Regal Literar

Memorialul durerii – între „istoria care nu se învaţă la şcoală” și clemența prezentului

Lucia Hossu-Longin îi răspunde lui Alexandru Rafila: Nu este un atac la adresa PSD. Dumneavoastră prin candidatură ați produs deconspirarea numelui - Bugetul.ro

În cartea şi seria de 10 dvd-uri editate de TVR Media despre “gulagul românesc” şi initulate „Memorialul durerii”, neobosita cercetătoare Lucia Hossu- Longin realizează o analiză amănunţită a evenimentelor şi oamenilor care au trăit pe cont propriu represiunea comunistă. Cartea redă, în scris, 36 de episoade şi personalităţile care au trecut prin tortura fizică si psihică a aparatului de partid. Transcrierea pe coală a vocii celei care realizează „Memorialul” nu este un simplu act de copiere a evenimenelor din trecut, ci reconstituie şi restituie prin personalităţile-victime o “istorie care nu se învaţă la şcoală“.

Rahova, Jilava, Aiud, Gherla şi lagărele din Balta Brăilei sunt popasurile care devin laitmotive în mărturiile pătrunzătoare ale foştilor deţinuţi politici, partizani, torţionari (Nicolski, Crăciun, Ciolpan), aducându-se astfel la lumină informaţii, înscrisuri, înregistrări şi declaraţii despre oamenii simpli şi intelectualii care au avut de pătimit pentru conştiinţa vie a schimbării, alta decât cea oficială. Cazurile unora ca Elisabeta Rizea, Tudor Greceanu, Paul Goma, Corneliu Coposu sau Gheorghe Ursu devin portrete de martiri, hagiografii de sfinţi în faţa represiunii feroce din perioada 1946-1989.

Colecţia de 10 dvd-uri păstrează intactă din punct de vedere vizual„memoria durerii” în mii de minute care se constituie într-un „gest de reverenţă în faţa martirilor rezistenţei anticomuniste”, după propria afirmaţie a autoarei-anchetator. Fără să fie didactic în aprecieri, Lucian Pintilie afirma cu luciditate valoarea documentară a Memorialului:

Meritul uriaş al “Memorialului Durerii” e că a demascat – cuvântul trebuie reabilitat şi refolosit – o minciună istorică monstruoasă la care am participat mai mult sau mai puţin cu toţii. „Memorialul Durerii” revizuieşte integral această imagine umilitoare şi nedreaptă. Este absolut răvăşitor să afli că românii au avut una din cele mai consistente rezistenţe anticomuniste din Est.

Gândit ca un mixaj între document, depoziţii orale şi cercetarea propriu-zisă, Memorialul Durerii rămâne singurul demers de acest fel din mass-media postdecembristă, atât prin vocea autoarei şi a „actorilor” implicaţi în acest de proiect de rescriere a istoriei supusă uitării, cât şi dintr-o perspectivă culturală de aprofundare a unui fenomen radiografiat în dimensiunea adevărată, crudă şi totuşi salvatoare, de ieşire din „tranşeele memoriei”. Drumul început de Lucia Hossu-Longin în anul 1991 şi care continuă până în prezent, cu aceeaşi energie şi fără să se abată de la crezul iniţial, este cu atât mai uimitor cu cât nu a ţinut cont de interdicţiile regimurilor care s-au succedat vremelnic. În arhiva scrisă şi în contribuţia documentară tv nu se simt patima şi înverşunarea victimelor, întrucât mesajul de iertare şi înţelegere a fenomenului prevalează luminos în cromatica întunecată din culisele închisorilor şi birourilor unde au avut loc rechizitoriile.

Ce veţi găsi în acest pachet? Aş răspunde: o comoară, rezistenţa românească de-a lungul a 50 de ani. Aceasta serie este un curs despre libertate, predat chiar de către cei care au fost pilde vii, victime în această confruntare cu totalitarismul de tip comunist – Lucia Hossu-Longin.

 

Pe de altă parte, cât de tandre și nevinovate sunt astăzi, la senectute, urmele trecutului edulcorate sub forma unor declarații școlărești despre servilismul și neputința de ieri! Astfel, „memorialul durerii” nu este doar un documentar despre ceilalți, ci in mod paradoxal, se transformă într-o oglindă retrovizoare care îți arată ce este în spatele tău, în propria conștiință.

– Aţi fost membru de partid?

– Am fost, sigur, te obligau. Am intrat în ’67, ca orice intelectual care termina o facultate. Dar nu m-a interesat politica, dovadă că am plecat de la „Scânteia Tineretului“ după doi ani, cu demisie. Am fost chemată atunci în faţa unei comisii şi mi s-a spus că nu există demisie din presa de partid. Am rămas fără slujbă şi am plâns o lună, pentru că aveam doi copii mici şi era greu de trăit din salariul soţului meu.

Sursa: Adevărul.ro

 

Ce omite dna Hossu-Longin este că securiștii de ieri nu îi obligau pe „martirii” de azi să devină membri de partid cu de-a sila, decât dacă aceștia din urmă își doreau să parvină repejor și să aibă locuri călduțe și fară probleme pentru sine și apropiați. Ad libitum, memoria joacă feste, cu insistență, despre complicități tăcute înainte, devenite așa-zise „rezistențe prin cultură„! Pentru aceia cu memoria scurtă, votul memorial și profund autoincriminator al dnei Hossu-Longin a dus la închiderea postului TVR Cultural, argumentul fiind asemănător ca în trecut, lacrimal sub aspect familial, dar prea fragil din punct de vedere moral:

Am votat pentru. Îmi pare rău să o spun, dar am votat pentru planul care cuprindea desfiinţarea TVR Cultural şi supravieţuirea TVR 3. Chiar şi votînd contra, aş fi fost singură în Consiliul de Administraţie. Credeţi-mă, după 7 ore de şedinţă, eram extrem de tristă, parcă îmi murise cineva drag, cineva din familie.

Și restul e o tăcere, atât de lungă și dureroasă…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *