Joc în spațiu
Tocmai ce m-am întors de la spital.
Vesel și mirat, ramific partituri pe treptele de scară.
La Paris a plecat de curând, fără versuri,
Un poet devenit trist în țară.
Cu nepăsare, mâinile, gâtul mi-l privesc.
Orgoliul nehotărăște un gând fără faptă.
Mă duc să mă întâlnesc cu un străin
Unde nimeni din trecut nu m-așteaptă.
Lumina cu suferință se îndreaptă
Către un coridor de normalitate.
Candoarea vrăjmașului care m-a sinucis
A ajuns la timp în etate.
Cu o rugăciune înmuiată în tuș
Împarte-mi trupul în două,
Și-n diminețile rămase de băiat cuminte
Ia tu întreaga apă, eu vreau să beau rouă.
Triptic în valuri, apa versuri desface
Acea durere despre care nu se vorbește, se tace.
Fata zvonește că, în secret, sfârșitul de tablou mă place.
Apoteoze, atât vă spun: – Nu-mi dați pe gratis pace!
****
Amăgire
Din drumul învechit rob m-am întors
Tăcerea se bucură risipit c-am venit
Încins în cuptorul de țară topesc păcatul stors
Pe care ascunsă amăgirea l-a sorbit
La soare neatent ochii am căscat
Tu iartă-mi cugetul de vorbe goale-mpreunat
În buzunarul de la piept iubire-am volatilizat
Un timp nedefinit în casa Ta nu am intrat
Cu pași bătătoriți greșelile pe rând din nou m-așteaptă
Prefăcut îmi șoptește gara din sat calea cea dreapta
Ca să mă cert cu Îngerul în loc de rugăciune am repetat ‘Nu Știu’
Cocoșii dezvelind pământul ma-ndeamna impetuos sa fiu
Prin horn negrul de fum nici foc n-a mai născut
Calu-nțelept întors din drum iarba uscată a păscut
O jumătate din trupul neîmplinit în stih l-am pironit
Mai bine de atât n-am avut, mai rău nu mi-a mai trebuit
***
Gând nesfârșit
Privesc la chipul tău de acuarelă
În culori îmi alung clarul de ochelari
Splendoarea ta întinsă-n iarbă le este interzisă
Ochilor slabi și prea discreționari
Lipit cu vocea mută de scorburi de copac
Am să-ți răsad în secret curajul mântuit
Jindul frivol de a fi cucerit de instinct
De soarele ce apune peste sărutare va fi oprit