Clipa de poezie: Cristian Mușa

Cristian Mușa

Cristian Mușa (n. 22 martie 1989, Vălenii de Munte, Prahova) este cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române (secția colectivului Etnomuzicologie-etnocoreologie).
A terminat cursurile Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești (secția Canto Popular), urmând Facultatea de Litere a Universității din București (secția Etnologie), master în Etnologie, Antropologie Culturală şi Folclor și doctoratul la Şcoala Doctorală de Litere, Universitatea București.

 

***

De nicăieri apari
Și te clădești,
Din munți, din dealuri,
Din tot ce este,
Îmi vorbești,

Și mă cuprinzi cu drag
Și mă dobori,
De-atâta dragoste ce ai,
Mult mă-npresori.

Și îmi șoptești adesea,
Răspicat,
Că ești aici mereu,
Că n-ai plecat,

Că ești cu toți ai tăi
De pe pământ,
Și-i ocrotești, și-i prinzi
De-i vezi picând.

Și stâlpul casei
Verde îl păstrezi,
Și-n capul mesei
Serile te-așezi.

Și cheia ușei
Mereu o sucești,
Și lacrima din ochi
Tu ne-o oprești.

 

***

În orice timp te plâng, tată,
Şi-ți amân moartea cu fiecare vis.
Şi eşti mai viu ca niciodată,
Şi viu ai să rămai,
Eu ți-am promis.

În orice loc din curtea noastră
Sălăşluieşti mai mult ca niciodată.
Nu pot şi nu accept să cred
Că nu mai esti stăpânul casei, tată.
Ba nu, eşti stâlpul meu de căpătâi
Şi încă mult mai trainic,
Cum niciodată, parcă, nu ai fost.
Şi nici în altă viață nu vei fi.

Din locul tău din ceruri, parcă,
Îmi auzi fiece gând.
Şi nu te lasă inima, tată,
Sa nu mă ajuți,  să mă vezi plângând.

Sunt zece ani de când eşti dus departe.
Departe fizic,
Dar nu şi din al meu gând.
Şi încă întrebi în vis, rude departe.

Dacă fiul creşte sau ce-o fi făcând.
Căci ştiu, părinte, cu ce foc te-ai dus
Din astă lume plină de păcate,
Ca înainte de al tău apus,
Să-ți vezi şi ultimul băiat cu carte.

Din orice loc făptura îți răsare,
Sau iți croiesc cu ochii minții, fața.
Ma uit la orice lucru şi prind mereu a zice:
Ăsta este pus aici de TATA.

 

***

Bunico,

Ți-a rămas lampa-n fereastră!
Mă pomenesc mereu grăind
Prin curte, prin obor,
Uitându-mă la casa bătrânească
Ce plânge, parcă, a jale şi a dor.
Că până ieri era mereu gătită
Cu scoarțe mândre şi ştergare mari,
Şi vatra sobei, bine fățuită,
Şi dată-n alb,
Cu ce-aduceau sub coviltir, vărari.

Şi-n colțul mândru dinspre răsărit,
În camera curată de la drum,
Şedeau în taină sfinți ce-au amuțit
Şi s-au mânjit de-al candelelor fum.
Bunica mea, pe vremea când erai
În casa ta atât de rostuită,
În zile negre o glumă tu făceai
Şi ne-nveleai cu dragoste nemărginită.

În orice parte, chipul ți-l zăresc,
Cu gesturi, zâmbete şi vorbe dulci,
Cu tot tot ce-aveai mai scump,
Dar nu-ndrăznesc
Să cred ca iar te duci, ai să te duci…

Aş vrea să simt mirosul cel mai sfânt
De busuioc şi druşaim din geam,
Şi mângâieri, şi mila ta aş vrea
Să le păstrez şi veşnic să le am.

4 thoughts on “Clipa de poezie: Cristian Mușa

  1. Nici nu ma gandeam sa va citesc scrieri despre alttceva decat despre ce iubiti mai mult pe lume : viata simpla si cei dragi care mai sunt dar si cei care nu mai sunt.
    Personal, imi doresc sa ramaneti neschimbat caci numai asa imi puteti da si mie putin din starea dvs.inepuizabila de bine.
    Uitasem de felicitari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *