Regal Literar

Clipa de poezie: Stamate Constantin

Stamate Constantin

 [XXXIV]

Dintr-o patimă înspăimântată,
Spre câmpurile veciei,
Umbrele sufletelor stinse
Poartă florile albastre.
Moarte, toate râurile vieții
Râd matinale-n morminte!
Cerul tremura în astre,
Revărsându-se-n dimineți reci.

 

 [XI]

Omul de pal din norii de fum
Avea privirea moartă de mult.
Prins cu gura mută,
Regretele-i vibrau.
Cu gândul în dinți,
Pășește cu ochii închiși,
Haina fiindu-i roasă de împărat!

 

Cei trei corbi

Erau trei corbi ce stăteau pe un copac,
Erau trei corbi ce stăteau pe un copac!
Atât de negri cât puteau fi.
Jos, zace un cavaler ucis de-o palidă moartă,
Plină de-nsângerată dragoste
Şi sărutări goale, vârtoase, roşii.
L-a-ngropat înainte de tinereţe,
Ea fiind moartă înainte de vremea lui,
Dumnezeu trimițând tihna desfăcută-n cer!

 

Amor ?

Ieri, în noapte,
Adesea mă oprisem
Cu zâmbetul pe buze.
Ieri, în noapte,
Vântul mortificat  roşea-n zori
Sub al vietii soclu.
Întristătoare, se-nălţa luându-şi zborul
În al meu vis de jale.
Soarta mâhnită şi pustie vieţuieste.
Chiar tu, aşa-i femeie?!
Rămâi pulbere uşoară,
Bucurată de-un fluture ce zboară,
Din amor în amor purtat pe alei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *