Regal Literar

Penumbra evoluției pseudointelectualului

Ştefan Lucian Mureşanu

Seara pregătește venirea nopții. Noaptea, umbrele își dispun fiindurile lipsite de contur să pășească în timpul întunecat al gândirilor. Sunt gândiri lipsite de idei benefice, sunt mult prea apropiate de nimicul egoului teluric în care orizontul lipsește, iar recele suflului energetic al doctrinarului mărginit sugrumă conștiința.

Conștiința este o parte activă și evolutivă a omului căutător în știință, a omului căii luminii. În noapte, lumea nevoilor nu caută calea, ci drumuri întunecate, numai omul elevat desăvârșit își ridică privirea și dorește lumina spre știință și, întotdeauna, voia lui este de a dărui lumină. Glasul celor mulți, nevoiți de patimi de tot felul, aleg disperarea, țipătul lor nu se aude și nici nu ar avea puterea să-l audă cei din nevoi, pentru că au același defect ca și ei, surzenia.

Am crezut, când căutam calea mea printre drumuri, că votul celor ce se obosesc să vină dis-de-dimineață la urne este urmarea unei legi organice, o lege după care lumea să-și ghideze drumurile prin viața socială. Dar vedeți cum stau lucrurile, lume multă, puțini oameni, iar lumea nu face decât să fie de acord cu vrerile lor, ale celor care provin din rândurile lumii și, nicidecum, din numărul celor care sunt oameni.

Vremea pe care o trăim acum este aproape identică cu timpul anilor 1820 – 1890. Mihai Eminescu avea astfel să-i prezinte pe tinerii plecați în străinătate la studii: ”Ș-aceste mărfuri fade, ușurele,/ Ce au uitat pân’ și a noastră limbă,/ Pretind a fi pe cerul țării: stele.” (Ai noștri tineri)

Snobismul depășește măsura bunului simț, iar banul, numai de ei știut cum l-au ”agonisit”, deschide toate ușile palatelor administrative ale statului și stau larg deschise. Ignoranții semidocți succed acum la putere, sunt mândri de prostia lor pentru că nu conștientizează că răul deciziilor lor dăunează social lumii.

Răul este o frământare a interiorului frustrat al unora, lipsiți de educație și de cultură. Ca nonvalori, sunt într-o permanentă modificare a propriilor caracteristici, stăpâniți de teama coborâri din vârful în care au fost propulsați de nevoia ignoranților de a fi băgați în seamă. Și, atunci, începe greaua luptă dintre elevat și involuații societății care sunt mulți. Se spune ”nu te pune cu omul prost că are mintea odihnită”. Mult adevăr și constatări deosebite în evoluție a societății condusă de astfel de elemente la un moment dat al timpului istoric. Astfel de indivizi sunt conflictuali, creează panica ca fenomen al neînțelegerii rostului rezolvării problemelor care se impun dezvoltării, cât și a evoluției normale a societății. Incapacitatea rezolvării problemelor curente ale împlinirii unor puncte de vedere ale bunului mers înainte al societății este tocmai lipsa cunoștințelor necesare funcției pe care o ocupă, a imposibilității înțelegerii structurii unei instituții ca fapt al dorinței bolnăvicioase a impunerii propriului punct de vedere, al dictaturii.

Toți acești împuținați la minte lovesc puternic în membri societății prin întârzierea evoluției lor pozitive. Se știe că războaiele, revoluțiile, instaurarea dictaturii, pandemiile au fost factori esențiali în distrugerea voită a evoluției pozitive a societății omenești, fapte care au produs și produc întârzierea în gândire a tânărului doritor de afirmare prin necultivare intelectuală, prin oprirea procesului de învățare în școli, prin lipsa informațiilor utile, elevate care să le arate calea normală a capabilității și utilității omului elevat, a intelectualului care are cunoașterea și pregătirea superioară ocupării unui post în ierarhia structurilor instituționale. Niciodată nu s-a știut de unde au venit ordinele de distrugerea, la un moment dat, a evoluției culturale și spirituale a societății omenești.

Câte lucrări, tratate științifice au fost distruse de-a lungul istoriei omenirii, câte minți deosebite în gândire au fost traumatizate de anarhicii aleși de naivi la putere, câți au fost uciși din oamenii lumii, de marii criminali cu mințile lor bolnave. S-a observat, prin studiile și cercetările întreprinse de antropologi, în cadrul unor societăți, că cei care succed și își doresc cu tărie ”puterea” sunt confirmații progresivi dominați de frustrări, de complexul de inferioritate. Aceștia au singurul țel de a domina, de a supune oameni prin orice forme subtile, prinzându-i în plasa dictonului ”eu ajut oameni”.

În adevăr, binele pe care îl fac acești semidocți, este dorința bolnavă de a supune și de a-i aduce pe oameni la starea de a nu se mai putea împotrivi niciunei dorințe maladive de-a lui. Sunt tipii cărora le place să li se spună numai cuvinte de laudă și, niciodată, nu recunosc că au greșit. Acești indivizi văd numai greșelile celorlalți, iar critica lor este fățișă. Este o călcare, prin cuvinte josnice, a demnității celui pe care nu îl mai doresc în preajma lor și nici în preajma celor cu care frustratul colaborează. O îndepărtare dură a celui proscris, în neputința frustraților de a înțelege partea bună a unei critici care repugnă și dezamăgește. Semidocții nu acceptă critica adusă comportamentului redus al gândirii lor, privind fiindul lor ca persoană incomodă în unele cazuri.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *