Iubire
De-aş fi în trecerea-ţi o adiere ca zenitul
şi-aş locui rostirile pădurii,
un acoperământ îmbrăţişat uşor
de mâna plină a sevelor de înveliri uitate,
cărări de gânduri parcă necrestate
de rădăcini şi raze-ntrepătrunse,
am respira unul prin celălalt departe
lumina ce creşte înaltă pe piatră
coloană pură îngemănată: tu sunt eu.
E-un adăpost rostuit de acum după moarte,
trup nou albastru fără de sfârşit
frumos mirositor
proaspăt cosit.
Inimă în doi
Mergeam şi tu rostuiai drumul ce poartă
dinainte de a fi clipă
nesfârşitul.
Chipul meu se arăta plecând din chipul tău.
Dintotdeauna ne iubeam.
În numele meu trăiau
numele tău
și cele ce vin, sau n-au venit încă
ale tale prezenţe în duh.
Atingerea-ntâlnirii – vers de împărtăşire se făcuse,
de trup şi de sânge
scris pe catargul chemărilor tale
ce sprijină
linia de orizont
şi bolta nevăzută a iubirii
dinaintea aşezării noastre-n pământ.
Împreună, în neostoită căutare,
ne-am regăsit respirând
odată cu briza înnoptării,
tăcerile unei inimi în doi
luceferi adormind…
Acasă
Portretul tău în univers e scris.
Cât vezi cu ochii munți
împăduriți și risipiți prin ape limpezi,
lumina în cascadă se mistuie în glii
cu fiecare strop de-nțelepciune
de-o lacrimă aprins,
un crez.
un sentiment,
un vis…
Tărâm de dincolo care-mi zâmbești
când intru prin albastru trup senin,
prea legănat de brațe îngerești,
prea luminat de ochii ce plutesc
pe-un infinit de sori scânteietori
și aștrii care se îmbrățișează acasă,
înveliți în nori.
Însoțirea
Prezentul e lumină în suav lințoliu,
de-a lungul drumului, cât suntem împreună,
mergem tăcuți pe brațe neatinse
și logodiți de Duhul Sfânt
ne-acoperim de-o nevăzută mână
sorbind potirul aceleiași gingașe feerii…
Apoi, în umbră dulce, pe veci învăluiți,
acolo sus, într-o pădure deasă adormind,
ne regăsim plângând, dar fericiți.
Oh, suflet blând însoțitor,
prezent și în tăceri și-n isihii!
Marină
Când vii
tu despleteşti din alge valul
ca şi când
o altă haină ţărmul i-a ascuns,
dezmărginit de vis şi înţeles.
Ce prevestiri?
Un pescăruş ţipând
şi-o-mbrăţişare caldă de suflete-n afund,
luntrea necunoscutului plecând
către alt ţărm,
ziua învins de ape
şi biruit de Dumnezeu în noapte.
Fluture
Privirea ta, crisalidă,
e brățara amintirii în care ne înlăcrimăm irisul verde
peste orice vremelnic hotar.
Fluturele abia născut se frânge în oasele noastre,
ca lumina nevăzută în vârtejul de stea,
o clipă ce nu se mai poate întoarce,
pentru că sângele zborului a ţâşnit odată cu
apa pe care o bem,
iar tu îl vezi curgând peste moarte – altar –
şi peste masa la care stăm zi de zi
şi ne arcuim aripile dureros de firesc,
gurile inimii, gândul, şira spinărilor,
dinspre lume unul către celălalt,
din afară de lume unul către celălalt,
rând pe rând desprinşi dintre naiade și val,
noi, locuitorii
acestui ochi abisal.
De naşterea Prieteniei
Sufletul tău se-nzăpezi în Chopin.
Înotase în susul şi în josul lumii căutând
păsări sălbatice și pești migratori prin ninsori.
Ştiai că te-aşteaptă Maica lui Dumnezeu
pe-o culme vălurită de lebede albe
şi lujeri de sunete urcători.
De-atunci privirea ta mă sprijină peste sufletul gol,
topindu-se în orizontul poeziei
în care ne-am cunoscut
şi fără să-ţi ating lacrima
mi-ai dăruit o icoană în iris
şi-o ceaşcă de nocturnă înaltă,
cu dor.
Delfin
Eu locuiesc pe tâmpla lumii tale
ca-n mreaja împlinirii depărtări
tăiate-n străvezime de saltul unui delfin
a cărui răsuflare, înaripat şi pur,
prin largul mistuirii îşi însemnează calea…
Prin stâncă al tău nume,
pe valuri al tău umblet,
spre zare al tău glas,
la cumpăna-ntâlnirii abia născute,
în arcuiri de dor,
un vis vom fi rămas.