Regal Literar

Constantin Stamate – “Poezia” unui manuscris

A avea un manuscris în față este nu numai un cadou oferit de creatorul său, de deținătorul ideilor înainte de publicarea oficială, dar în mare măsură reprezintă o responsabilitate de a fi primul, altul decât autorul, care vede, simte ce se întâmplă acolo, pe hârtie, unde sunt depuse gândurile și stările autentice, dorite, căutate, și poate chiar întâlnirea cu inefabilul. Unic și irepetabil, personal, distinct.

Poezia de manuscris a lui Constantin Stamate cucerește prin claritate și decență, printr-un sentiment al libertății interioare. El, autorul-poet, se așterne cu voluptate pe hârtia care așteaptă să fie atinsă, pătrunsă, iubită de cuvinte și poezie, de forța mâinii și a pixului, laolaltă extensii ale forului interior. Toate aceste elemente se însoțesc în armonie și sincronie, iată valoarea unui manuscris! În forma sa, de ne-manuscris, caietul de gânduri devine, ulterior, cartea tipărită, altceva amplificat, mai colorat, mai senzual, însă prima formă este stadiul virginal al creației. De la “o picătură de apă ce curge pe o funie, pierzându-și densitatea absorbită în timp de funia cea uscată“, așa cum reiese din cronica pentru volumul de debut Initierea in martiriu, Constantin Stamate își asumă acest rol al trecerii prin atâtea forme și stări, o experiență deja cunoscută în acest an, o dată cu debutul în volum – “Inițierea în martiriu“.

Începutul este răvășitor, anunțând, în stil romantic și baroc, scena sau panorama lumii sentimentelor sale, de parcă nu asistăm la nimic întâmplător, ci la o “arhitectură” a sinelui. Redau, integral, acest poem cu valențe de mizanscenă, unde cromatica și talazurile devin expresia unei puternice existențe interioare amintind de universul dantesc:

 

Într-un drum de oase,

Strângerea atingerii

Exaspera în galbene dezastre.

Emoția dureroasă-a întoarcerii

Incendia noapte de noapte

Stranii continente cosmice.

Condamnați în dragoste

Există mai adânc în noapte

O stea malefică, ce arde-n priviri.

Pe trepte urcat, spre Infern,

Privisem reînvieri în oceane.

 

De aici, de la supra-temă, celelalte poezii fără titlu, se înlănțuie tematic într-un ansamblu al naturii exterioare care se reflectă în natura poetului. Ochiul său este critic, prin “mulțimi însetate de sânge“, cu “priviri nebune“, însă dorința iubirii salvatoare, a neliniștii “în care-mi ardeau buzele“, într-un decor de cel mai multe ori “pustiu“, apocaliptic. devine laitmotivul operei poetice. Atmosfera de poesis continuu, nefrânt de niciun vers banal, greoi, aduce aminte de romantismul autentic, virginal, pur până la absolut. Chiar și acolo unde există o revoltă rimbaudiană (“și-am văzut cu silă/ prins într-un pustiu“), tonul liric predominant este cel al visării, al evadării într-o lume mai bună, care nu există în plan fizic, dar care poate fi regăsită “în lumina soarelui ce piere în zări“.

Motto-ul volumului se poate găsi chiar în poezia XXXV, care impresionează prin acuitatea gândirii și reflecției asupra Poeziei și rolului ei de a ieși din  contingent, din condiționările materiei. În mod suprprinzător, revelator, Constantin Stamate definește Poezia ca fiind “nemuritoare”, dar dintr-o perspectivă antinomică, sepulcrală, marcată de o viziune suprarealistă:

Se roagă cartea

În priviri îndurătoare

Făcând ca Poezia să plângă

Fără titlu, fără norme.

Lângă mormântul timpului

Dezlănțuie o dramă nemuritoare.

 

Nostalgia cioraniană și eminesciană reprezintă o stare permanentă în manuscrisul de poezii ce vor fi legate, fără îndoială, într-un volum de lumină al unei noi inițieri, dar de această dată nu în martiriu, ci în “crinii și rozele din suflet“, într-un simbolism floral care poate fi salutar, mântuitor și mângâietor. Astfel, de la declarațiile profunde, precum “sunt ca un haos…/ glas pierdut în noapte“, sau percepția timpului curgător, acel sfâșietor fugit irreparabile tempus, transpus aici, în mod inedit- “O, anule vechi, / Mai ai o clipă, doar o clipă“, poetul întrevede licărul speranței, în decor autumnal, ca o trecere “dincolo de iluzii, /liniștea din nou/ are tăceri vulcanice!

Poate că titlurile de mai jos, alese personal pentru a înlocui cifrele romane care însoțesc fiecare poezie, reflectă în mare măsură această baleiere a stărilor și a căutărilor din planul metafizic în cel interior, din planul spiritual înalt în Sinele profund, autentic. În definitiv, ce este “sângele poetului” altceva decât căutarea, prin cuvinte, a unui drum de lumină și “tăceri”?!

1. Reînviere; 2. Atingeri enigmatice; 3. Amurg; 4. Reverie I; 5. O flacără; 6. Apocalipsă; 7. Afroditei; 8. De iubire; 9. Lumina ecoului; 10 Crucificare; 11. Omul de pal; 12. Iubit-am; 13. În pustiu…; 14. Geneza I; 15. Ne-eu; 16. Geneza II; 17. Geneza III; 18. Luceafăr; 19. Sub luna fierbinte; 20. Nostalgie; 21. Postmortem; 22. Vanitas vanitatum; 23. Odă lui Poe; 24. Tu…; 25. Încă tânăr; 26. Înduioșare; 27. Reînsuflețiri; 28. În umbră; 29. De caelo; 30. Reflecție; 31. Reverie II; 32. Din genuni; 33. Ochii tăi; 34. La răsărit; 35. Poesis; 36. Sinestezii; 37. Rugă; 38. Testament; 39. Dimineața de lacrimi; 40. Urcând la tine; 41. Iluzii universale; 42. Pătimire; 43. Din taine; 44. Sunete de altădată; 45. Nașterea poetului; 46. Un nou început.

2 thoughts on “Constantin Stamate – “Poezia” unui manuscris

  1. Frumoasă recenzie adusă tânărului poet în accensiune Stamate Constantin !
    Felicitări pentru versuri și realizare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *