E mai întunecată ca oricând agora din România. În piața publică se sting luminile una după alta. De la o vreme, guri anti-creștine suflă în lumânările care mai viețuiesc ici și colo. Pare că e vremea întunericului. A Marelui Negru. Marele Negru care își devoalează micimea, în contrast cu ”Marele Alb”, cel pe care încearcă să-l împingă, placid, disprețuitor, la periferia inimii unui popor.
N-am să intru în detaliile anatomice ale minților celor care îl întrupează pe Marele Negru. Unii, formatori de opinie – purtători de calviție (nu calviniști!) și recitatori de poezii nedefinite –, alții, mici prin statura bibliotecii lor, se scufundă în întuneric. Patologia lor psihotică e cuprinsă în manualele de specialitate.
Însă, în actul suicidal al sufletului lor, ei încearcă să tragă în adâncurile urii și inima poporului român. Care încă mai bate! O inimă a credinței în lumină, a credinței în Biserica Ortodoxă Română (BOR).
Turmele întunericului capătă proporții sub toiagul Marelui Negru, iar mințile obturate urmează calea. A neadevărului și a morții spirituale.
N-am să mă refer la reportajul colegilor de la Recorder, cu toate că acesta este pârghia obscurantismului care populează piața publică a zilelor prezente. Presa e pe cât de subiectivă, pe atât de manipulată (și am elemente în acest caz). Dar și manipulantă! Mărturii se află în reacțiile non-argumentate ale celor care s-au înscris ad-hoc în corul celor mai aprigi huiduitori, al celor care au profilul ”tribuniștilor”.
Ei se ridică împotriva vaccinului, ei militează pentru libertățile exhibiționiste, vocile lor se ”sudează” împotriva Bisericii. Biserica îi numește eretici. Eu doar neghiobi. Au mintea mărginită. Marele Dumnezeu nu bate în cazul lor! Au fost loviți deja de moștenirea genetică ori de absența minimalei preocupări către educație, către cunoaștere.
Continuare pe Gândul