După păcatul neascultării săvârșit de proto-părinții noștri Adam și Eva, ca urmare a izgonirii din Grădina Edenului și a condamnării la moarte trupească, urmașii celor doi, omenirea întreagă atât de mult s-a înrăit, atât de tare s-a răzvrătit prin egoism până azi, că seamănă moarte pe unde calcă.
Omenirea în parcursul existenței sale, din lipsa de înțelepțire, de la Adam și până azi, involuntar, are tendința de a distruge tot și toate din jurul ei – biosferă, hidrosferă, litosferă, atmosferă. Tone de plastic în mări și oceane, hectare întregi de păduri defrișate, mii de animale și plante dispărute sau pe cale să dispară, poluanți atmosferici emiși în supradoză, iar cel mai rău distrugând și omorându-se om pe om prin declanșarea războaielor, a genocidurilor.
Câte exemple nu avem gen Cernobîl, de unde se retrage omul, de bună voie sau constrâns de circumstanțe, iar natura îi ia locul, atât de frumoasă devine aceasta, revenind la starea inițiatică de frumusețe, de sălbăticie, dar fără stăpânul de drept – Omul, atenție: cel numit pentru a o stăpâni, dar nu pentru a o distruge.
Această tendință ucigașă izvorâtă din egoism, poate fi înlocuită, nu ușor, dar sigur cu una ce ar răspândi de jur- împrejur viață și nu moarte – DRAGOSTEA. Dragostea în toate ipostazele sale – de Dumnezeu, de aproape, de natură, de patrie, de frumos, de drag, etc.
Pentru că dormim în nepăsare, pentru a ne trezi din somnul egoismului și a ne reaminti de virtutea salvatoare, cu care trebuie să ne îmbrăcăm, creatorul suprem ne trimite semnale și mesaje incifrate, înțelese doar de cei înțelepțiți uneori, iar alteori de oricine – epidemii, cutremure devastatoare, incendii de mari întinderi, grindine și ploi torențiale, iar după toate ne arată și semnul dragostei sale, curcubeul, toate doar cu un singur scop: trezirea conștiinței umane la umanitate.
Să încetăm dar a ne autodistruge prin și în propriul egoism și să ne trezim la realitatea zilei de azi, de ieri și de mâine, IUBIND tot și toate.
Cât de frumos este să răspândești iubire, iubind?! Este ca și cum toată plăcerea lumii ai aduna-o în aroma iubirii, ca un sculptor plămădind lutul, ca un pictor pregătind pe paleta sa nuanțele de culori, ca un poet frământând poezia de geniu, ca însuși Dumnezeu cugetând opera cea mai de preț din ziua a șasea, dinspre seară.
Din miliarde de plăceri ale vieții, trebuie să reușim să le adunăm pe toate în clipe ca acestea, iubind, reușind astfel să cuprindem nemurirea într-o clipă.
Vasilisk Donica