Cioburi de suflete
Mi se contopește mâna-mi cu infinita milă
A patimii și-a urii, a fricii cu destin:
În cartea unde-i mult interzisă fila
Zilei fără sfârșire, care-a ucis un celestin.
În negura luminii s-a mai pierdut un strop
De tandru și-ndrzănire la învârtit, vânt și apă,
Încă o data, doamne!, un ceas fără de scop,
Căci sângele prin pietre doar poate să încapă.
Inc-odată se încearcă aducerea-napoi
A ceea ce n-a fost niciodată al nostru,
Acum ori vreodată. Mereu fost-au nevoi
Dar niciuna precum ceea a ochiului sinistru.
Despică șoapta și-nvață să trăiești
Ca un alean de taină înnegurând povești.
Haiku
cu gustul de ieri
devin cioburi sângerii
suflete sparte