1.
A deschis televizorul, l-a dat pe silențios,
ceaiul tremura la suprafața cănii,
a început să-mi povestească cum e să fii om.
De parcă te-ai arunca de pe-o scenă în mulțime
fără să te gândești neapărat la coaste frânte,
fără să verifici dacă cineva a ridicat mâinile,
fără să vezi dacă altcineva a întins
plasa de siguranță.
Când a terminat ceaiul, mi-a zis că se duce la culcare,
se mișca-n reluare, a mai dat o tură ca să verifice
ușa și ferestrele, aragazul, culcușul meu, boabele.
2.
O mișcare amplă, diafană, a mâinilor pe șevalet, pictând cu siena arsă, în loc de crugul cerului, o imensă gaură neagră. Lumea pare o prefăcătorie, un ciob prismatic multicolor: serviciu, aprecierea colegilor, pictura, unul sau două proiecte personale, planuri cu locuință spațioasă și bebeluși fericiți. La ce bună toată cumințenia asta mai asurzitoare decât spațiul unui coșciug? Încropesc programe, planific într-un loop infinit, amân decizii, nu acționez defel, iar între timp, m-am închis în garsoniera aia pustie cu scânduri late la geamuri, singură, mi-am pus gratii la viață.
3.
Există o seamă de concepte pe care am ajuns să
le înțeleg, pe altele nu cred că le voi
pricepe vreodată, mă simțeam de parcă
aveam o pată pe retina logicii,
realitatea îmi scăpa printre rânduri.
O breșă în copilărie, un capitol peste care am sărit,
o lecție neînvățată, un flux ilogic al fenomenelor,
o interpretare greșită a realității, concluzii pripite sau
lipsa concluziilor cu totul.
Când auzeam vorbindu-se despre rudele primare ale unui om,
mereu aveam o vagă imagine cu patru părinți,
chiar și acum când sintetizez datele astea simt că
cineva ar putea să aibă două mame și doi tați,
mama de pe partea tatălui și tatăl de pe linia maternă.
Caloriferele sunt pornite, ușa e închisă, ferestrele sunt
acoperite, jaluzelele trase, am îndeplinit ritualul
și atunci de ce mă simt ca un hard-disk defect, neactualizat,
de ce mă simt ca și cum aș fi ratat o experiență esențială?
4.
M-au chinuit toată noaptea micro-traumele vieții mele, întâmplările ultimului an. Câte și mai câte, aveam să mai înfrunt, iar tot ce trăisem până acum se îngrămădise într-un zar cu douăsprezece fețe înlocuindu-l pe cel vechi, de șase.
Mi-e dor de tatăl meu și dintre atâtea obiecte și haine pe care mi le-a lăsat, nu prea am cu ce să mă învelesc noaptea, să simt îmbrățișarea părintească. O fi destul eșarfa asta, să mi-o arunc pe umeri, obiectul lui de ani de zile, cum se face că fiecare om are o fixație? Și care e obsesia mea? Nu simt că tata a murit, not really, și atunci sunt consolată cu revederea, pe care o simt foarte aproape. Ce sunt anii, dacă nu o clipire de pleoapă obosită? Acum sunt aici, în fața șevaletului, pictez o eșarfă a unui bărbat cumsecade, galben cadmiu, mâine, un contur gârbovit și cu părul cărunt, făcându-i din mână acestui bărbat, îmbrățișându-l. Iar atunci, altcineva își va arunca un obiect peste umeri simțind textura inimii care l-a locuit. Dar care e obiectul meu, dacă aș muri mâine, unde m-aș permuta cel mai bine?
5.
Îmi e străin cuvântul „părinte”,
eu am avut parte doar de gazdă, la nivel conceptual
de două brațe, mereu aceleași două brațe,
doar corpurile difereau,
în timp ce umanitatea era crescută cu mai mult
de zece degete bătucite și de ordinul fii artă.
Tânjesc după acea mare și irepetabilă
prietenie, părinți ca pansament, să-mi îmbrac corpul
într-o pijama pufoasă, s-o pătez cu gem de afine,
să fiu certată pentru asta.
Detalii triviale, un ecosistem stabil, imuabil,
unde singurele așteptări sunt terminarea unei facultăți,
alegerea unui om bun,
să mă așez la casa mea, să fac copil,
să-mi umplu zilele cu lucruri simple, să îmbătrânesc frumos.
Oare?
*o selecție de 5 poeme din volumul de debut în poezie: La topirea ghețarilor
Scurtă biografie:
Ana Săndulescu (n. 1989, Vaslui) a publicat în revistele: Dacia Literară, Observator cultural, Revista Nouă, Tiuk! şi Zona Literară, dar și pe platformele literare: O mie de semne, OPT motive și Poetry Noise. La 26 de ani, a debutat cu romanul Anamneza (2015), la editura Herg Benet și în 2017 a beneficiat de programul „Rezidenţe FILIT pentru scriitori români”. În 2019, a coordonat volumul de interviuri Prietenii și Literatura. Club 8, OuTopos și invitații lor (Casa de Pariuri Literare, 2019). La topirea ghețarilor (Casa de Pariuri Literare, 2021) reprezintă debutul în poezie. În prezent, trăiește și muncește în București.