Regal Literar

Liliana Popa, despre poetul Dan Ioan Marta: poetul – trubadur, poetul cavaler, vremelnicul călugăr filosof

Invitați fiind de actrița și scriitoarea Ioana Crăciunescu, într-o zi de 1 iunie 2021, prinși sub stropii unei ploi și cu-prinși în plasa vremurilor acestea, trăitori în timpul Co-Vidului, al minciunii politice, al sărăciei vorbelor, al haosului și nepăsării, ne-am trezit vorbind despre poeți, poezie, vreme și vremuri, iar eu am luat o carte….

Poetul Dan Ioan Marta trăiește și scrie sub petecul de cer de el ales și se așază în colțul de planetă ales tot de el, precum Micul Prinț. Nu știu dacă poemele sale s-au hrănit din acele “Zece minute”, din  “frunzele ținute la piept“, din alintul picăturilor de ploaie sau din “norii cu venele tăiate de un fulger briceag“, dar cineva a scris pe scoarța lui, palimpsestul unei lumi dispărute…:

 

Mai știi ?

Erai zece minute cu munții și cîntai.

Scriai pe scoarța mea despre înteaga lume,

încurcîndu-te, ștergînd, dar purtîndu-și însemnul.

Pentru o traistă de freamăt

îți erau suficiente sentimentele mele.

 

Coseam cu  spinii din talpă mînecile verzi ale cîmpurilor,

pentru a avea ce sufleca

și ne foloseam de singurul loc în care creșteam.

Mai știi ?

Din toate încăierările cu timpul,

în care cineva ar fi trebuit să ne șteargă urmele,

doar tăcerea nu s-a lepădat de noi.

Astăzi,

mi-aș dori să deschizi o fereastră

să cauți link-ul cu ploaia de atunci și pe cel

al munților cu zece minute….

să le asculți pe amîndouă în același timp.

 

Cînd joc cerebral și candoare metapoetică, cînd prezent, sau jumătate prezent, jovial, exuberant, cînd concretețea și pregnanța alterităților ce capătă o răsucire interioară a spiralelor metafizicie ale moralistului travestit într-un cavaler, poetul Dan Ioan Marta:

N-am dat șpagă,

mi-am obținut prin bătutul din ușă în ușă un domiciliu

așa cum mi-l doream:

cu pachet din inimă, cu tonuri de albastru,

canapele din rafinate bîrfe de îngeri

și eșarfele vremii cu propriul limbaj pe care să pășesc.

 

Stau cu chirie pe acest pămînt în care poate intra

o lume întreagă…

 

Dan Ioan Marta are o retorică  a insinuării, prin virtuți euforice și izbucniri ironice, travestit de această dată într-un călugăr speriat de golurile întînite în calea sa… :

 

Printre împletitele străzi

prin păduri dormind, uneori, pe-o movilă de nopți,

îmi cresc presimțiri sub formă de brațe.

Este un joc în care cîștig oboseli,

în care fiecare nouă presimțire îmi este minoritate

pînă la evadarea în trecut.

Apoi, vin altele.

Pe cele ce aduc nenoroc, le tratez cu prudență;

pe cele ce au ales să se ridice din făgăduieli,

le pun la bătaie.

Dacă îmi cresc atingeri de lume,

doar mintea mea oferă slujbă unui strigăt.

Căci în adîncul unei răni, doar ecoul rostirii o face mai mare.

(Homeless)

 

Poetul – trubadur scrie și azi, scrie mai ales noaptea, copleșit de acum de acest mileniu pe care-l credeam potirul din care vom sorbi doar între veghe și spaimă. Andre Malraux este cel care a afirmat că: „secolul XXI va fi unul spiritual sau nu va fi deloc” (Le XXIe siècle sera spirituel ou ne sera pas). Sfîșiat între voință și neputință, între real și dorință, Dan Ioan Marta conchide:

 

Uite cum facem:

eu cumpăr toate punctele cardinale puse în vînzare, le arunc într-un bol și extrag estul.

Tu, cu toată viața ta netrăită,

n-ai cum să înțelegi nevoia de gri, doar ești albă,

Cînd se va tăia prima felie din zi, dimineața, să mă depui

ca dar suplimentar cu garanție pe-un pat.

 

Vezi, să nu-mi uiți mingiuța cu elastic

pe care am cîștigat-o la ultimul pariu făcut cu tine.

Mobila unde trebuie să ajung,

fără să las mesaje pe robot, a prins riduri

și este necesar un zîmbet smuls.

Nu-ți face probleme pe unde voi rătăci,

am să trăiesc într-o gură de aer folosind regionalismele pădurii,

iar cînd va fi să fie, mă voi întoarce la tine

într-un tren de marfă.

 Na! Ai uitat să-mi pui cutia poștală, barză.

(O barză reflxivă)

 

Niciodată nu am citat pe de-a întregul poemul vreunui scriitor, dar acum nu m-am putut rupe din vrajă și scriu cu mîini tremurînde ce respiră emoția de atunci… Constat că am avut dreptate și Dan Ioan Marta poposește și pe propriul maidan (asistă la crearea lui, precum a unui insolit decameron), iar poemul devine poveste, reflecție, dialog:

Un poem dialog !

 

Ni se deschideau venele simțurilor în contratimp

fătă să bănuim ce pradă sîngerîndă eram,

fără să auzim cum se tîrau, adulmecîndu-ne,

niște grupuri de ore străine ce-și căutau în permanență mîncarea.

Probabil că definiția maidanului, din perspectiva pronumelui EU,

o știam fiecare diferit.

 

Ai văzut ?

Ce ?

Dormea pe partea stîngă o inimă întinsă la pămînt,

parcă obosită să mai cerșească noi stări,

parcă vrînd să-și afle o liniște de care nu-mi mai amintesc…

Nu !

Nu-i nimic, treci mai departe !

 

Micul Prinț, poetul – trubadur, poetul cavaler, vremelnicul călugăr filosof, poetul Dan Ioan Marta, călătorește plătind cu o parte din sufletul său acelora cu privirea clară, cu sau fără ritual de trecere:

Voi călători în timp prin această jumătate de secol

pănă la originea unui curaj în exil sau pînă la moarte.

Poate trist, poate obraznic.

Știți ? Nu mi-a ajuns o frică de alții și am rămas

fără bilet pentru cer.

Dați-mi un bilet pentru compostorul tăcerii și-o cartelă

de plutit sub pămînt, căci nu trebuie să fac altceva

decît să privesc și să tac.

S-au dat toate celor cu o soartă în plus ? Fir-ar !

Dar dacă am aprobare să mă afund în pădure,

pentru cei care rîd, așa ca mine,

aveți măcar un vreasc necălcat în picioare ?

Sau poate o cartelă ce-ar deschide oftatul din mine…

Aș fi mers cu nașul, dar la vîrsta aceasta

nu-mi permit să mai pierd o cincime din toată privirea.

Sunt sătul de cîte amenzi am plătit închizînd un ochi.

Aha! N-aveți!

S-au dat toate celor ce vor să trăiască pe rîu…

Și totuși, dacă mi-am dat o parte din suflet

acelora cu privirea clară, pînă la marginea închipuirilor,

cu ce se poate călători și ce îmi trebuie ?

O fisă plătită din inima lor și un ritual de trecere.

Am înțeles !

Poftiți, două fise…pentru ritual…dus-întors…

ca să nu rămînem cu o inimă goală.

 

Micul Prinț, poetul – trubadur, poetul cavaler, vremelnicul călugăr filosof, poetul Dan Ioan Marta călătorește fără bilet, fără a cere voie cuiva doar să găsească tărîmul Levantului, să se poată poată afunda în pădurea necălcată în picioare, să ne caute, să-i caute pe cei cu care să poată rîde…

Pentru poetul Dan Ioan Marta biletul pentru premiul Nobel îl plătesc eu, mai are cineva fise ?

 

LILIANA POPA

Liliana Popa – istoric de artă și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei –  Universitatea Națională de Artă din București și a urmat, în 2002, Cursuri  de Renaștere  la Institutul Michelangelo din Florența – Italia (Michelangelo Institute of Florence – Via Ghibellina, 88, 50122 Firenze, Italia), fiind prima româncă înscrisă la Institutul Michelangelo din Florența. Din 1990, este reporter, redactor la Radiodifuziunea Română (str. General Berthelot nr 60- 64).

 

Volume de poezie :

1. Portretul în oglindă – editura Tracus Arte, 2014;

Volum lansat: 7 aprilie 2014, la Muzeul Literaturii din bd.Dacia 12.

Cronici literare: Emil Lungeanu în revista “Luceafărul”, Mircea Bîrsilă în revista “Argeșul”.

Prefața de Ioan Groșan, semnal editorial de Horia Girbea în revista “Luceafărul”;

2. Stăpână pe tăcerea mea – editura ART Creativ, 2015; volum lansat la librăria Sadoveanu de pe bd. Magheru.

Cronici literare: Nae Georgescu în revista “Cronica din Iași”, Mircea Bîrsilă în revista “Argeșul”; cu o postfață de Daniel Cristea-Enache;

3. Luna nu intră niciodată pe fereastră – editura Tracus Arte, 2018;

Volum lansat 20 ianuarie 2018 la Muzeul Literaturii din str. N.Crețulescu.

Cronici literare: Ana Dobre și Mircea Bîrsilă;

4. Nu mai cred în distanța dintre paralele – editura Betta, 2020;

Volum editat în urma acordării premiului special  “Clara Mărgineanu” din cadrul “Concursului Național de Poezie Radu Cîrneci”, ediția a III-a, organizat de revista “Arena Literară” și “Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronatul Cărții”.

 

Volume de interviuri:

1. Contemporani în mileniul III – volumul I – editura Semne, 2018;

2. Contemporani în mileniul III – volumul II – editura Semne, 2019.

Coordonator al Cenaclului literar ‘Poeții cetății’ și organizator de evenimente culturale la: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia; Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.

A colaborat/colaborează cu  articole, interviuri, informații, cronică plastică, cronică teatrală, comentarii culturale, la zeci de reviste de cultură, printre care:  ”Contemporanul”, ”Luceafărul”, ”Argeșul”, ”Literatura”, ”Cenaclul de la Păltiniș”, ”Cronica de la Iași”, ”Poesia”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Arena literară”, ”Viața Românească”, ”Curtea de la Argeș”, ”Teatrul de ieri și de azi”, ”Convorbiri literare”, ”Discobolul” ș.a., și ține zilnic agenda culturală pe pagina Prietenii Radiodifuziunii Române și pe pagina InfoArt.

E dificil, într-o epocă post-postmodernistă, cu o tradiție ce devine pe zi ce trece sufocantă, să mai obții efecte de expresivitate. Liliana Popa își asumă această dificultate. Versurile ei sunt pline de referințe, aluzii, semne culturale, dar într-un discurs ce respiră firesc, evitând prețiozitatea. Naturalețea se obține greu și se pierde ușor, de regulă, într-un parcurs liric scurt, în care fiecare cuvânt contează. Autoarea câștigă însă pariul acesta, și pare pregătită să susțină, creativ, altele. (Daniel Cristea-Enache)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *