Regal Literar

Alexa Visarion – Ecoul Dostoievski

* Eseu publicat cu acordul domnului Alexa Visarion

 

Am aflat de la părintele Iulian, la Mănăstirea Prodromu de la Muntele Athos, că pentru noi chipul lui Dumnezeu, pe care îl avem ca Dar de veșnicie e Sufletul, iar Milostenia am primit-o ca asemănare, drept călăuză întru îndumnezeirea ființării noastre.

Eu nu mă tem de viață…

Acum, la vârsta întrebărilor fără de sfârșit, în lacrima tainică a suspinului neauzit de moarte, îmi înseninez auzul minții cu vioiciunea gândurilor.

Temei de respirație binecuvântată pentru călătorie…

Am fost botezat cu Eminescu, acolo în nordul Moldovei printre dealuri și tăceri, unde am dat glas prima oară că sunt viu și intru în desișurile lumii cu plânset fără de frică. Încredere histrionică, inconștientă.

Muzica cuvintelor îmi este veșmânt sufletesc și energie a unor chemări necunoscute. Găzduiesc întristarea și bucuria din graiul cărților. Ele rodesc iubire de viață, îmbărbătează jocul migrației spre esență pe scena încercărilor.

Dostoievski a venit în lăcașul meu de neliniște când a trebuit să rostuiesc simțurile în înțelesuri și, de atunci, din adolescență, mi-a fost duhovnic blând și necruțător în toată densitatea necuprinderii trăirilor.

Nu-l pot citi linștit, nu-l pot povesti așezat în cugetare nici măcar acum când anii gonesc… și îmi îmbătrânesc zilele, iar nostalgia e ibovnica de suflet a amintirii.

Trăim o insurecție a nemerniciei, având ca temă desrădăcinarea spirituală a speciei.

Feodor Mihailovici a mărturisit și mărturisește continuu viitorul!

Cu iluminată știință poetic-profetică, pătrunde și exploră răvășirea sensurilor, stihia din labirintul necuprinderii omului în umanitatea sa cotropită de haos… Dostoievski e răspântie, loc de întâlnire și plecare a durerii, mir al suferinței, înălțare și surpare mistică între zidurile păcatului. Dostoievski absoarbe divinitatea și așează timpul pe orizontala unei realități grotesc fantastice pentru a semnifica din adâncul tulbure până în cerurile spiritului o verticală incredibilă.

Arta sa se recreează neîncetat, adresându-se prin har Atotputernicului creator. Adevărul adevărurilor operei dostoievskiene este fără tălmăcire și viețuit de un umor al densității, nu poate fi prădat de analize strălucite sau explicit profunde.  Singurul loc de echilibru al omului este altitudinea metafizică unde el își încearcă puterile alături de umbrele tăcute ale destinului.

Dostoievski este un dar al Providenței!

Iosif Brodski spunea: „Tolstoi a fost inevitabil pentru că Dostoievski a fost irepetabil. Nici căutările lui spirituale, nici “mijloacele lui de deplasare” nu ofereau posibilitatea vreunei repetări. Subiectele, mai ales cele din urmă, care evoluau după logica imanentă a scandalului, propozițiile care se accelerau într-un ritm ferbil, suprapunându-se unele peste altele într-un flux alert, elementele de limbaj birocratic, terminologia bisericească, jargonul de lumpen abracadabrant al utopiștilor francezi, cadențele clasice ale prozei nobilimii, toate nivelurile vorbirii contemporane, mai ales acestea din urmă erau ceva inimaginabil de repetat. Dostoievski simțea pur și simplu că arta lui nu este despre viață, chiar și pentru că nici viața însăși nu este despre viață. Pentru Dostoievski, arta ca și viața ține de acel ceva pentru care există ființa umană. Asemenea parabolelor biblice, romanele sale sunt niște vehicule spre obținerea unui răspuns și nu un scop în sine. Ca scriitor un asemenea om nu te răsfață cu detalii, descriind în locul acestora stările și cotloanele sufletești ale eroilor săi cu atâta minuție, încât ești recunoscător că nu l-ai cunoscut personal. […] Dacă arta învață ceva ființa umană, acel ceva este să devină asemenea artei, nu oamenilor.

Romanele lui Dostoievski sunt psalmi biblici ce se citesc prin propria experiență, pe care o aduci dinlăuntrul tău în momentul lecturii. Ele sunt perspectiva pe care o ai asupra vieții și de care, cu smerenia neliniștii te poți apropia.

Dostoievski este Ecou!

Prin el ne adâncim simțurile în gândire, judecățile în taina șoaptelor ce vin cu aceleași drepturi de existență harică din filosofie și literatură, din fizică și psihologie, din ideologie și muzică, din teatralitate și arhitectură, din totul și din puțin… Furtună de stări incadescente din realitate și închipuire, din cotidian, absurd și fabulos. Polifonie evanghelică mărginită doar de imensitatea rusească. Siberie de chin și iertare! Atâta timp cât Biblia va fi carte destin, ecoul Dostoievski va mărturisi Golgota sufletului. Ultima șoaptă a acestui sunet existențial e viziunea orbirii întunericului din om și înălțarea luminii rugăciunii sufletești.

 

Filmografie

Ca regizor:

  • Înainte de tăcere (1978)
  • Înghițitorul de săbii (1981)
  • Năpasta (1982)
  • Punct și de la capăt (1985)
  • Vinovatul (1991)
  • Luna verde (2008)
  • Ana (2014)

Ca scenarist:

  • Înghițitorul de săbii (1981)
  • Năpasta (1982)
  • Vinovatul (1991)
  • Luna verde (2008)

Scrieri:

  • Spectacolul ascuns, UNATC Press, 2002
  • Goana pe nisip, Editura Bybliotek, 2012
  • Alexa Visarion sau destinul vocației, Editura Junimea, 2015
  • Împotriva uitării, Editura Ideea Europeană, 2017
  • Nostalgia valorii, Editura Ideea Europeană, 2018
  • Cealaltă scenă, Editura Ideea Europeană, 2020

 

Premii și distincții:

1982 – Premiul ACIN pentru cea mai bună interpretare masculină, Mircea Albulescu, Înghițitorul de săbii.

1983 – Premiul ACIN pentru originalitatea muzicii, Aurel Stroe, Năpasta.

1988 – Premiul revistei Teatrul pentru cea mai bună regie, pentru cea mai bună scenografie—Emilia Jivanov, cea mai bună interpretare feminină – Larisa Stase Mureșan în Mașa, acordat spectacolului Trei surori de Cehov, Teatrul Național Timișoara.

1994 – Premiul pentru cel mai bun spectacol, pentru cea mai bună interpretare feminină – Carmen Galin; pentru cea mai bună interpretare masculină – Claudiu Bleonț și pentru regia spectacolului Steaua fără nume de M. Sebastian, în cadrul Festivalului Național de Comedie.

2002 – Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.

2005 – Premiul Uniter pentru regia serialului radiofonic „Un duel în ziua nunții”, după A.P. Cehov.

2005 – Premiul Uniter de Regie pentru întreaga activitate.

2008 – Premiul Aristizza Romanescu al Academiei Române – acordat pentru întreaga creație teatrală și cinematografică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *