Regal Literar

Liliana Popa: Starea de personalitate a artistei Cornelia Victoria Dedu

Peisagistul, în general, are dorința continuă a jocului indiferent de tema aleasă, de timp sau loc, de  universul pictural ales, iar pictural de logica riguroasă a compoziției. Cornelia Victoria Dedu cred că așteaptă primăvara cu emoție, cu propria așteptare a perindării anotimpurilor, pentru că în grădina și livada ei totul se întîmplă/petrece sub ochiul de artist, apar reflexe, volume, forme, tonuri, nuanțe care parcă foșnesc …

Contemplarea pomilor în floare, a arbuștilor, a iasomiei, a irișilor, a liliacului dar mai ales a magnoliilor sale a devenit, deja, o pasiune privind modul în care sînt redate în altă primăvară, vară, toamnă, iarnă. Are o fantastică acuratețe de a surprinde spațiul acela, privilegiat, ales, detaliile te atrag și încep să îți spună povestea lor. Nu sînt teme ficționare, sînt lucrări realizate după un îndelung monolog interior, nu apar realități paralele cu realitatea. Primăvara se oglindește și nu mai vrea să plece în picturile Corneliei Dedu, culorile trasate direct, cu tușe groase, subțiri la final au prospețimea și fluiditatea luminii. Primăvara se dezvăluie ca o curgere epică, e o revelare, o destăinuire fără cuvinte.

CORNELIA VICTORIA DEDU in 2 oct. 2008 Arta Plastica Romaneasca
Cornelia Victoria Dedu

Importanța acordată de artistă detaliului, ideii magicului, de a se transpune în orizontul misterului, de a-l revela. Nu revelă întreg misterul, rămîne un fel de semi-revelare, implicînd conștiința misterului, chiar dacă nouă, privitorilor, magicul ni se pare …aluziv. Șocul produs de frumusețea peisajelor sale are un impact imediat asupra spectatorului privitor, descoperirea imaginilor urmînd după aceea, chiar dacă unele amănunte par neînțelese. Cerul, orizontul, umbrele sînt redate cu prudență, dar se simte magia pe care creatorul vrea să o confere. Pare o interacțiune între realitate și magie, și de aici se naște acea profunzime și perspectiva discursului său pictural. De fapt, granița dintre vis și realitate este atît de subțire, încât interpretările sînt importante.

Stilul uleiurilor sau al pastelurilor sale devine un stil rafinat, diafan uneori, al candorii, dar este un stil obținut după un îndelung exercițiu și împăcare a sufletului cu natura, cu Dumnezeu. La colecția “Dona” a fost influențată de structura pastei lui Pătrașcu și de dialogul luminii și al alămurilor cu fructele. Transparențele pictorilor italieni, veniți ca profesori sau mentori în România, demonstrau o mare măiestrie, cum ar fi realizarea într-o pictură a unei dantele care acoperă mîna sau un umăr.

Magnoliile din curtea ei sînt pictate în nenumărate tonuri de alb, încît, pentru moment, albul  devine principalul personaj, dar urmează tonuri, nuanțe care parcă foșnesc, vorbesc între ele în același timp și spațiu, pentru ca apoi totul să devină atemporal. Pare un joc alteritatea dintre desen și paleta cromatică, dar e un joc interpretat și interpretabil, dar nerepetabil. Un joc interpretat, în trepte, uneori puternic, cu stabilitate, conținut, cu coerență, într-o manieră liberă, alteori cuminte, raportat la intensitatea luminii acelei zile sau la starea sufletească a artistei.

Cornelia Victoria Dedu vine dintr-o lume a picturii percepută de public ca fiind cea de la mijlocul secolului XX și ajunge pînă la noi cu o grație și o inteligență artistică cum rar mi-a fost dat să văd. De fapt, contactul vizual cu pictura l-a avut din copilărie. Bunicul său picta, uneori făcea reproduceri după maeștrii ai barocului sau grafică după cei interbelici. Copil fiind, primise o pictură ce  o reprezenta pe Viorica copil  (soția lui Laurențiu, un văr adoptat de bunica), bunica frecventînd atelierul artistului. Bunica, Alexandrina, a fost cea care a dus-o să vadă colecția regală și alte colecții din București. Impresionată a fost, cum Cornelia Victoria Dedu mi-a mărturisit despre colecția Zambaccian, de tablourile lui Luchian –  Safta florăreasa, Lăutul, de portretul lui Zambaccian, realizat de Corneliu Baba, de desenele lui Gheorghe Petrașcu, de Lenna lui Pallady, de racii, podurile lui Delacroix, Théodore Géricault.

De la portretistică la peisaje sau  natură statică, Cornelia Dedu pictează, creionează cu o dezinvoltură uimitoare, are o aparentă simplitate și o seninătate bine studiată distribuită în compoziții. Dacă creionează un tablou al naturii, avînd în prim-plan elementele ale naturii, pe care le descrie în felul său caracteristic, recognoscibil, o face într-o armonie cu tot ceea ce o înconjoară, încît te gîndești ca la un pastel al poeziei. Pictează, așa cum ea însăși declară, cu dragostea copilăriei pentru jocul mirific al anotimpurilor. Cornelia Dedu are catifelări între tonuri și nuanțe, are interpretări alese de ochiul de artist, diafane ce creează o încărcătură, un miraj, o persistență în memoria privitorului. Asta înseamnă măiestrie ! “Peisajul pentru mine este o stare de suflet”, declară Cornelia Dedu.

Artista a absolvit, în 1967, Institutul de Arte Plastice, la clasa profesorului Ion Marșic. A fost impresionată de măiestria celo doi profesori Corneliu Baba și Alexandru Ciucurencu, asistînd la multe dintre corecturile lor. Așa se explică pictura sa ce are o seninătate sufletească, o inteligență artistică ce descinde din modalitățile lui Luchian sau Scara cu flori a lui Pallady.

Peisajele sale au ținută, par trasate din tușe sigure, puternice, uneori peisajele sînt realizate direct din culoare, demonstrînd, cred eu, o delicatețe a viziunii. Am văzut-o de multe ori intervenind și modificînd un copac, florile, un petec de cer sau întreg tabloul. Cromatica rafinată, aleasă într-un acord tacit creează registre variate ce ajung la vibrații strălucitoare în peisajele citadine. De fapt, există o alteritate între subiectul ales, desen și cromatică.

Compozițiile Corneliei Victoria Dedu vorbesc de la sine, este o artistă care privește realitatea pe care o stăpînește cînd cu calm, cînd tumultos, și astfel fiecare lucrare are un mister propriu. Pictorița are vocația spontaneității, are harul de a transmite efectele înregistrate sau imaginate ca pe o acceptare a  realității, pînă la nivelul detaliului pitoresc, aceasta presupunînd un îndelung exercițiu. Contemplarea lirică a naturii dezvăluie o mare libertate în execuție. Fluiditatea desenului, înțelegerea subtilă a atmosferei, a cerului senin sau înnorat, a unui sat, a unei case sau unei căpițe de fîn, au o interpretare liric emotivă ce se lasă descoperită încet….Spectaculosul reiese din faptul că știe cînd și unde să accentueze și unde să se oprească.

 

DEDU Cornelia Victoria - Vas cu flori Pictura Tablouri Galerie de Arta

Lumea predilectă, aleasă de artistă este cea a pitorescului expresiv aflată de ea în mahalalele Bucureștilor sau sate uitate de lume. Formele sale expresive devin semnificative.  Are un mod viu de a portretiza casele, periferia orașului, o lume care nu vrea să abdice. De aceea, poate,  desenul artistei este alert ici și plin de vigoare. Prin temele alese, prin forma stilistică și expresivă, Cornelia Dedu are ceva din poezia lumii. Naturile statice, anvelopate de atmosfera intimă a atelierului, sunt şi acestea la înălţimea estetică a peisajelor, caracterizându-se printr-o deplină picturalitate. Textura vibrantă a suprafeţei pictată într-un limbaj expresiv, saturată de densitatea pastei, epatează prin armoniile coloristice în consonanţă cu transluciditatea pietrelor preţioase.

 

Problemele echilibrului static, dar şi o dinamică intrinsecă a elementelor ordonate după norme artistice, descind dintr- o ardere interioară, dintr-o emoţie, dintr-o comunicare directă a artistei cu subiectul său, din care nu lipseşte trimiterea explicită la propria genealogie. „Mănuşa mamei” sau „Caietul tatălui” rămân, dincolo de orice călătorie, subiecte rarisime ale tablourilor, care continuă să afirme peisajul drept cel mai frumos loc al minţii sale.

  Ana Amelia Dincă

 

Ut pictura poesis!

   

 

LILIANA POPA

Liliana Popa – istoric de artă și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei –  Universitatea Națională de Artă din București și a urmat, în 2002, Cursuri  de Renaștere  la Institutul Michelangelo din Florența – Italia (Michelangelo Institute of Florence – Via Ghibellina, 88, 50122 Firenze, Italia), fiind prima româncă înscrisă la Institutul Michelangelo din Florența. Din 1990, este reporter, redactor la Radiodifuziunea Română (str. General Berthelot nr 60- 64).

 

Volume de poezie :

1. Portretul în oglindă – editura Tracus Arte, 2014;

Volum lansat: 7 aprilie 2014, la Muzeul Literaturii din bd. Dacia 12.

Cronici literare: Emil Lungeanu în revista “Luceafărul”, Mircea Bîrsilă în revista “Argeșul”.

Prefața de Ioan Groșan, semnal editorial de Horia Girbea în revista “Luceafărul”;

2. Stăpână pe tăcerea mea – editura ART Creativ, 2015; volum lansat la librăria Sadoveanu de pe bd. Magheru.

Cronici literare: Nae Georgescu în revista “Cronica din Iași”, Mircea Bîrsilă în revista “Argeșul”; cu o postfață de Daniel Cristea Enache;

3. Luna nu intră niciodată pe fereastră – editura Tracus Arte, 2018;

Volum lansat 20 ianuarie 2018 la Muzeul Literaturii din str. N.Cretulescu.

Cronici literare: Ana Dobre și Mircea Bîrsilă;

4. Nu mai cred în distanța dintre paralele – editura Betta, 2020;

Volum editat în urma acordării premiului special  “Clara Mărgineanu” din cadrul “Concursului Național de Poezie Radu Cîrneci”, ediția a III-a, organizat de revista “Arena Literară” și “Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronatul Cărții”.

 

Volume de interviuri:

1. Contemporani în mileniul III – volumul I – editura Semne, 2018;

2. Contemporani în mileniul III – volumul II – editura Semne, 2019.

Coordonator al Cenaclului literar ‘Poeții cetății’ și organizator de evenimente culturale la: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia; Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.

A colaborat/colaborează cu  articole, interviuri, informații, cronică plastică, cronică teatrală, comentarii culturale, la zeci de reviste de cultură, printre care:  ”Contemporanul”, ”Luceafărul”, ”Argeșul”, ”Literatura”, ”Cenaclul de la Păltiniș”, ”Cronica de la Iași”, ”Poesia”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Arena literară”, ”Viața Românească”, ”Curtea de la Argeș”, ”Teatrul de ieri și de azi”, ”Convorbiri literare”, ”Discobolul” ș.a., și ține zilnic agenda culturală pe pagina Prietenii Radiodifuziunii Române și pe pagina InfoArt.

E dificil, într-o epocă post-postmodernistă, cu o tradiție ce devine pe zi ce trece sufocantă, să mai obții efecte de expresivitate. Liliana Popa își asumă această dificultate. Versurile ei sunt pline de referințe, aluzii, semne culturale, dar într-un discurs ce respiră firesc, evitând prețiozitatea. Naturalețea se obține greu și se pierde ușor, de regulă, într-un parcurs liric scurt, în care fiecare cuvânt contează. Autoarea câștigă însă pariul acesta, și pare pregătită să susțină, creativ, altele. (Daniel Cristea-Enache)

 

https://www.youtube.com/watch?v=Yuqn9ldITlw

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *