Ca într-o epocă mai veche,
Aş vrea să-ţi cânt la ureche.
Să îţi fac un ceai de mentă
Într-o lume fără etichetă.
Şi poate chiar pe altă planetă.
*
Aş putea scrie o carte
Despre cum să iubeşti, poate.
Să-ţi scriu cu sângele meu,
Sâ-nţelegi c-am fost al tău.
*
Dacă geneza te mai lasă încă o vară,
Vine Horus mai târziu şi te zboară.
Sunt în stare bună:
Catharsis la Lună, dar mi-e frică de spleen la ziuă.
*
Când ne vom mai iubi,
Vom mai copilări.
Aş vrea să spun tot ce n-am spus,
Şi să-mi spui de ce n-ai plâns.
Când lumea va muri
Şi noi ne vom iubi,
Vom căuta misterul iar,
Şi adevărul la Altar.
*
E un doliu alb închis,
Sau amestecat c-un vis.
Nu-mi vine a crede acum:
S-a sfârşit, eu tot murmur…
Agonia mi-e placută,
Mă înalţă, mă sărută.
Aşa cum tu n-ai vrut s-o faci,
În minciună acum zaci.
*
Am trecut prin agonie.
Ce frumos, ce bucurie.
Acum ştiu că sunt expert
În iubire, în secret…
*
Toţi suntem doar unul.
Suntem un poem.
Cititorul e trist,
Poemul e stingher!
*
În frumosul infinit,
Poate nu te-am întâlnit.
Prin constanta structurii fine,
Am vrut să ajung la tine.
*
Sunt împăcat.
Am dăruit,
Te-am tot iubit,
Am murit…