Fă binele şi aşteaptă răul – lecţii ale înţelepciunii de la părintele Arsenie Boca

Autor: Daniel Guță

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova)

Arsenie Boca a devenit în ultimii ani un adevărat fenomen, o figură emblematică în istoria recentă a poporului român. Preotul care a slujit la mănăstirile Prislop şi Brâncoveanu şi a fost deţinut politic în anii 1950 este considerat un sfânt de tot mai mulţi dintre cei care ajung să se roage la mormântul lui din cimitirul mănăstirii Prislop. Cugetările sale au ajuns şi ele cuvinte de căpătâi pentru credincioşi.  

Părintele Arsenie Boca a lăsat posterităţii o serie de manuscrise şi cărţi în care le-a vorbit oamenilor despre credinţă, dragoste, milostenie şi despre rânduielile vieţii. Iată câteva dintre cele mai frumoase cugetări atribuite duhovnicului:

„De la cârma minţii atârnă totul. Dacă nu ai ordine în minte nu poţi avea ordine în viaţă”.

„Iubeşte smerenia, că prin ea Dumnezeu îţi va acoperi păcatele. Smerenia este sarea virtuţilor”.

„Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască”.

„Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat”. „Când vin necazurile tu să rosteşti: aşa-mi trebuie”.

„Fă binele şi aşteaptă răul”.

„Fără îndoială, la ziua Judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut; nici dacă vom vorbi cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine”.

„Nu suntem născuţi de timp, ci de veşnicie. Aşa se face, că avem într-o fărâmă de ţărână şi celălalt tărâm. Deşi trăim o vreme îmbrăcaţi de lumea aceasta, totuşi ni se întâmplă clipe când fratele vis şi sora moarte ne dau târcoale şi ne despică făptura în două”.

„Viaţa înfrânată duce la redobândirea sănătăţii încât să poţi deosebi binele de rău”.

„Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor”.

„Cea mai grea luptă în viaţa aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propăşirea binelui”.

„Voi, ca tineri începători ai vieţii, sunteţi poate ispitiţi de ideea că tineri fiind, de ce să începem cu copii din primul an, ci să ne mai trăim puţin viaţa că mai avem vreme şi de copii. Cu acest gând, dacă-l primiţi şi-l luaţi de bun, vă deschideţi calea către păcat şi către tot felul de necazuri care vin”.

„La convieţuirea căsătoriţilor, nu-i bun nici abuzul, nici refuzul. Abuzul îl atinge pe soţ, refuzul pe soţie, dar şi pe soţ”.

„Copiii sunt roadele dragostei; evitarea nu e dragoste, ci crimă. Căutarea plăcerii numai, cu evitarea rostului firesc al instinctului, e viciu şi păcat”.

„Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună”.

„Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum judecaţi, care şi de cine să asculte întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?”

„Când îţi iei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieţii îţi va ajuta să ai şi ce le da de mâncare şi-ţi va asigura şi cinstea căsătoriei. Deci, nici abuzul, nici refuzul, ci o dreaptă socoteală şi o convieţuire corectă şi cinstită”.

„Oare de ce vin oamenii aşa de în silă la spovedit? – Fiindcă ştiu că li se cere lepădarea de păcate. Ori lor le plac păcatele mai mult decât înfrânarea de la ele”.

„Nu e un biruitor mai mare pe pământ, decât acela care se biruieşte pe sine însuşi şi domneşte asupra patimilor sale”.

„Când Mântuitorul porunceşte iubirea de vrăjmaşi, El n-o face ca să te îngenuncheze în faţa celui rău, ci ca să te elibereze de răul din tine şi în felul acesta să-l limiteze”.

„În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”.

„Dă-ţi osteneala să suferi cu răbdare lipsurile şi slăbiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru că şi tu ai multe din acestea pe care trebuie să le sufere alţii”.

„Să nu laşi nici pe fratele tău să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci mergi şi te împacă cu fratele tău”.

„Nu există vrăjmaş mai mare pentru om, decât omul însuşi şi de nimic nu trebuie să se teamă omul ca de el însuşi. Cine îşi stăpâneşte simţămintele, acela îşi petrece viaţa în pace”.

„În cadrul familiei există o gamă întreagă a desfrânării, prin aşa-zisele aberaţii sexuale, încât se pune accentul numai pe plăcerea erotică, nebunească, care devine o a doua natură a soţilor, încât ajung sărăciţi de putere şi robiţi de durere”.

„Plăcerea, căutată numai pentru ea însăşi, cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului, până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale; ea cere extenuarea şi atrage urmările ei, aberaţiile şi nenumitele perversiuni; ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei”.

„Iubirea nu are marginile omului, nici spaţiul, nici timpul. Nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit. Străpunge iadul, care nu-i poate sta împreună şi străbate cerul”.

„Nimeni nu-i atât de înţelept să se poată îndrumă singur, dar se cade să ne suferim, să ne mângâiem şi să ne ajutăm, să ne învăţăm şi să ne îndrumăm unii pe alţii. Ceea ce te face atât de supărăcios nu-i zelul pentru aproapele, ci o iubire de sine, năzuroasă, arţăgoasă, posomorâtă. Pietatea cea adevărată e blajină şi răbdătoare, fiindcă ea te arată cine eşti…”

„Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit împreună cu acela: pe ţine obişnuindu-te cu patimă pierzătoare iar pe acela neoprindu-l de a flecări împotriva aproapelui”.

„Dacă pe unii îi urăşti, pe alţii nici nu-i iubeşti, nici nu-i urăşti, pe alţii iarăşi îi iubeşti dar potrivit, şi în sfârşit pe alţii îi iubeşti foarte tare, din această neegalitate se cunoaşte că eşti departe de dragostea desăvârşită care cere să iubeşti pe tot omul la fel deopotrivă”.

Citatele şi aforismele atribuite părintelui Arsenie Boca au fost preluate din volumele: „Părintele Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri”, Ediţia 3, Editura Credinţa Strămoşească, 2009, „Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei”, Ediţia 5, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, „Părintele Arsenie Boca, Mărgăritare duhovniceşti”, Editura Credinţa Strămoşească, „Cugetări duhovniceşti – din înţelepciunea Părinţilor contemporani”, de Ala Rusnac, vol. II, Editura Epigraf, Chişinău, 2011, „Părintele Arsenie Boca, Omul, zidire de mare preţ”, Editura Credinţa Strămoşească, 2002, din Colecţia de citate a profesorului dr. Radu Românaşu – Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Oradea, şi din cea mai cunoscută carte scrisă de acesta, „Cărarea Împărăţiei”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *