Regal Literar

Günter Grass – Toba de tinichea sau romanul vieţii mele

Mă numesc Oscar Matzerath şi “tatăl” meu literar este domnul Günter Grass, devenit celebru pentru romanul Toba de tinichea (Die Blechtrommel, în germana maternă), al cărui personaj principal sunt chiar eu. Posteritatea a considerat în unanimitate acest prim roman din Trilogia Danzigului (au urmat Pisica şi Șoarecele, Ani de Câine) ca fiind una dintre cele mai importante realizări literare care denunţă războiul şi fascismul. Au fost şi unii care l-au atacat în mod nefondat pe Grass pentru îndrăzneală, pornografie, atitudine nihilistă şi alte câteva epitete nedrepte despre care nici acum nu vreau să îmi aduc aminte. Din fericire, reacţia de susţinere din partea cititorilor a contat enorm pentru “destinul” literar al cărţii.

Procesul meu de “creaţie” şi îmbogăţirea universului romanesc cu personaje de factură suprarealistă, venite dintr-o istorie imaginată, metaforică nu au fost atât de uşor de redat într-o Germanie care începuse două războaie şi urma să fie reconstruită din temelii din punct de vedere social, ideologic şi cultural. Înainte de a apărea oficial ca personaj de roman, adeseori am fost “schiţat” de Grass prin lecturi în cadrul restrâns al Grupului 47, care îşi propunea să aducă în societatea germană atitudinea critică necesară pentru a ajunge la democraţie, de fapt la o libertate de exprimare în gândire şi în cultură.

Grass, “părintele” literar, a fost destul de înţelegător cu mine şi cu năzbâtiile pe care le făceam în roman, din copilărie până la maturitate. Asta se numeşte răbdare. Criticii au găsit, cum se putea altfel, un termen ceva mai pretenţios pentru această “răbdare” a evoluţiei mele şi l-au numit Bildungsroman (roman al formării). Îmi este dificil să vă spun în câteva rânduri ceea ce poate fi citit mult mai bine în aproximativ 600 de pagini, dar am să vă propun un exerciţiu de imaginaţie pentru curiozitatea lecturii unei capodopere. Scuzaţi modestia!

Deschideţi marele volum din faţa ochilor voştri şi faceţi loc eroilor din cele 16 povestiri ale romanului structurat în trei părţi! Aşa cum spune şi Grass în prolog: “personajele şi acţiunea cărţii sunt pure ficţiuni. Orice asemănare cu personaje care sunt sau nu în viaţă este întâmplătoare”. M-am născut la Danzig, undeva între Germania şi Polonia, şi nu ştiu dacă tatăl meu este Alfred Matzerath (german) sau Jan Bronski (polonez). Doar războiul şi atrocităţile care au avut loc atunci  – crime, violuri. etc – au pus acest semn de întrebare asupra aceluia care îmi este tată de drept. Mă mândresc cu faptul că sunt urmaşul lui Joseph Koljaiczek, personaj legendar din localitatea în care m-am născut, căutat de poliţie pentru că “ocupaţia” lui era să incendieze clădiri, fapt ce i-a adus o faimă binemeritată.

Anna Bronski, bunica din partea mamei, îmi este cea mai dragă fiinţă şi prezenţa cea mai obsesivă din viaţă, “cu cele patru fuste ale ei de culoarea cartofului, aşezate una peste alta, ataşată de pământul Kasubei“. Înainte să mă nasc, am rugat-o pe mama că voi accepta să fiu născut cu o singură condiţie: când voi împlini trei ani, îmi va fi oferită o tobă de tinichea pentru a o purta cu mine peste tot. Acum, eu sunt gnomul toboşar cu puteri miraculoase şi idei geniale, vreau să provoc şi să schimb destinele umanităţii. Idolii din lecturile asidue sunt Rasputin şi Goethe, “vraciul şi atotştiutorul”. Când cineva profită de statura mea şi încearcă să îmi ia toba primită cadou, atunci eu am să mă transform în “spintecătorul de geamuri”, puterea pe care mi-o da vocea de a mă apăra de intruşi.

Anii au trecut şi lumea s-a schimbat, iar mulţi dintre cei dragi au murit: mama, prietenii din banda scărmănătorilor, acei rebeli care aduceau dezordinea în oraşul ocupat de nazişti), cei doi taţi prezumtivi. Într-un fel mă simt vinovat de dispariţia lor şi nu încetez să cred că eu le-am provocat destinul tragic.

Eu am fost, maestre Bebra. Asta am făcut eu şi asta am făcut tot eu, am săvârşit această moarte şi nici pentru aceea nu sunt nevinovat – îndurare!

Un pic despre femei. Toate femeile care au însemnat ceva în viaţa mea au fost “angelicele” Maria Trczinski şi sora Dorothea (asistenta în alb), respectiv femei telurice, ca Lina Greff sau Roswitha Raguna (”fata de două-zeci de ani înfloritoare, poate de nouăsprezece, când ca o bătrână de nouăzeci şi nouă de ani“).

A fost o vreme când purtam discuţii dese cu Iisus pe un ton familiar, îmi permiteam chiar să Îl rog lucruri neobişnuite. Însă, de fiecare dată, eu vorbeam şi Iisus nu îmi răspundea. Am prins curaj, la un moment dat, şi m-am aşezat pe genunchii Fecioarei Maria, fiind ajutat şi de statura redusă. Când am împlinit treizeci de ani, vârsta la care Iisus şi-a început misiunea de a propovădui, mi-a apărut Bucătăreasa Neagră, o altă obsesie de-ale mele. Unii au zis că e simbolul morţii, alţii au văzut în ea viitorul, ceea ce este incert:

în umbra unei frici copilăreşti care se înnegreşte pe zi ce trece […] Pentru că tot ce mi-a stat mai demult la spate şi mi-a sărutat cocoaşa îmi iese acum continuu în faţă.

Dacă în Decojind ceapa (2006) autorul meu îşi dezvăluia activismul în Tineretul hitlerist, după ce se va fi bucurat de premii literare şi un titlu Nobeliar, mă gândesc că opera rezultată este cu mult mai durabilă ca biografia lui Grass şi istoria ultimilor cincizeci de ani! Citiţi-mă şi judecaţi-mă!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *