaltă a respirației
unde timpul nu începe vreodată
și așa se nasc toți cei care iubesc
cum se nasc toate visele
cu blânda promisiune de a nu uita
că ei sunt tot ceea ce au visat
Nevoia
Nevoia de a fi în viață,
de a mirosi pâinea,
de a-ți potoli setea,
de a respira aerul,
de a învinge pământul
care tace ca un înțelept
și este orb ca un poet.
Sufletele se ascund de taină,
de simplitatea lucrurilor
și amână setea de lumină,
și obosesc încet, nefiresc.
Cineva strigă tare în noi,
sub această piele de lut
ce-o spălam și înmiresmăm
pentru înc-o iluzie de risipit.
Când, în sfârșit, vine clipa,
să nu rostești nicio silabă,
fără nume și păcate,
căci nevoia de a fi ca la-nceput,
când apa s-a făcut vin,
va avea ecou de adagio,
să nu te temi pentru ce-o să fie,
să nu plângi, te rog, în neștire !
Nu există
nu există ziua limbii tale
așa cum nu există
nici
ziua mamei tale
sau a tatălui tău
sau a strămoșilor tăi
dar mai ales a ta
nu există zile în anotimpuri
pentru iubirea sufletească
sau cea a trupului, trecătoare,
nu există ziua când începi să urăști !
pentru că toate acestea nu au zile
ore, minute ori secunde-
e ca și cum ai număra continuu
în gând sau pe de rost
când uiți unde ești,
când nu mai știi ce număr
așteaptă la rând…
deci
nu există doar o zi
pentru nopți și răsărit
pentru limba ta
pentru părinții tăi
pentru părinții părinților
pentru iubire
niciodată….