Ne vărsăm gândind la tine cu scrisorile pe jos

Cu scrisorile pe jos Cu privirea adormită, în cosinus cu perdeaua, Mă pronunț că este bine…

Festivalul Enescu 2017 – spectacolul vibrației melomane

Despre stil și privire la Ateneul Român Când ajungi în fața Ateneului Român, poate mai mult…

Silvia Sbârciu, în recital de pian cu Debussy before and after

  Debussy, before and after (Debussy, înainte şi după) s-a constituit într-un inedit şi fermecător itinerar…

Angoasele noastre istorice

Suntem adesea confruntați, în viața aceasta frământată, cu multe provocări, fapt pentru care, loviți uneori crunt…

Poveste din Berlin, de Sherzod Artikov (traducere: Florentina Loredana Dalian)

Dimineață, am mers la stația de metrou din Cottbus. Afară burnița. Când am ajuns în stație,…

Clipa de poezie: Ucidem, în neștire, iluzii….

  Eli, Eli, lama sabactani Un om se ridică în picioare grăbit pentru ultima încercare. El…

Clipa de poezie: Elena Trîncă alias Gilly

Elena-Ștefania Trîncă (n. 20 ianuarie 1989, Giurgiu) a absolvit un masterat pentru Marketing și Negocieri în…

Emil Loteanu – „Un fatalist cu destinul soldatului care e părăsit în tranșee”

Filmul, ca orice altă expresie artistică, nu poate fi decontextualizat și „privat” de raportul pe care…

Galina Martea: Efectele populismului demagogic în dezvoltarea umană

Populismul, prin definiție, este o ideologie ce pune în acțiune mișcarea politică în cadrul unei  comunități,…

Mărturisire (Liviu Rebreanu)

Mulți cred că se laudă zicând: „Iată inima mea! Vi-o dau… n-am nevoie de dânsa… Mie…

Corina Potcovaru – Filosofia lui Lucian Blaga

Considerat unul dintre spiritele majore ale secolului XX, marele poet și filosof, Lucian Blaga, promovează ideile…

Clipa de poezie: Stamate Constantin (I)

 [XXXIV] Dintr-o patimă înspăimântată, Spre câmpurile veciei, Umbrele sufletelor stinse Poartă florile albastre. Moarte, toate râurile…

Vasilisk Donica: Cugetare la Sfânta și Luminata Zi a Învierii și zilele ce-I urmează

”Omul mereu se întoarce la origini. Se întoarce sub formă de nor, sau sub formă de…

Eliade, profanat

În acest mini-eseu îmi propun să dezvolt modul în care Mircea Eliade a fost „profanat” de…

Moartea Poetului (poem inedit de Galina Martea)

  În agonie gândul îl mai poartă, Fiind în luptă cu întreg ţinutul, Lumina sorţii vrea…

Clipa de poezie: Cristiana Memelis

   Acoperământ   Nicio atingere, adiere-n priviri. Cerul căzu şi azi în chemare. Frumuseţea se-arată ca…