Academicianul Ioan-Aurel Pop, autoritate academică și intelectuală de necontestat, afirma recent: „Limba română, ca bogăție de vocabular și semantică, este între primele opt limbi ale lumii”. Poate ceva mai melancolic și poetic, Fănuș Neagu, cel de cândva, făcea o declarație inestimabilă: „Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.”. Și alții pot fi citați, celebri și anonimi, din trecut ori din prezent, însă un lucru este cert: limba oricărei națiuni nu poate fi învățată, ci ea este Logosul acelui spațiu, respirația slujitorilor ei, a celor care o scriu și o rostesc continuu.
Limba română este, pesemne, mai veche decât „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung” (1521), cel mai vechi document păstrat, scris în limba română. Limba, însă, s-a născut cu mult înainte, iar procesul ei de devenire a fost îndelung, neîncetat. Dincolo de definiții prea pompoase, în schimb, limba română se naște în fiecare zi, chiar mai repede decât secunda nașterii sau stingerea umană. Limba română vremuiește, în ciuda deplasărilor de sensuri și atacurilor care vin să o stâlcească, să o urâțească prin acumularea de cuvinte barbare.
Limba are ceva statornic, imuabil, perfect regenerator și etern. O privire, un chip de om, un examen oral, un urlet de nou-născut, durerile și fericirile vin intempestiv, ca un ecou, dintr-o taină pe care oamenii o aproximează, iar Divinitatea o repetă, o reconfirmă în mod invizibil. Fie că sunt localnici sau exilați, limba română devine o probă sau un dor fără sfârșit. Este greu să cuprinzi starea unei limbi într-o singură zi, pentru că limba este un sentiment, ceva atât de inefabil încât se vor mai scrie cărți și se vor mai găsi oratori care să o caute permanent, precum un Graal imaterial.
Limba română, așa cum a creat-o Eminescu (și pe care o vorbim astăzi), este cea mai mare minune care a avut loc în istoria poporului român. Moartea sa martirică se datorează luptei pentru credința ortodoxă în Regat și Transilvania. Dacă va fi găsit martir, ne vom închina la el. Dacă nu va fi găsit martir, ne vom închina tot la el.
(Constantin Barbu)