Dacă e să supravieţuim mediului pe care singuri ni l-am creat, avem oare voie să fim suficient de monstruoşi ca să ne ridicăm la înălţimea nenorocirii?
Romanul Monştri plini de speranţă (Hopeful Monsters) face parte din seria de autor Nicholas Mosley, intitulată „Catastrophe Practice”, alături de Imago Bird, Judith şi Serpent. Tema romanului apărut la editura Vellant se referă, în genere, la modul în care oamenii trebuie să înveţe să facă faţă catastrofelor dacă vor să supravieţuiască. Nicholas Mosley nu este un autor cunoscut, şi nici romanul considerat vreun best-seller. Totuşi dacă arunci o privire pe copertă, vezi scris: “câştigător al premiului Whitbread” pentru anul 1990. Nici măcar acest fel de publicitate nu m-a convins prea mult timp să deschid prima pagină, din cauza unei “lupte” invizibile dintre răbdarea mea de a citi peste 600 de pagini şi ideile pe care aveam să le descopăr ulterior în carte.
Şi vine o zi când îmi zic că ar merita măcar să citesc acea prima pagină, un soi de pariu „totul sau nimic”. În cele din urmă, rezultatul a fost „totul”, luând ca reper permanent întrebarea-motto citată la începutul articolului, o întrebare care deschide romanul într-un mod incitant şi cu informaţii culturale consistente de-a lungul cărtii. Monştri plini de speranţă poate fi uşor categorisit drept un roman, dar citindu-l descoperi, de fapt, o construcţie intelectualizată pe marginea teoriei nenorocirii, care încearcă să explice discontinuităţile personalităţii umane şi tendinţa noastră de a evolua mai degrabă din inerţie, şi mai puţin după o voinţă proprie.
Personajele principale sunt Eleanor Anders şi Max Ackerman, iar existenţa lor în roman se desfăşoară în mod paralel sub forma unui şir neîntrerupt de scrisori, în care expeditorul şi destinatarul îşi prezintă mediul de provenienţă şi istoriile personale, sociale, politice etc. Eleanor „se trăgea dintr-o familie care locuia lângă frontiera cu Polonia”, provenind din cercurile politice radicale berlineze din perioada interbelică. În schimb, Max este englez, crescut în atmosfera intelectuală din Cambridge. Lumea din jurul celor doi se schimbă rapid. Ei se întâlnesc din întâmplare, la sfârşitul anului 1920 în Berlinul împărţit ideologic între comunişti şi nazişti, şi se îndrăgostesc. Max şi Eleanor devin vocile romanului în capitole alternative ca naratori ai romanului. Preocupările intelectuale ale lui Max includ fizica şi biologia, în timp ce Eleanor este pasionată de antropologie şi psihologie.
Romanul este un discurs propriu-zis despre cum modalităţile convenţionale de interpretare a lumii, a realităţii, au un efect distructiv asupra indivizilor (limbaj, sentimente, situaţii). În acest lung roman-eseu de idei convergente, Mosley încearcă să găsească o soluţie la întrebarea iniţială, contrapunând teoriile ştiinţiifice cu filozofia şi cu alte domenii conexe.
Ştiinta ne poartă până la limita a ceea ce putem cunoaşte despre obiecte: dincolo de ştiinţă nu mai este nimic. Acest nimic, însă, este postulat de ştiinţă, căci cum ar putea ştiinţa să fie conştientă de sine, dacă nu ar face-o de pe o poziţie dincolo de ea? Confruntaţi cu acest nimic, trăim frica; dar trăim şi extazul, pentru că el ne dă sentimental propriei eliberări de sub tirania lucrurilor. Şi ne dă posibilitatea de a ne afla într-o relaţie conştientă cu lucrurile. Fără acest nimic, am fi noi înşine doar lucruri.
Personajele (şi autorul) au o atitudine de negare a conceptelor „închise” undeva în limbaje abstracte, fără însă să ignore modele umane ca Rosa Luxembourg (”o femeie mică cu ochi strălucitori, care uneori părea că toarce, alteori că scuipă, dar care avea mereu gheare, ca o pisică”), Albert Einstein („avea aureola de păr întunecat; expresia amuzată, care părea să meargă departe în afară şi, în acelaşi timp, înăuntru”), Sigmund Freud, Martin Heidegger („cu glasul lui liniştit, melodios”), Ludwig Wittgenstien, Adolf Hitler, Francisco Franco şi Carl Jung.
Monştri plini de speranţă sunt acei oameni excepţionali care, probabil, s-au născut prematur, în clipa în care mediul din jurul lor nu a fost încă pregătit pentru ei. Romanul “spune”, de asemenea, povestea de dragoste dintre Max si Leonor, într-un un context istoric al faptelor si oamenilor “plini de speranţă” ai secolului XX: Revoluţia Rusă, apariţia nazismului, războiul civil spaniol… Acest roman este, de fapt, o combinaţie fascinantă de eseu şi ficţiune, ştiinţă şi cunoaştere a teoriilor stiinţifice în vogă în anii războiului, cronică istorică şi aventură, toate laolaltă constituind un portret de neuitat al secolului XX.