Michael Jackson – Regele unei lumi fără chip

În 1992, Michael Jackson a pus degetul pe harta Europei și a ales să vină în România la cel mai mare eveniment al anului: turneul Dangerous. Într-o Românie post-revoluționară, traumatizată intern și extern de mineriade politice, la comandă, concertul din 1 octombrie 1992, de pe stadionul Lia Manoliu, a reprezentat momentul împlinirii visului de a-l avea pe cel mai mare „entertainer” din istoria muzicii pop contemporane. Numai cei care au trăit, simțit și păstrat amintiri din acele zile pot împărtăși oricând, cu fericire deplină, febrilitatea găsirii unui bilet la concert, achiziționarea de materiale promoționale (afișe, tricouri, materiale video) sau aflarea recentelor știri despre „când, cum, unde” va veni „the king of pop„.

Cine a fost Michael Jackson este greu de spus după atâția ani de magie muzicală și umbre / traume biografice. În schimb, îmi amintesc că eram foarte mic și îmi doream cu ardoare să îl văd în 1992, în cadrul turneului „Dangerous”, în carne și oase. Și în (de)plină voce. Căci dacă trupul a greșit vreodată, vocea sa a rămas sub aura unei prezențe angelice, până la sfârșit, dincolo de uitare și manipulare. Și cum spunea Marina Constantinescu într-o „nocturnă”: „știu că ne vom vedea undeva, cândva, altfel nu se poate!„….

De la concertul de la Madison Square Garden din 2001, când s-au împlinit 30 de ani de carieră solo, Michael Jackson dispăruse din atenţia fanilor pentru a fi aruncat din nou între zidurile tribunalelor, acolo unde părea că fusese dată o sentinţă deculpabilizantă cu mai bine de 10 ani în urmă. Revenirea sa a fost din nou amânată şi cariera pusă serios sub semnul întrebării. Reportaje, camere de filmat, flash-uri insistente, imagini dintr-un trecut “black or white”. La un moment dat, vine sentinţa şi capetele de acuzare cad rând pe rând: not guilty, not guilty, not guilty (nevinovat!). Din elicoptere se zăreşte o maşină cu geamuri fumurii care pleacă în trombă pe aleea principală. Apoi ieşirea lui MJ pentru totdeauna din paradisul pe care îl crease, denumit Neverland, şi aceleaşi “no more’s” cu faţa desfigurată de operaţiile unei boli necruţătoare, vitiligo, ca în “thriller”-ul imaginat de John Landis în anul de graţie 1983.

Revenirea. Una dintre puţinele promovări legate de concertul live This Is It a fost conferinţa de presă din 5 martie 2009, de fapt ultima apariţie a lui MJ în public. Lumea aştepta din vorbele sale confirmarea că istoria continuă şi nu lasă urme adânci pe chipul martirizat al unui Peter Pan modern.

Vreau doar să spun că acestea vor fi ultimele mele concerte în Londra. Când spun ultimele, vorbesc serios. Voi interpreta melodiile pe care fanii mei vor să le audă. Va fi ultima cădere a cortinei. Vă aştept în iulie şi vă iubesc. Chiar vă iubesc. Trebuie să ştiţi asta. Vă iubesc din adâncul sufletului meu.

În dimineaţa zilei de 25 iunie 2009, Michael Jackson a suferit un stop cardiac la domiciliul său din Holmby Hills, Los Angeles. Linişte, doliu, mărturii, aduceri-aminte, regrete, laude, influenţe în muzică asupra altor muzicieni şi arhive tv care au rulat zile în şir pe toate posturile radio și TV din lume. Larry King însuşi a produs o serie de emisiuni zilnice pe postul CNN cu momente şi oameni din imediata apropiere a megastarului. A urmat un memorial decent, criticat de presa ipocrită pentru lipsă de strălucire, stângăcie în organizare şi sobrietate!

În cărți, în videoclipuri sau documentare, portretul real al lui Michael Jackson nu poate fi definitivat. În schimb, de la o vreme încoace, în chip absurd, uitarea se lasă în rândul celor care îl susțineau: muzica sa nu mai este inclusă în niciun top de profil, de parcă nu ar fi existat vreodată ca om și muzician, deși influența cântărețului este greu de cuantificat până astăzi. Soarta geniilor este implacabilă uitare și ignoranță a prezentului și posterității, însă efectul lăsat va depăși, fără îndoială, orice încercare de mutilare a valorii confirmate. Două recente documentare în memoria lui Michael Jackson, contrastante și mediatizate, confirmă trecerea de la adevăr la ficțiune, de la autentic la minciună.

This Is It (2009)

În iulie 2009, compania Sony se hotăreşte să realizeze un film care să aibă la bază ultimele zile de repetiţii din concertul care nu a mai avut loc. Lansarea documentarului a fost simultană, pe 28 octombrie, în întreaga lume, inclusiv în România, pentru a aduce timp de două săptămâni omagiu unui om a cărui viaţă a fost dedicată în mare parte muzicii şi dansului. Realizat de Kenny Ortega, ultimul coregraf şi consilier artistic al lui Michael Jackson, filmul This Is It (Asta-i tot) oferă o reconstituire a seriei de 50 de spectacole, pe care (auto)-intitulatul Rege al muzicii pop ar fi trebuit să le susţină la Londra (Arena O2), începând din 13 iulie 2009. Concertul nu s-a împlinit, iar întreaga lume a aflat pe 25 iunie vestea care a făcut ca timpul să se oprească, chiar şi pentru o secundă. Cum? Ce? A murit? … a fost primul impuls de stupefacţie din partea fanilor şi a celor care auziseră numai şi în treacăt de Michael Jackson.

This Is It (2009) – filmul este mai mult un concert, prea puţin un documentar muzical, din care rămâi cu o pledoarie pentru viaţă, iubire şi sentimente care să ne facă pe toţi mai apropiaţi. Reţeta filmului nu este în stil american, cu devize şi texte lacrimogene inutile. Muzica trece dincolo de camera de filmat, de ecran, şi ajunge la spectatorul din primul până la ultimul rând, în acorduri de ballad (Man in the Mirror, The Way You Make Me Feel), revoltă (Bad, Beat It, They Don’t Care About Us, Earth Song) şi ritmuri de dans electrizant (Smooth Criminal, Thriller).

This Is It este o redescoperire a talentului imens, a vitalităţii cu care Michael lucra alături de cântăreţii ce făceau backing vocals, dansatorii, membrii orchestrei, coregrafii, pentru a crea un spectacol al generaţiei 2000. Aproape tot ce ştiam despre arhicunoscutele videoclipuri conceptuale din ‘80 şi ‘90 capătă noi dimensiuni vizuale, de remasterizare audio şi de producţie. Un proiect finalizat, îmi place să cred, la timp pentru a fi scos cândva la lumină, o dată cu un sequel de încă 2h anunţat de regizorul Kenny Ortega.

În timpul celor 105 minute, imaginea din jurul starului este cea a unui vizionar încăpăţânat care nu îşi pierde simţul umorului. El este un perfecţionist care ştie ce vrea şi care nu este dispus să facă compromisuri. Acest film-concert ne arată, de fapt, ce urma să fie turneul This Is It: o superproducţie cu proiecţii tridimensionale, cascadorii care sfidează gravitaţia, teme ecologice şi tehnologie multimedia. Vă recomand să vedeţi filmul până la sfârşit, absolut până la sfârşit, după genericele obositoare care nu anunţă nimic. Veţi avea o mare surpriză şi veţi fi printre aceia puţini la număr care l-au văzut în întregime.

La final, actriţa Elizabeth Taylor şi-a comunicat impresiile despre film pe Twitter:

„Cel mai strălucit film pe care l-am văzut vreodată. Am plâns de fericire la vederea acestui dar oferit de Dumnezeu. Niciodată nu va mai exista nimeni ca el. Avem însă acest film care ne va aminti pentru totdeauna de acest om.

Amazon.com: Michael Jackson: This is It (2-Disc Limited Edition (DVD): Michael Jackson, Kenny Ortega: Movies & TV

Leaving Neverland (2019)

 

„Leaving Neverland”, un documentar cu o durată insațiabilă, de mai bine de 4h, trasează viața intimă a lui MJ, din gura celor doi abuzați sexuali – Wade Robson și James Safechuck. Unul este calm, sobru, încercând furia și arar lacrima, celălalt arătând sensibilitatea abuzatului, dispus să provoace emoția instantanee. În anii apocalipsei sexuale, când metoo devine norma, iar toți cei abuzați înlocuiesc ierarhia puterii, eliminându-și abuzatorii, reali sau imaginați, printre lacrimi și amintiri clare, perfecte, dar complice.

Documentarul poate marca, fără îndoială, o mărturie a decadenței documentarului tv, unde documentaristul le propune ‘actorilor” săi limbajul direct, frust, în care descrierea „organică”… a organelor umane devine extensia abuzului real ori supra-imaginat. Ecranul se supradimensionează, în ciuda clarității, într-un reziduu al comunicării autentice. Astfel, massmedia devin o pâlnie vizuală a brutalității vieții, deci și a realității mărginite. Pesemne că MJ a fost un abuzator aparte, dar mai puțin al celor care l-au înconjurat, cât al propriei reprezentări, a Sinelui tulbure. Astfel, oglinda în care s-a privit cu intensitate și în care s-a deformat dramatic, s-a răsturnat și s-a mărunțit în chipuri de copii…multiplicați. Vocea sa dezvoltă adesea această puritate magică, dincolo chiar de copilăria însăși, sfârșită într-o clipă de posibilă voință, de consens suicidal, sub aparența unui malpraxis.

Peter Pan, The Wiz, Ghosts, Thriller, Captain EO, și în final imaginația materializată, pe nume Neverland, sunt tot atâtea piese frânte dintr-un puzzle afectiv al celui abuzat de familie, de societate, dar și de proprii abuzați sexuali, copii de aceiași vârstă afectivă. Întoarcerea lor nu este decât întoarcerea refulatilor, dovadă deopotrivă de iubire și de ură, amestec de recunoștință și sacrilegiu. În plan mistico-real, fie totul s-a întâmplat în absolut, fie nu s-a întâmplat deloc. Chiar și așa, MJ rămâne, dacă vreți, pedofilul absolut, astral al umanității, condamnabil în trup, dar salvat de un spirit extramundan, care scapă înțelegerii imediate și ignoranței interioare, la nivel de societate. MJ ne-a abuzat pe toți cu un glas, fără să ne atingă vreodată trupurile….

„Încercarea de a urmări influența lui Michael Jackson asupra vedetelor pop care l-au urmat este ca și cum ai încerca să urmărești influența oxigenului și a gravitației. Impactul său a fost atât de vast și de amploare – mai ales în urma succesului comercial colosal și intangibil al Thrillerului – încât nu a existat doar o mulțime de artiști care să nu încerce să imite o parte din formula Jackson.”

– J. Edward Keyes de la Rolling Stone

 

Cine îl „citește”, cu atenție și multă libertate, pe Michael Jackson poate descoperi o lumină aparte, dincolo de evidentele greșeli de comportament care i-au marcat existența. Soarta lui MJ îmbină biografia personală și muzicală într-o unitate ce nu poate fi dislocată sau metaforizată în arabescuri frastice. Nu am văzut niciodată în spatele său steagul american, țară căreia nu i-a aparținut decât prin naștere, pentru ca apoi să se transforme într-un cămin al violenței și al abuzului familial, în mass-media și în rândul producătorilor muzicali.

Alături de „Earth Song”, „They Don’t Care About Us” și „Scream”, MJ a mai livrat „Man in the Mirror„, devenind cu adevărat „dangerous” și neașteptat de „bad” pentru minoritatea care se ocupă cu eliminarea conștiințelor. Michael a depășit limita notelor muzicale, transformându-se într-o conștiința politică mondială, iar revanșa vindicativă a celor care i-au creat soclul nu a întârziat să-și producă efectele asupra persoanei și imaginii publice. Dincolo de orice agresiune sexuală, inventată sau reală din anii ’90, vocea sa încă spune adevărul: acolo a trăit un copil divin, care a strigat după iubire, adevăr și libertate. De aceea, din solidaritate pentru energia interioară a vocii, nu voi ridica asupra-i niciodată piatra! Muzica sa va izbândi și va fi lumina ce nu va fi stinsă vreodată!

„Ce am făcut acestei lumi ?

Privește ce i-am făcut !

Ce se-ntâmplă cu toată pacea

ce i-ai promis-o unicului Tău Fiu ?

Ce se-ntâmplă cu lanurile roditoare ?

Mai este timp ?

Ce se-ntâmplă cu toate visele

ce spuneai că-s ale tale și ale mele ?

Te-ai oprit vreodată să-i vezi

pe toți copiii omorâți în război ?

Te-ai oprit vreodată să vezi

această planetă ce plânge,

aceste țărmuri înlăcrimate ?”

(Earth Song – Cântecul Pământului)

 

Trebuie să ne tămăduim lumea rănită. Haosul, disperarea fără sens pe care le vedem azi sunt rezultatul alienării oamenilor de semenii lor şi de mediu.

Pentru mine, nimic nu este mai important decât să fac oamenii fericiţi, să-i fac să uite de probleme şi de griji, să le uşurez povara. Vreau să plece de la un concert al meu spunând: „A fost minunat, vreau să-l mai revăd, m-am simţit în al nouălea cer.” Asta înseamnă pentru mine. E minunat.

Într-o lume plină de ură, trebuie totuşi să îndrăznim să sperăm. Într-o lume plină de furie, trebuie totuşi să îndrăznim să alinăm. Într-o lume plină de disperare, trebuie totuşi să îndrăznim să visăm. Într-o lume plină de neîncredere, trebuie totuşi să îndrăznim să credem.

Există o grămadă de gelozie în lume. Iubesc toate rasele, iubesc toţi oamenii, dar uneori există ceva rău în oameni, şi devin geloşi. De fiecare dată când există cineva care merge mai departe de înţelegerea unui om, acesta tinde să devină gelos şi să-l dărâme. Dar cu mine nu vor putea face asta, pentru că sunt foarte, foarte puternic.

Atunci când priveşti dincolo de scenă, atât cât poţi cuprinde, îi zăreşti pe oameni. Este un sentiment minunat, dar este însoţit de multă durere, multă durere.

Michael Jackson

 

L-am avut – Maya Angelou

Dragii mei, acum știm că nu știm nimic
Acum, când steaua noastră strălucitoare poate să ne alunece din vârful degetelor ca o adiere de vânt de vară.

Fără să ne dăm seama, iubirea noastră dragă poate scăpa din brațele noastre.
Cântă-ne cântecele printre stele și plimbă-ne pașii de dans pe chipul lunii.

În clipa în care știm că Michael a plecat, nu mai știm nimic.
Niciun orologiu nu ne poate spune timpul și niciun ocean nu ne poate repezi valurile.
Odată cu lipsa bruscă a comorii noastre.

Deși suntem mulți, fiecare dintre noi este dureros de singur.
Dureros de singur.
Doar când ne declarăm nedumerirea, ne putem aminti că el a fost un dar pentru noi și că l-am avut.

A venit la noi de la Creator, cu multă creativitate.
În ciuda greutăților vieții, el a fost învăluit de dragostea mamei și a familiei și a supraviețuit și a făcut mai mult decât atât.

S-a afirmat cu pasiune și compasiune, cu umor și eleganță.
L-am avut.
Fie că știam cine era sau nu știam, el era al nostru și noi eram ai lui.
L-am avut.

Frumos, încântându-ne ochii.
Și-a trecut pălăria înclinată pe frunte și s-a pozat pe vârfuri pentru noi toți, iar noi am râs și am bătut din picioare pentru el.

Eram fermecați de pasiunea lui pentru că nu ne ascundea nimic.
Ne-a dat tot ce i s-a dat.

Astăzi, în Tokyo, sub Turnul Eiffel, în Piața Blackstar din Ghana, în Johanesburg, în Pittsburgh, în Birmingham, Alabama și Birmingham, Anglia, ne este dor de Michael Jackson.

Dar știm că l-am avut.
Și noi suntem lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *