Un mirific stil, poate că se anunță un nou și binevenit curent literar, l-aș numi heruvimic:
– Preot, care ne tălmăcește Cuvântul Domnului…
– Călugăr, care se roagă zi de zi, pe mal de Nistru…
– Profesor, care urmează îndemnul: „Lăsați copiii să vină la Mine”…
– Nuvelist, care a reușit să îl fascineze prin Har, pe regretatul acad. Nicolae Dabija și este acum solicitat de atâtea publicații prestigioase…
– Poet la fel de activ pe internet…
Este prietenul meu, Părintele Vasilisk Donica, talent descoperit și format de Uniunea Scriitorilor de Limba Română…
Diana Ciugureanu-Zlatan, redactor-șef al Revistei multimedia Poduri de Dor a USLR, președinta-fondatoare a USLR
Poezii semnate de Vasilisk Donica:
Dominus dei
Am întâlnit din întâmplare, duminica, în cale –
Se oglindea în apele unui lac cuminte.
Am speriat-o cu tristețea-mi și a fugit pe vale,
Susură acum în șerpuit vesel de izvoare.
Am căutat să o revăd,
Mi-a văzut singurătatea și s-a ascuns printre ramuri,
Se leagănă acum în verdele crud al pomilor,
Departe de dureri și de doruri trecătoare.
Am mers la defrișat codri, poate că întâmplător, o zăresc:
Copleșitor, a zburat lin spre soare,
Pare că fuge de tot ce e lumesc.
Voi ascunde ca un balaur din basme, soarele –
Totuși vreau s-o reîntâlnesc…
Cred că și luna voi reuși să o umbresc,
Ca acea uimitoare duminică mare
Să-mi fie darul etern, ceresc.
Absenți
Apocaliptic plouă o vară-ntreagă,
Prin zidul norilor străbate câte-un fulger.
Bucăți parcă din soare rupt,
Potopul biblic își revine,
Dar cine arcă și-a făcut?
În trăsnete -nfundate lin
Pilonii tot mai grei se îndoaie
Și cerul nu-l mai țin.
Potop de ape vor veni
Și cine omenirea va salva,
ca Noe arca cine va ancora?
Cu timpul, tot mai mult adie-a nepăsare
Pe el, tot nu l-au înțeles
De ar striga în gura mare
Indiferenți rămânem și absenți.
Ignobil
În timpul diacronic
Și totuși diafan,
E totul diabolic,
Bombastic an de an.
E totul prea ilogic,
E altfel, e morbid;
Pân-soarele e oblic,
Chiar gândul e stupid.
E prea oniric timpul
Și greul – mai barbar,
Falit este pamântul –
Malign fără hotar.
Toate cad…
Toate cad.
Toți vom cădea.
Mai devreme sau mai târziu vom cădea.
Dacă cad frunzele,
cad picăturile de ploaie,
apune soarele,
cad până și stelele –
ce șanse am mai avea noi ca să nu cădem?
Dar mai importantă este ridicarea,
învierea și înălțarea
după modelul cel mai suprem – Hristos!
Unicul ce a răsărit și nu a mai apus,
s-a înălțat la cer și rămâne acolo,
luminând întunericul universului.
Relegare
Lumina umbră nu face!
Hristos e Viața de veci!
Ajuns în lipsa luminii,
În bezna totală a morții,
Amintește-ți că ești doar o umbră,
Vremelnică ți-e stare de- aici!
Și caută cât mai curând –
Reconectarea la sursa plină de sevă,
La Viața Vieții de veci!
