Regal Literar

Liliana Popa: Dincolo de ipoteticele determinări ereditare sau despre pictura Cătălinei Drăgulin

image.jpeg
Cătălina Drăgulin

În martie, am fost la ultimul vernisaj dinaintea perioadei panorbitoare, la Muzeul Țăranului Român. Virgil Ştefan Niţulescu și sculptorul George Mafu deschideau una dintre cele mai importante expoziții de sculptură din câte mi-a fost dat să văd în România ! Lume multă, curtea muzeului plină de artiști cu fețele luminate ca de Paște – sculptori, pictori, graficieni, ceramiști, muraliști, istorici de artă…..George Mafu îmi spune despre pictorița Cătălina Drăgulin că este un artist singular, cu totul deosebit printre pictorii de azi…. Andrei Romoceanu vorbește atît de însuflețit despre lucrările și ideile Cătălinei Drăgulin, o consideră  unică,  un fenomen printre contemporanii ei și ai noștri…..

Cătălina Drăgulin este un artist echilibrat, prin savoarea insolită a temelor, subiectelor alese. Energie marcată prin tonuri grave, dar într-un orizont fatalmente restrîns. Fascinante și nu ușor de înțeles pentru unii, adeptă a  unui panism  bogat, pentru alții par temele abordate de ea. Pare ineluctabil atrasă de frumos: de la peisajul-compoziție și până la naturile statice redate prin filtrul propriei sensibilități.

Florile pictate de Cătălina respiră, trăiesc și spectatorul privitor caută culorile știute sau descoperă altele, pe cele create de artist. Tablourile ei realizează o adevarată fascinaţie a culorilor pastelate, puternice sau fove, într-un discurs plastic, minuţios până la caligrafierea formelor. Reflexele cromatice, cu o diafanitate ce trimite spre oniric, transmit o plăcută senzaţie de căldură şi încîntă ochiul dînd sentimentul de pace şi linişte interioară.

Lucrările par o transpunere a lumii existente, cu rafinament cromatic, sublimată pînă spre ireal. Sensibilitatea, cred, e un numitor comun și nu doar în cazul portretelor realizate linear, întrerupte sau nu. Există o senzație de plenitudine, de armonie între desenul bine studiat și compus, și cromatica aleasă…..Picturile Cătălinei Drăgulin sunt scene din viața ei, din universul ei, în diverse ipostaze, ea vizează trăirile sufletești, emoțiile alese, ce redau indelebile alterități între linii, umbre și lumini. Indiferent din ce parte cade lumina, lucrările sale au o viabilă succesiune a tonurilor, desen riguros, dinamic, bine precizat și probabil recognoscibil.

image.pngimage.png

Desenul se impune privitorului și prin deschiderea spre alternanțe de tonuri, de contururi dorind să găsească o realitate vizibilă în cea obiectivă, o transfigurare artistică. Cătălina Drăgulin a fost dintotdeauna și rămâne pentru totdeauna o iubitoare de poezie. Lirismul o urmărește în creațiile sale… O temă recurentă este cea a candorii, a iubirii, linia devine topos și îi dă semnificații noi. Orice creator de artă este aplecat asupra întrebărilor lumii, indiferent că e vorba de un scriitor, un artist vizual, un compozitor sau un  filozof…..

Drept dovadă, unele lucrări sunt pasteluri care aduc a primăvară, aduc renaștere, încredere și poate astfel se explică estetica – ştiinţă şi călăuză pe drumul opţiunilor artistice. Un artist matur trebuie să îmbine şi să pună în valoare tot ceea ce știe, indiferent de curente, şcoli, tendinţe, orientări . Și asta se simte în respectul pentru desen, riguros şi aplicat, compoziţie inventivă, dar şi armonioasă, culoare învăluitoare….

Liliana Popa

20 iunie 2020

 

Despre pictorița Cătălina Drăgulin

Între ramele și … printre ramurile desenate și pictate, Cătălina Drăgulin a pus suflet și iscusință, idei și imaginație, o desăvîrșită imaginativă tehnică, recognoscibilă de altfel, calitate picturală și concept pictural, chiar altoit pe cel de ceramist. Îmi amintesc că, văzându-i primele lucrări prin 2005, m-a frapat caracterul de stereotip. Dar similitudinea frizează uneori identitatea. Ramurile-i în noapte sau “spinii ce împodobeau odată fruntea lui Iisus” au căpătat în timp alte valențe. Apoi au devenit doar decor, așa cum se întâmplă în lucrările ei de dimensiuni mari. Peisaje de inspirație citadină i-au luat locul, într-o manieră fantasmagorică de încorporare în ambient. Proiecțiile ei trăiesc dificil și periculos într-un univers în care ține cu tot dinadinsul să te ademenească. Trecători prin universul ei, așa sunt spectatorii/privitori. Apelul la culori fove, incandescente, puternice te face să respiri precum artistul ….Alternanțele între tonuri, pasteluri și tușele viguroase conferă de multe ori naturalețe și solemnitate magică compozițiilor sale. Fascinantă-i Cătălina Drăgulin.

Subiectul s-a schimbat, însă tema rămâne mereu interpretabilă. Tabloul capătă deschidere practicată, pentru unii iluzionistă, melancolia unei posibile „evadări”, sau aventura, chemare spre necunoscut. Pentru mine, tabloul din centrul Salonului literar “Boema 33”, “Poartă spre moarte”, reprezintă o deschidere spre alt tărâm, spre alte dimensiuni sau poate o oglindă…sau o scenă ! Inițial am asemuit-o cu “Poarta Infernului”, ampla compozitie a lui Rodin, aflată la Musee d’Orsay, dar poate fi și o poartă spre paradis, cu perspectivă imediată, alternanțe… O despărțire, o revenire…

Dar similitudinea frizează identitatea. Ramurile-i în noapte au căpătat alte valenţe. Acum au devenit decor. Subiectele s-au schimbat, temele rămîn interpretabile. Pare evadarea Ei spre spre un altfel, dincolo de linia orizontului, aventură, dar şi chemare spre necunoscut. Totul e joc şi tehnică. Privitorul e chemat să participe.

De la Cenino Cennini, Alberti, Piero della Francesca, Luca Paccioli, Leonardo da Vinci, “fereastra” amplasată într-o lucrare a fost și rămâne o metaforă a perspectivei. La Velázquez, de exemplu, ușa deschisă arată o altă lume din alte timpuri: prin ușa deschisă, dincolo, în cealaltă cameră, pe caroiajul podelei, apare scena în care Iisus este în vizită la Marta și Maria (în tabloul de la Prado, “Cristos la Marta și Maria”).

Și acolo și aici – NOI – facem parte din tablou, suntem martori întâmplători, prin implicare, pur și simplu. Ochiul și lumea, privirea și aparența (emphasis) se află într-o relație reciprocă de proporție natu­rală. Privirea poate fi impură, ochiul distras, vederea mai puțin bună, însă nu poate fi inadecvat. Tabloul intitulat “Eclipsa” este o interpretare modernistă a ideii de eclipsă, norii nu sunt tiviți cu cromatica cvasi-cunoscută, ci devin chiar roșu-incandescent. Parcă în spatele norilor găsești un alt tablou, neașteptat, vivant.

Fara titlu, tablou pictat de Catalina Dragulinhttps://revistaderecenzii.com/wp-content/uploads/2013/04/Tablou-Catalina-Dragulin.jpg

 

Mi-a plăcut mult tabloul” Înnegurare”, eu l-aș fi numit “Nemărginire”… Frunzele marginale te prind în dansul lor și te iau cu ele spre nu se știe unde… Petalele albe din noaptea tabloului nu duc spre tenebre, ci te fac să auzi Valsul Florilor din “Spărgătorul de nuci” (Ceaikovski). M-a fascinat coloritul ușor teatral, când fov, când estompat, ce te invită să-i găsești urma în pădure… Iar cromatica când vie, când în tonuri calde (contraste aparent atemporale, excelent alcătuite), emană atâta rafinament, încât gândul m-a dus către profesorii ei de la “Academia de Artă”, și a avut maeștrii (ai măiestriei) care-au făcut-o să-și aleagă și dimensiunile, și tentele, și tonurile culorilor, contrastele structurate cu care acum se joacă aparent, dar pe care le stăpânește.. Și nu oricum, cu inspirație, imaginație și bun gust pentru că și acesta se dobândește.

Tablourile de dimensiuni mai mici sunt un dialog al ei cu lumea, explicabilă prin multitudinea de formele fluide, ființe, flori, îngemănări ce le găsești la o privire mai atentă. E modul pictoriței de a rezona cu lumea din universul ei apropiat. Noi toți suntem deja obișnuiți cu lucrările ei, în genul celor de pe peretele din dreapta (Salonul Literar “Boema 33″), dar imaginați-vă că le-ați zări într-o expoziție colectivă, unde printre multe altele ați vedea unul sau două dintre ele. În mod sigur, veți face diferențe, asocieri, dar, sigur, pașii vă vor duce spre ale protagonistei de azi.

Eu, una, mi-aș dori să picteze tablouri de dimensiuni mari, ușor dar sigur să se petreacă un” mutatis mutandis” pe care nu doar eu îl aștept ! Cătălina Drăgulin e un spirit interogativ, are originalitate, și-a creat un stil propriu ce o reperezintă, are peneul ei, personalizat. Expresionistă, expresionism abstract, cu sau fără simboluri, fovistă prin culoare, astfel o definesc pe Cătălina Drăgulin.

 

martie 2018

 

LILIANA POPA

Liliana Popa – istoric de artă și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei –  Universitatea Națională de Artă din București și a urmat, în 2002, Cursuri  de Renaștere  la Institutul Michelangelo din Florența – Italia (Michelangelo Institute of Florence – Via Ghibellina, 88, 50122 Firenze, Italia), fiind prima româncă înscrisă la Institutul Michelangelo din Florența. Din 1990, este reporter, redactor la Radiodifuziunea Română (str. General Berthelot nr 60- 64).

Volume de poezie :

1. Portretul în oglindă – editura Tracus Arte, 2014;

Volum lansat: 7 aprilie 2014, la Muzeul Literaturii din bd.Dacia 12.

Cronici literare: Emil Lungeanu în revista “Luceafărul”, Mircea Bîrsilă în revista “Argeșul”.

Prefața de Ioan Groșan, semnal editorial de Horia Girbea în revista “Luceafărul”;

2. Stăpână pe tăcerea mea – editura ART Creativ, 2015; volum lansat la librăria Sadoveanu de pe bd. Magheru.

Cronici literare: Nae Georgescu în revista “Cronica din Iași”, Mircea Bîrsilă în revista “Argeșul”; cu o postfață de Daniel Cristea Enache;

3. Luna nu intră niciodată pe fereastră – editura Tracus Arte, 2018;

Volum lansat 20 ianuarie 2018 la Muzeul Literaturii din str. N.Cretulescu.

Cronici literare: Ana Dobre și Mircea Bîrsilă;

4. Nu mai cred în distanța dintre paralele – editura Betta, 2020;

Volum editat în urma acordării premiului special  “Clara Mărgineanu” din cadrul “Concursului Național de Poezie Radu Cîrneci”, ediția a III-a, organizat de revista “Arena Literară” și “Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronatul Cărții”.

 

Volume de interviuri:

1. Contemporani în mileniul III – volumul I – editura Semne, 2018;

2. Contemporani în mileniul III – volumul II – editura Semne, 2019.

Coordonator al Cenaclului literar ‘Poeții cetății’ și organizator de evenimente culturale la: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia; Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.

A colaborat/colaborează cu  articole, interviuri, informații, cronică plastică, cronică teatrală, comentarii culturale, la zeci de reviste de cultură, printre care:  ”Contemporanul”, ”Luceafărul”, ”Argeșul”, ”Literatura”, ”Cenaclul de la Păltiniș”, ”Cronica de la Iași”, ”Poesia”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Arena literară”, ”Viața Românească”, ”Curtea de la Argeș”, ”Teatrul de ieri și de azi”, ”Convorbiri literare”, ”Discobolul” ș.a., și ține zilnic agenda culturală pe pagina Prietenii Radiodifuziunii Române și pe pagina InfoArt.

E dificil, într-o epocă post-postmodernistă, cu o tradiție ce devine pe zi ce trece sufocantă, să mai obții efecte de expresivitate. Liliana Popa își asumă această dificultate. Versurile ei sunt pline de referințe, aluzii, semne culturale, dar într-un discurs ce respiră firesc, evitând prețiozitatea. Naturalețea se obține greu și se pierde ușor, de regulă, într-un parcurs liric scurt, în care fiecare cuvânt contează. Autoarea câștigă însă pariul acesta, și pare pregătită să susțină, creativ, altele. (Daniel Cristea-Enache)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *