Vasilisk (Vasile) Donica s-a născut la 15 decembrie 1985, în satul Zahoreni, raionul Orhei, Republica Moldova, fiind al treilea copil al Tamarei și lui Ilie Donica. Copilăria și adolescența le-a petrecut descoperind tainele cărților. În perioada frământărilor adolescentine, a început să exploreze lumea alături de personajele nuvelelor, romanelor fantastice și poveștilor sau basmelor din literatura națională și universală, din biblioteca școlii și cea sătească.  Vasilisk Donica a devorat și cunoscut ulterior noi lumi, din biblioteca personală a profesoarei sale de limbă română.

A absolvit gimnaziul de 9 clase din satul natal, în anul 2002. În acești ani, a fost prieten cu toți colegii, dar mai ales, s-a marcat prietenia de suflet cu prima învățătoare și profesoară de limba română. După gimnaziu, a urmat studiile în cadrul Colegiului Pedagogic ,,Vasile Lupu’’ din Orhei, absolvindu-l cu diplomă de bacalaureat, în anul 2005.

Incert, dar cu o dorință efervescentă de a făuri destine, Vasilisk Donica a cugetat mult, iar dilema de a deveni preot sau învățător, l-a făcut să-și  continue studiile în același colegiu, încă 2 ani. Măiestria cadrelor didactice care l-au ghidat pe parcursul acestor ani, apoi susținerea, curajul insuflate de către profesoarele de română din gimnaziu  și colegiu, l-au determinat  să-și continue studiiile la Facultatea de Filologie din cadrul Universității de Stat din Tiraspol, cu sediul în Chișinău, unde a fost  licențiat în științele educației, în anul 2009.

Vasilisk Donica se remarcă pe plan literar, la orele de limba română din liceu, micul  public fiindu-i colegii de clasă, iar  dna profesoară fiindu-i primul jurat și critic literar. Elanul creativ pe care îl descoperise și curajul pe care i l-a insuflat profesoara, l-au făcut să scrie cu ușurință și să treacă peste perioada de furtuni adolescentine, tăinuindu-se în rândurile versurilor minuțios analizate, frumos apreciate sau dur criticate de profesoara acestuia.

Au urmat ani buni de tăcere și contemplație profundă la o mănăstire, unde, pentru merite deosebite și râvnă spirituală, a primit mai întâi îngerescul chip al monahiei, apoi a fost hirotonit ca irodiacon, iar în anul 2014, ca ieromonah. Tot în același an, Vasilisk Donica a fost îndrumat și binecuvântat să predea ore de religie la gimnaziul din apropierea mănăstirii. Aici, a regăsit copilul visător de odinioară, copilul cu dor de  școală, de viață, de maturitate. Astăzi, este profesor  în gimnaziul din Saharna Nouă, r. Rezina, și continuă să scrie poezie în acele clipe ce întreţin armonia şi taina interioară a sufletului.

,,Să știți, eu versuri nu mai scriu!/ Scrie un răzvrătit din mine;/umblat desculț prin pustiu,/ găsit la margini, prin ruine.’’(Să știți!)

Din 2017 pînă în prezent, Vasilisk Donica a publicat poezii și proză în mai multe grupuri literare și reviste, precum ,,Poeții Noștri’’, ,,Doxologia.ro’’,,Ziarul Cuvântul’’,,Literatura pe tocuri’’, ,,Poezii pentru sufletul meu’’, ,,Literatura și Arta’’, ,,Poduri de Dor’’, Revista ,,Regal Literar’’, Revista ,,Timpul’’ Chișinău, ,,Confluiențe Literare’’.

,,Să mă-nveliți cu gerul aspru,/Când am să plec spre infinit/Și să nu plângeți, rămân astru…/Am scris așa, cum am trăit…’’(Vă las…).

***

Satele…

 

Mor satele și urlă câinii,

Se trec căsuțele de lut.

Își plâng și păsările puii

Ce cuibul și-au lăsat de mult.

 

Pe drumuri cresc copaci și iarbă,

`nverzește apa în fântâni.

Nu mai auzi copii la coardă,

Ci prăbușiți în amintiri.

 

Oh, turla sfântă – mai să cadă,

Nu se mai cântă-n ea slăviri.

Nici la blajini nu vin să-i vadă

Sau să le facă pomeniri.

 

Un nuc rămas străjer la poartă

Se prăbușește-n chin de dor.

Și nuca au uitat să spargă

Cei ce online au traiul lor.

 

……………………………………..

 

Casele-s una cu pământul,

Spălate-n vâlvătăi ce curg.

Trăiește-n ele numai vântul,

Pustiul seacă un amurg.

 

Un dor de simplu te cuprinde

Sub cerul parcă-mbătrânit.

Când omenia nu se vinde,

Un sat renaște-nveșnicit.