Vasile Popovici, despre „Plimbări prin Lumină”

Autor: Vasile Popovici

„Orice s-ar spune, în şirul de secole, de la poeţi poţi şi ţi-e în-găduit să aştepţi impulsu-rile în stare să reaşeze omul în ini-ma universului, să-l abstragă pentru o clipă din aventura sa distrugătoare, să-i aducă aminte că există pentru orice du-rere şi orice bucurie din afară un loc care se poate desăvârşi la infinit, un loc al hotărârii şi al ecoului”. (andré Breton)Titlul volumului, –  „Plimbări prin lumină” este dat de poe-mul cu acelaşi titlu, într-o conotaţie metaforică în care ta-lentul poetului Sergiu Botezatu se relevă pregnant, în care eul liric izbucneşte, inundă ca o revărsare a apelor ieşite din matcă, peste grinduri, peste un areal întins ce ni se aşterne privirilor însetate de estetica lucrurilor firii.

Volumul se deschide cu poemul „Cădere eternă”,  pe care l-aş numi  „poem-metaforă”, dar” şi „poem-prosopopee”. înlocuind „frunzele” cu „oamenii”, înţelegem de ce este metaforă; dacă, pe frun-ze „vântul le înţelege” şi că ele, frunzele, „au venit”, „unde pleacă”  şi „pe braţele”… „au căzut”, înţelegem şi de ce este prosopopee (personificare) – figuri de stil (tropi), frecvent folosite în prozodie. De unde şi nuanţa de poezie filosofică, – in extenso – aş cădea în capcana unei plăcute interpretări subiective: nu ştim (noi, locuitorii acestui segment cosmic), de  unde  venim,  dacă  venim;  unde  plecăm,  dacă  plecăm; ce rost, ţel, scop avem, dacă avem; în planurile cui intrăm, dacă intrăm şi că, poate suntem un vis al unor entităţi de dincolo de noi. Ca în poezia următoare „în cerul meu”, de aceeaşi factură, filosofică, poetul ne mărturiseşte fără echi-voc, că şi-a conturat deja un univers, nu virtual, ci concret, ce cade sub cele cinci simţuri omeneşti: „cerul meu”, unde: „Norii descătuşaţi pe aripi de vânt//Strâng gheţarii indife-renţei//şi scuipă grindină//în pământul noroios al vieţii//. şi… „în cerul meu inima bate”//…încerc să aprind lumină,//să topesc tristeţea,//să zbor…//, să visez…// Un cer unde „totul e linişte,//e pace,//şi e rugăciune//. (În cerul meu) în punctul acesta, gândul mă duce a-l invoca pe Tudor ar-ghezicare , o viaţă întreagă a fost frământat, nu de o tăgadă a divinităţii, ci, mai degrabă, de o nevoie împerioasă certu-dinală: „Singuri, acum în marea ta poveste,//Rămân cu tine să mă mai măsor,//Fără să vreau să ies biruitor.//Vreau să te pipăi şi să urlu: “Este!”(Testament) – în gând şi suflet cu obsesia incertitudinală a materialităţii, de parcă o oscilare între materialism şi metafizică. La Sergiu Botezatu, nu mai trebuie căutat Dumnezeul lui, el „este!”, doar trebuie să i te adresezi.

Poetul îşi structurează volumul în trei părţi. în prima parte avem imaginea unui cosmos prietenos, care ne ocroteşte, iar uneori, de acolo, de sus, ne vin rezolvările la rugile noas-tre, doar să o adresăm LUMINII, căci lumina este Dumnezeu: „Te rog, lumină, prinde-mă!//şi mă rog lumină să fie…” (În cerul meu) „Divinitatea ne dă aripi//Să depăşim limitele infinitului…// (La noi e deja Rai…)  Poetul  foloseşte  pronumele  posesiv „meu” ca interferenţa, osmoza om-cer-divin, să fie legătură gordiană, ce doar prin tăiere, nu prin dezlegare îşi găseşte desluşire  perpetuarea  ontică:  „în  cerul  meu//  Norii  des-cătuşaţi pe aripi de vânt//Strâng gheţarii indiferenţei// şi scuipă grindină// în pământul noroios de vieţi…//în cerul meu//Inima bate la uşa tristeţii//şi gândul mă duce pe alte planete,//în  alte  galaxii,//în  alte  universuri…//în  cerul meu//încerc să aprind  lumânări,//Să topesc tristeţea,//Să  zbor dincolo de gândurile mele//şi să visez…// (În cerul meu)Partea a II-a este un „imn”, o reverenţă, o închinăciune feme-ii, iubirii şi a dragostei, ca o regulă de postulat şi a unui dat în datumul  firii ca un îndemn suprem.Partea a III-a  sensibilizează prin simţământul patriotic al unui mare patriot, cum încercăm a-l defini pe poetul Sergiu Botezatu. Dragostea de ţară şi de neam este supremă, fără atenuări, coborâşuri ori a nu se pierde prin neant ca o rugă prea risipită, disipată, pentru a ajunje la Susul cel mai de Sus! Nu pot să nu amintesc doar câteva poeme cu amprenta acestei teme: Noi nu plecăm, Divina limba mea română, Libertate, Ţară, Doamne sfinte, întregul volum încheindu-se cu poemul „Numele tău”.Poetul e ca şi cum: „Mă strecor prin jaluzelele visului”// în culoarea din cerul paradisului//, (În căutarea luminii), ca într-un  „Fiat lux!” – „şi lumină se făcu”, cum scrie la Cartea aceea mare şi cu tartaje groase.

Poezia, ca parte integrantă a artei cuvântului, nu poate trăi – precum un om ori plantă, fără aer, apă, hrană, lumină, iu-bire… – fără figuri de stil (tropi), fără figuri de cugetare ori sintaxă poetică; poezia nu este o redare fidelă a realităţii, ci ea, poezia, transfigurează, crează o altă, nouă lume, uneori virtuală, platonică, ideală, pe care nu o găsim în realitate, dar ne-am dori să o avem şi să trăim în ea, în lumea aceea închipuită, nescăpată din mână şi cu reguli care ar trebui să reglementeze ordinea firească a firii. am făcut această suc-cintă digresiune pentru a ajunge din nou la poet şi poezia sa, mai exact la modalităţile artistice prin care poetul Ser-giu Botezatu reuşeşte să dea aură scrisului său. aş enumera câteva dintre ele: metafora, prosopopeea (personificarea), comparaţia, epitetul (foarte frecvent folosit, uneori cu va-loare  metaforică),  oximoronul  deprecaţia  (tropi),  iar  ele-mente de sintaxă poetică: interogaţia retorică, exclamaţia retorică, repetiţia, polisindetonul…întregesc actul poetic şi-l aşează pe anume treaptă în axiologia artei.

Voi concretiza în/cu câteva exemple: Metafore: „Hoinar fugeam prin zâmbet,//Prin ruine”; „exa-gerarea  clandestină”;  „Suflam//în  geam//şi  torturam  ur-cuşuri//în  asfinţitul  crâncen  de  priviri//Mult  alungat  de gândul existenţei”// „Plouă argint peste mine,//Plouă argint peste faţa mea”//(Ploaie căruntă)Epitete: „inima bandajată”, „râuri de sânge”, „colţoasa casca-dă”, „jaluzelele visului” (În căutatea luminii); „seninul tăce-rii”, „delir orfan”, „alee ingenuă”, „oarbe aşteptări” (Plimbări prin lumină); „Râuri de iubire şi fericire”, „eleganta somno-lentă” (Bătăi în lună); „spirit năclăit”, „abajur livid”, „fatalita-te ancestrală”, „convingere adâncă”, „progresivul iad” (Clipa ghilotinată); „asfinţitul crâncen”, „cărunta jale”, „căruntele lucruri”,  – şi epitete- metaforă – , „privire oarbă şi pustie”, „destin introienit” (Cărunta viaţă)Personificări: „vântul ne cântă’, „să vadă luna”, „luna co-chetărea” (Bătăi în lună); „liniştea se roagă”, „inima plânge” (Rugă speranţei); „vorbesc tăcerile”, „Pământ ce ne îmbracă în haine negre//şi-n albe rugăciuni pentru viaţă// (Când inima nu bate) etc.Oximoron: „zâmbesc  tristeţi”,  „vorbesc  tăceri”,  „între-bări tăcute” „cântecul tăcerii” „tăceri şi temniţe”. „tăcerea durerii”etc.Deprecaţia este o altă figură de stil folosită de poet, figură de stil prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduple-căm întru împlinirinea celor omeneşti cu putinţă: „Ne vom ruga//La răstignitul Dumnezeu…//şi cine-a zis că a ierta nu este greu?… //    (Potopul rugăciunii)Sintaxă poetică:- interogaţia retorică: „De unde, Doamne, aşa putere//ca să  trăim//Să  indurăm  multa  durere//Ce  ne-o  dorim?”// (Simplu); „De unde vine?//Unde merge?//…„De unde mer-ge?//De unde vine?”//(Momentul) „Cum să trăieşti?//Cum să respiri?”// (ascunse limite); „De ce mă plângi?//De ce m-ai plâns? (Lacrimi ninse); „încătuşată-n existenţă//…în tine încătuşat//…visele tăcerilor noastre?”// (Visele tăce-rilor); „Ce scop oare şi-a pus Dumnezeu,//când a inventat  viaţa?”   (Viaţă şi drumuri).„Cerşiţi să fim?” (Simplu)- exclamaţii retorice: „Să ardă Primăvara!” (Rugă pedep-sei); zâmbesc lacrimile tale,//Revărsate în cascada sărută-rilor” (La masa dragostei); Doare!!!//Vai ce doare!!! (Cori-doarele morţii).Polisindetonul:„şi ploile s-au răsculat, şi gândurile au se-cat…//şi…”// (Şi…)Repetii:„De-ar fi un cântec//S-ar cânta//De-ar fi plecat//ar aştepta//De-ar fi pădure//S-ar umbri//De-ar fi păcat//S-ar ocoli//De-ar fi căderi//S-ar ridica//De-ar fi un gol//S-ar îmbrăca//De-ar fi o apă//ar sclipi//Numai de-ar fi,//Numai de-ar fi” (De-ar fi); „Fie potop//Fie război//Fie viforniţă//Fie noroi//Fie frân-turi//Fie căderi//înrădăcinări//In ziua de ieri//Fie pustiu//Fie nisip//Fie pedepse pentru// nimic//Fie-ntuneric//ziua-mprejur//Fie Căldura//Un rece dur//Fie trădărişi înşelări//Fie ca mâine// Să fie ieri//Fie Pământu-un mare păcat//Fie pe el mai rău ca-n iad//Fie doar moarte//Fie calvar//Fie potopul cel milenar//Fie tot răul ce poate fi//Totu-i nimic//De vom iubi.//Totul ce-i greu//Vom în-frunta,//Dragostea pură//De vom păstra” ( Fie ce va fi…) Optimismul este o fibră din fibra poetului: „Salt// înalt//în val de soartă//Limpezit în ochi de şoaptă,//Strânse ste-le într-un Soare,//Infinituri de culoare…//Vis//aprins//La o răscruce//Dintr-un „vine ce se duce”//în pustiul viu de oază//Pe alei în flori de rază.//Crezi//Ce vezi//şi ce-o să fie,//Ce n-a fost şi nu se ştie?//Mers pe drumul cel din pal-mă,//Linişte  într-o  alarmă.//Ploi//Cu  roi//De  felinare,// zi ce-aprinde aşteptarea//şi căderea ne înalţă//în apus – o dimineaţă.//Râs// şi-n vis,//şi-n bucurie,//într-o viaţă ce învie//amintirea cea uitată//într-un salt// înalt//De soar-tă.// (Optimism)

Fără pretenţia de a rupe tipare, se remarcă la poetul Sergiu Botezatu, o maturitate poetică pe care alţii o capătă cu greu în timp ori nu o capătă deloc. Versul poetului e robust, sănătos, cu acea încărcătură emoţională pe care trebuie să o culegi din străfunduri ale subliminalului, cu partea aceea metafizică care dă frumuseţe şi culoare, fascinaţie, într-o osmoză elegantă care impune optimismul şi dragostea de viaţă.în  maniera  evoluţiei  sale  poeticeşti ̧  cu  siguranţă,  poetul Sergiu  Botezatu  îşi  va  personaliza,  va  avea  proprietatea unui stil inconfundabil, aşa cum spunea naturalistul, bio-logul,  cosmologistul,  matematicianul  şi  scriitorul  francez Georges-Louis Leclerc, Comte de Buffon (1707- 1788) că „Le style c’est  l’homme même” (Stilul este omul însuşi). îi doresc inspiraţie şi viaţă lungă, să ajungă sus, asemenea temerarului alpinist care escaladează spre acolo unde Cho-molungma este într-o osmoză cu Cerul invocat de poet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *