Clipa de poezie: Maria Ivanov

Autor: Maria Ivanov

xxx

În vinerea plecări,

tata a ascuțit sapa, toporul, cuțitul,

că de, e sezonul.

Mama i-a pregătit valiza –

pe lângă hainele de lucru,

i-a pus și de mâncare, cât a încăput:

o găină coaptă, brânză, slănină, ouă, ceapă.

Când totul a fost pregătit, am ieșit la poartă,

acolo îl aștepta Victor a lui Țapu, pentru a-l duce la Bălți,

de unde urma să ia autobuzul spre Moscova.

Tata a urcat împreună cu alți trei vecini, petrecuți de familie,

fiecare la porțile lor.

Au plecat, lăsând în urmă un praf cât gardul…

Natașa făcea semnul crucii în urma mașinii,

care se pierdea în depărtarea drumului pustiu;

Milica suduia în draci – abia își întinse albiturile la uscat;

Mama plângea, spunând întruna c-a uitat să pună și cureaua în geantă.

Eu nu înțelegea de ce.

Eu mă bucuram că a plecat, căci știam că la întoarcere

îmi va aduce o poșetă roșie, în care voi ascunde rujul mamei.

Maxim lansa în zbor avionul de hârtie făcut de tata,

purtând pe cap o beretă, tot handmade, din ziar,

care îi contura alura de aviator.

O săptămână mai târziu, însă, am înțeles că

aș putea ascunde rujul în buzunar sau în sân, sau în pălărie,

nu neapărat în poșetă;

jocul lui Maxim nu mai era la fel de animat,

mama era tot mai împovărată,

iar sapa, toporul și cuțitul s-au tocit.

 

 

Maxiușa

În vara în care ai mușcat

din locul în care

urma să îmi crească sânul

ca dint-o bucată de pâine proaspătă,

luată, pe datorie, de la vagon,

în timpul recreației mari,

iar eu am spart de capul tău

borcanul de 3 litri

din care,

cu numai o oră în urmă,

serveam împreună compot

cum aș sparge cu piciorul

o nucă,

în vara aceea când a dat roade,

pentru prima dată,

mărul altoit din fața casei,

am realizat că,

în această lume,

aș vrea să fiu

unicul om care te torturează

și în felul acesta

să te ocrotesc

de tortura celorlalți,

dar, în același timp,

simțeam cum se strecoară

o frică:

că și alt cineva ar putea

crăpa un borcan

de capul tău…

 

DACĂ

Singurul om pe care mă pot baza –

unicul meu frate, mai mic,

mi-a mărturisit:

dacă eram frate mai mare,

te-aș fi așezat în căruțul

fără de o roată

și ți-aș fi dat drumul

la vale

din vârful dealului abrupt

de unde obișnuiam

să ne dăm cu sania

dar nefiind frate mai mare

n-am făcut-o și n-am s-o fac

niciodată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *