Actorul Emil Boroghină, Doctor Honoris Causa al U.N.A.T.C. (2021)

Actorul Emil Boroghină, Doctor Honoris Causa al U.N.A.T.C.

Actorul Emil Boroghină a primit, pe 14 iulie 2021, cel mai înalt titlu academic – Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. Numele și reputația de manager și de om de teatru ale lui Emil Boroghină, din multiple posturi, ca actor, Societar de Onoare al Teatrului Național „Marin Sorescu”, Director Fondator al Festivalului Internațional Shakespeare, Președinte al Fundației Shakespeare și Vice-Președinte al Rețelei Europene de Festivaluri Shakespeare, fost director al Teatrului Național din Craiova, au fost recunoscute, pe plan național și internațional, atât de criticii de teatru și shakespeareologi, de jurnaliști, cât mai ales de publicul larg.

Evenimentul oficial de excelență academică a avut loc în Sala „Ileana Berlogea” din cadrul U.N.A.T.C., în prezenţa membrilor Senatului (Bogdana Darie, director al departamentului de Teatru; Anca Ioniță, director al departamentului Studii teatrale; Iris Irodi, studentă la Scenaristică-Filmologie, anul III; Liviu Lucaci, rectorul U.N.A.T.C.; Doru Nițescu, președintele Senatului U.N.A.T.C.), profesorilor şi studenţilor, alături de oameni de cultură și figuri marcante ale spațiului public: criticii de teatru Marina Constantinescu și Ludmila Patlanjoglu, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, respectiv fostul președinte al României, Emil Constantinescu.

Ulterior evenimentului oficial, actorului Emil Boroghină i-a fost înmânat și Premiul de Excelență, oferit de Regal Literar, „pentru măiestria artistică în artele spectacolului și pentru promovarea valorilor culturale universale.”

 

În Laudatio-ul citit cu ocazia conferirii înaltului titlu, au fost evidenţiate meritele şi realizările cunoscutului om de teatru craiovean, în calitatea sa de actor şi de regizor, director fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare, preşedinte al Fundaţiei Shakespeare Craiova, vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, membru al Senatului Uniunii Teatrale din România, pentru contribuţiile de mare valoare aduse teatrului românesc şi universal. Liviu Lucaci a afirmat, în cadrul discursului său:

 

 

Sunt oameni care fac istorie, cu un stigmat nobil, iar domnul Boroghină rămâne un gardian al comorilor teatrului. Prin organizarea Festivalului Internațional Shakespeare, Emil Boroghină a dobândit o binemeritată notorietate națională și internațională, făcând din Craiova o adevărată capitală a teatrului european și mondial.

Personalități marcante, regizori recunoscuți pe plan mondial, cum sunt Declan Donnellan, Eimuntas Nekrosius, Lev Dodin, Robert Wilson, Silviu Purcărete, Peter Brook, Thomas Ostermeier, Luk Perceval, Romeo Castelucci, George Banu, Philip Parr, Yukio Ninagawa, și-au prezentat spectacolele de excepție în cadrul programului festivalier.

În decurs de 10 ani, Emil Boroghină a însumat un număr record de participări la mari festivaluri internaționale, cum ar fi Edinburgh, Avignon, Tokyo, Seoul, Singapore, Melbourne, New York, Montreal, São Paulo, Cairo, Paris, Londra, Belfast, Dublin, Glasgow, Lisabona, Barcelona, Amsterdam, Bruxelles, Luxemburg, München, Viena, Roma, Atena, Istanbul, Ierusalim, Stockholm, Copenhaga, Bergen, Gdansk ș.a.m.d. În această perioadă, Teatrul Național Craiova a fost distins cu 12 premii internaționale și peste 100 de premii naționale de creație.

Pe scurt, dar cu adevărat amplă și complexă, fișa biografică și artistică a actorului făcător de teatru, pe numele său etern Emil Boroghină, are următoarele repere semnificative. Emil Boroghină s-a născut pe 23 ianuarie 1940, în Corabia și este unul din cei mai importanți actori români, dar și unul dintre cei mai mari recitatori ai lui Mihai Eminescu. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1963. Între 1963 şi 1988, a fost actor al Teatrului Naţional Craiova, apoi manager general (1988-2000). Îndrăgostit de opera marelui dramaturg și poet englez, este fondator (din 1994) şi director al Festivalului Internaţional Shakespeare, preşedinte al Fundaţiei Shakespeare (Craiova), vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi membru al Senatului UNITER.

Discursul de acceptare a premiului a fost lung și emoționant, dovadă a generozității domnului Emil Boroghină, punctând, în cele 45 de minute, nu personalitatea sa complexă, de creator și actor de teatru, ci vorbind despre colegi și colaboratori care i-au fost alături în acest drum unic în istoria teatrului. Portretizarea personalității regizorului Silviu Purcărete a fost, parcă, dorința lui Emil Boroghină de a nu vorbi despre sine, ci însoțit mereu de un prieten. Acesta a fost discursul maiestuos al unui om dăruit și, ca o minune, darnic din cale-afară, confirmând afirmația shakespeariană: a scoate prietenia din viață, înseamnă a scoate soarele din lume.

 

Video aici

2 thoughts on “Actorul Emil Boroghină, Doctor Honoris Causa al U.N.A.T.C. (2021)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *