Regal Literar

“Și atunci, ce e libertatea?” – un strigăt spus în șoaptă (Andrei Zincă)

Și atunci… ce e libertatea? – un film de excepție, în regia lui Andrei Zincă, unul dintre cele mai bune realizări cinematografice post ’89, reușind să răstoarne “gramaticile știute” ale filmului și transformând un loc al izolării într-un personaj al salvării. Filmul are ca subiect deportările din Bărăgan și este inspirat din cartea ”Proiecte de trecut” (nuvele fantastice), editura Cartea Românească, 1982, a Anei Blandiana. Povestea este inspirată de întâmplări reale din anul 1951, când Partidul Comunist Român a ordonat deportarea a 40.000 de proprietari de pământ din Banat în Câmpia Bărăganului, echivalentul românesc al deportărilor în Siberia. Filmul a avut premiera în cadrul Festivalului internațional de film Transilvania, ediția din 4 august 2020, unde a primit Premiul publicului.

Iubirea pentru actori, pentru film iese din ochiul fostului operator de imagine din anii ’80 (secondat aici de excepționalul Tudor Vladimir Panduru), spre noi, spectatorii, ca o eliberare venită din interior. Un film de artă despre o comuniune autentică, despre un nou teritoriu din care nu mai poți pleca. Un film care continuă să ruleze în cinematografele din toată țara. Un film apărut din interior, “un strigăt spus în șoaptă“.

 

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Nu sunt singurul, îmi place să cred, care vă mulțumește pentru acest film, care poartă semnul unei întrebări: “Și atunci… ce e libertatea?”. Ce reprezintă pentru dvs. acest film, care este punctul său de pornire?

ANDREI ZINCĂ: Punctul de pornire este cartea Anei Blandiana, “Proiecte de trecut”, din care se se inspiră filmul, și care reprezintă proiectul lui Călin Papură, îndrăgostit de carte imediat după apariție. Călin Papură – un cunoscut scenograf și bun prieten, alături de care am și debutat în cinema (1979) – și-a dorit foarte mult ca această carte să devină un film, să fie ecranizată. El a încercat să propună acest proiect multor producători, însă nimeni nu a marșat, până când, prin 2008, Ana Blandiana a scris un scenariu de film după carte, iar Călin a zis: îl voi produce chiar eu! Și așa a început proiectul, a fost desemnat un regizor, însă Călin și acel regizor s-au certat cu două săptămâni înainte de începerea propriu-zisă a filmărilor. Călin a venit la mine, să îl ajut pentru a duce proiectul la bun sfârșit. Eu am citit scenariul, însă nu m-a interesat abordarea temei femeii, așa cum era în scenariu. Nu rezona cu mine.

În schimb, ceea ce m-a atras foarte mult a fost realitatea șocantă a evenimentelor pe care nu le cunoșteam. M-a șocat, de pildă, că la șase ani de la sfârșitul războiului, exista o țară, a mea, în care oamenii erau puși în marfare și trimiși niciunde. Am încercat să aflu mai multe despre ce s-a întâmplat atunci, deoarece Călin insista să facem acest film împreună. Ceea ce a rezonat cu mine a fost faptul că mare parte dintre oamenii deportați nu au vrut să se întoarcă de unde plecaseră forțat. Dacă suferiseră atât de mult, de ce voiau să rămână acolo, unde era rău? Și am descoperit că abia acolo, în această închisoare sub cerul liber, ei descoperiseră libertatea. Ei trăiau, de fapt, în afara sistemului, erau izolați și își puneau problema: unde să ne întoarcem? În societatea și sistemul care ne-au izolat? Au construit ei în anii ăștia o Lume Nouă, în care să ne găsim noi un loc?

A fost interesant că, după proiecția filmului la Timișoara, la care a participat un număr destul de mare de supraviețuitori care erau copii în acei ani, ne-au confirmat din toate punctele de vedere ce însemna libertatea deportării: noi eram copii, eram liberi, nu înțelegeam nimic din ce se întâmpla, însă închisoarea a început când ne-am întors în societate, unde am fost stigmatizați pentru că aveam dosar. Acea căutare a libertății este ceea ce m-a atras, pentru că la rândul meu sunt un deportat,, Am plecat din țară în urma unei traume, suferințe, nu pentru că aș fi avut un spirit de aventură. Desprinderea de rădăcinile mele a fost o autodeportare, deoarece am plecat în căutarea unei libertăți care nu exista. În România, a turna pe cineva era prețul unei libertăți, în timp ce în Occident, după multe peregrinări, mi-am dat seama că prețul libertății era lipsa ei. Sistemul nu îți poate oferi o libertate autentică. Ceea ce îți poate oferi sistemul este o libertate care costă ceva: poate ai bani mulți, poate munca pe nimic și fără oprire sau poate culoarea pielii, ori cartierul în care locuiești, șamd.

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Deci, libertatea este o cerere între individ și societate, un schimb. Nu este o libertate individuală, interioară, ci o libertate socială, negociabilă.

ANDREI ZINCĂ: Exact! Nu există o libertate adevărată, aceea la care tu, ca ființă umană, tânjești, și care, până la urmă, este legată de iubirea de sine și de aproapele tău. Acest tip de libertate te duce la o comunitate, unde lucrurile sunt înțelese. Acesta a fost punctul de pornire a “scenariului” meu propus lui Călin. Totul pornește de la volumul Anei Blandiana, pentru că toate direcțiile în care am pornit se găsesc în carte. Călin mi-a zis: fă ce vrei, ia-l! Aveam două săptămâni la dispoziție.

Și atunci, ce e libertatea? - Și atunci, ce e libertatea? (2020) - Film - CineMagia.roANDREI ZINCĂ | Libertatea din afara sistemului

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Aveați nevoie de prima libertate, cea interioară, de une carte blanche.

ANDREI ZINCĂ:Da, aveam nevoie de une carte blanche, pentru a realiza tot ce puteam, cu producția existentă deja și două săptămâni pentru a inventa scenariul meu. Am avut șansa că am filmat pe calupuri, cronologic, pe anotimpuri, având pauze mari de filmare între scene. Problema ințială era să rezolv primele unsprezece zile de filmare, apoi urma o pauză până în iarnă pentru a scrie în continuare. Am dezvoltat personajele, am constituit biografiile celor nouă personaje principale, păstrând numărul și aproape toate numele lor din carte. Biografiile lor îmi aparțin, însă. Pe deasupra, am înlocuit două personaje literare cu doua personaje filmice, unguroaica și neamțul, deoarece realitatea istorică este că multe naționalități au fost deportate în Bărăgan. Cu ajutorul lui Nicodim Ungureanu, am ales actorii cu care puteam să dau viață ideii care se năștea în mintea mea: să creăm un atelier în care totul să aibă efecte de real. Le-am dat actorilor biografiile personajelor, să știe foarte bine cine sunt. Primele două zile de filmare au fost foarte bine scrise și pregătite, pentru că erau scene complicate, de mase de oameni: scenele de tren și de ajungere în locul de deportare. După care am filmat la Topleţ și Băile Herculane, și acolo am început acest exercițiu, în care le dădeam actorilor, cu o seară înainte sau în dimineața filmării, scheletul scenelor pe care urma să le filmăm, invitându-i la un exercițiu complex de actorie: știți cine sunteți, asta urmează să filmăm, hai să creăm împreună acum realitatea personajelor voastre în spațiul și condițiile reale, în care au trăit!

Fiecare își cunoștea personajul foarte bine, și toți, alături de secund sau de directorul de imagine, contribuiau cu idei, limbaj sau imagini. În acest fel am mers mai departe, actorii au intrat profund în pielea personajelor, și aș putea spune, am început oarecum să retrăim cu toții realitatea istorică, când nimeni nu știa ce urma a doua zi. Acea lipsă de siguranță era o parte din viața în Bărăgan. Am continuat să scriu în funcție de ce se întâmpla în atelier, pentru a duce mai departe relația care se construia între actori și personaje, zi de zi. Ne-am dat seama, împreună cu actorii, că ne merge foarte bine, că putem crea o realitate, reconstituind condițiile grele în care au trăit cei deportați. Fiecare actor are propria personalitate, iar actorii filmului au venit, în parte, cu individualitățile lor, care se găsesc într-o situație extremă de viață. Primul lucru care apare este conflictul. Radiografia pe care o propunem este nu numai descoperirea libertății, dar și regăsirea de sine, și cum se poate construi o comuniune umană, pornind de la puncte de vedere contrarii, prin iubirea aproapelui.

Andrei Zincă

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Este minunat ceea ce afirmați, iar filmul este impresionant, este ca o Arcă a lui Noe, o Arcă a regăsiților. Puțină lume știe că debutul dvs. în cinema, în calitate de creator, s-a întâmplat încă din anii 70-80, cu regizori precum Dan Pița, Iulian Mihu sau Manole Marcus. Plecarea dvs. din România, din anumite considerente profesionale și de regim politic, nu a fost una de plăcere, ci una a unui exilat care dorește să reconstituiască propria libertate și iubire față de ceilalți.

ANDREI ZINCĂ: Singurul lucru care mă interesează este iubirea, prin care putem vindeca tot. Poate că asta m-a atras și la telenovelă, Dumnezeu știe! Nu aș fi unde sunt, dacă nu aș fi trecut prin acea experiență.

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Cum ați reușit să evitați în acest film să fiți influențat de redarea prea simplistă, melodramatică a unor sentimente umane?

ANDREI ZINCĂ: Acesta este unul dintre lucrurile importante pe care îl înveți într-o telenovelă: câtă vreme știi cum funcționează melodrama, știi cum s-o eviți, știi cum să duci lucrurile până la un anumit punct. Spre exemplu, în “Și atunci, ce e libertatea?” , de fiecare dată când apăs pe accelerator cu drama, imediat urmează o scenă cu iz comic.

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Apariția lui Cuzin Toma în distribuția filmului este binevenită și o surpriză pentru toată lumea, într-un rol de compoziție atât în registrul dramatic, cât și comic. Cum v-ați gândit la el ca la un al doilea protagonist?

ANDREI ZINCĂ: Filmul este realizat în 2012-2013, când Cuzin Toma era la începuturile carierei sale, iar serialul “Las Fierbinți” a început în timpul filmărilor la această producție. A mai jucat în ceva filme italienești, dar “Și atunci, ce e libertatea?” este primul său lungmetraj românesc.

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Cum v-ați gândit să îi dați personajului principal interpretat de Cuzin Toma această conștiință salvatoare?

ANDREI ZINCĂ: Toate personajele sunt ”creațiile mele”. Radu Iacoban (Emil Bâzan), Iulia Lumânare (Turica Bâzan) și Tünde Skovrán (Matzoasa) au fost actorii selectați de mine pentru că îi știam dinainte din alte proiecte comune. Restul actorilor a fost recomandat de Nicodim Ungureanu, care era și directorul de casting al filmului. În cazul personajelor acestora, le-am dat “carne”, după ce i-am cunoscut personal pe actori, și am putut să-mi dau seama ce potențial extraordinar pot avea.

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Este o noutate după filmele realizate în anii ’90, un fapt artistic inedit că urmăriți nu un singur personaj, protagonistul, în evoluția sa, ci toate personajele.

ANDREI ZINCĂ: Filmul regizat de mine este de sine stătător. Am un mare respect pentru filmele și regizorii români, pentru estetica și vocea fiecăruia. Fiecare trebuie să se exprime după cum știe, este loc pentru toată lumea.

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Cum credeți că vă fi primit filmul dvs. în lume, mai ales că modul de realizare și tema au o anvergură internațională?

ANDREI ZINCĂ: Daca stau să mă gândesc la experiența festivalieră din SUA de până acum, lucrurile vor merge foarte bine. Atât la Festivalul Filmului Sud-Est European din Los Angeles, California, cât și la Festivalul Internațional de Film din Sedona, Arizona, ambele din anul acesta, filmul a luat premiile publicului. În proiecții private din SUA și Europa, în Finlanda sau Germania, de pildă, tinerii au fost foarte receptivi, dorind să continue discuțiile cu mine după proiecție.

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Ați dorit ca acest film să apară acum în perioada de restricții pandemice?

ANDREI ZINCĂ: Nu, nu. Așa a fost să fie. Poate, de acolo Sus unde se află acum, a avut vreo influență. Cine știe? Cert este că istoria se repetă, și lucrul acesta este mai clar azi mai mult ca oricând în secolul acesta. La prima vedere, filmul tematizează comunismul, însă cred că putem merge mai departe cu nuanțele, iar filmul pune în discuție o societate totalitaristă de tipul celor care se multiplică în Europa, Asia, America Latină, și chiar în SUA, oriunde în lume. Dacă ne uităm cu atenție în jur, comunismul încă există, etichetat ca atare, dar mai ales sub alte forme de totalitarism. Ne folosim de lecțiile trecutului pentru a înțelege prezentul și evita în viitor revenirea la experiențele nefaste.

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Care a fost părerea Anei Blandiana, în calitate de scenaristă, despre adăugirile survenite în film asupra textului?

ANDREI ZINCĂ: Ana Blandiana a decis să nu își pună semnătura pe scenariu, rămânând doar referința literară directă, pentru că nu și-a dorit să îi fie asociat numele cu un material la care nu a participat. Am înțeles acest lucru cu toată delicatețea pe care dânsa și-a exprimat-o, dar a așteptat până când filmul a fost gata ca să-l îmbrățișeze în forma sa finală. Mi-a adresat anumite critici bine întemeiate cu care am fost total de acord. Multe se refereau la anumite decizii regizorale pe care le-am luat, conștient fiind însă de riscuri. Nevoia de a explica, cu mare claritate, fundalul istoric și restricțiile impuse de regimul comunist au dus la voice-overul lui  Emil Bazan (Radu Iacoban), chiar dacă această tehnică este mai puțin cinematografică. Necesitatea acestui voice-over a reieșit din post-producție, din proiecțiile private unde am înțeles că oamenii din străinătate, dar și tineretul nostru, nu aveau habar ce înseamnă comunismul.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoaneANDREI ZINCĂ | Libertatea din afara sistemului

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Oare această existență a celor două voice-over-uri, cu ajutorul cărora personajele omnisciente devin protagoniste, să reprezinte o “libertate” față de gramatica strictă a abordării filmice?

ANDREI ZINCĂ: Intervenția în voice-over a personajului interpretat de Cuzin Toma este parte integrală din “dramatica” personajelor, combinată cu poetica imaginii. În cazul lui Emil Bazan, interpretat de Radu Iacoban, este vorba de necesitatea de a explica contextul istoric, pentru toți aceia care nu înțeleg condițiile sociale și politice impuse de un regim și societate pe care nu le-au trăit.

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Cum ați lucrat cu Tudor Vladimir Panduru în această panoramare vizuală de excepție, unde Bărăganul devine un personaj, dată fiind calitatea dvs. de regizor și experiența pe care o aveți ca operator de imagine?

ANDREI ZINCĂ: Întrebați-l pe el! Tudor este un director operator de imagine deosebit de talentat. Cariera sa, ulterioară acestui debut în filmul de lungmetraj, imediat după absolvirea facultății, vorbește de la sine.

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Cum ați fost înainte și cum sunteți după acest film?

ANDREI ZINCĂ: Cineva îmi spunea că acest film este un strigăt spus în șoaptă. E ca și cum filmul mi-ar oferi posibilitatea de a ieși în stradă, să strig “treziți-vă sau vom muri!”, dar îmi permite să o fac în șoaptă, duios, să mă audă în primul rând sufletul, apoi mintea să intre în acțiune. Mă simt la fel ca manifestanții care ies în stradă din cauze nobile, sperând să impună schimbări structurale în sistem. Sper ca prin acest film să pot influența o schimbare în cultura noastră umană, în modul de a acționa și gândi astăzi, acum, când tot mai mulți dintre noi uităm ce înseamnă umanitatea. Dacă nu o să ne aducem aminte repede și dacă nu o să creăm schimbarea de rigoare, o să ne mănânce abisul.

NICOLAE FLORENTIN STRECHE: Cui dedicați acest film, în afară de publicul care își va lua bucățica cu care rezonează?

ANDREI ZINCĂ: Filmul are pe generic două dedicații: mai întâi, în memoria celor care au trecut prin nenorocirile comunismului, apoi în amintirea celor doi oameni care au dispărut dintre noi, înainte de a vedea versiunea finală a filmului: scriitorul Romulus Rusan și scenograful, producătorul și prietenul Călin Papură. Pe Călin, în special, îl simt întotdeauna alături de mine, în multe situații în care suntem pe muchie de cuțit. La Alba Iulia trebuia să înceapă proiecția în aer liber, la 10 fără un sfert, iar la 10 fără douăzeci a început o răpăială, cu nori negri și încărcați. Împreună cu Iulia Lumânare, am ridicat privirea către Călin, rugându-l să facă ceva, să ajute. La zece minute după ce începuse, ploaia s-a oprit, norii negri au rămas, oamenii au început să intre la proiecție în ciuda norilor negri care au stat  pe loc, și n-a mai plouat. Poate că, totuși, își simte visul împlinit și face tot posibilul să-l împărtășească cu câtt mai mulți!

 

Caseta tehnică:

 

Regizor :         Andrei Zincă

Scenarist:      Ana Blandiana, Andrei Zincă

Producător:  Călin Papură, Andrei Zincă

Distribuitor: Transilvania Film, Studio Double 4 Studios

Director de imagine:   Tudor Vladimir Panduru

Montaj:          Edith Weil

Muzica:          Daniel Szabo

 

Distribuție:

Radu Iacoban – Emil Bazan

Iulia Lumânare – Turica Bazan

Cuzin Toma – Culai

Olimpia Melinte – Ana

Nicodim Ungureanu – preotul

Magda Catone – Nana Salome

Șerban Georgevici – Miron

Radu Bânzaru – neamțul

Teodor Falcon – Plutonier

Dorina Lazăr – bunica

Cristian Popa – Ion

Tünde Skovrán – Matzoasa

Axel Moustache – nebunul satului

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *