Regal Literar

Buna guvernare

 

Acad. Ioan-Aurel Pop

Suntem tot mai mult copleșiți de instabilitatea planetară, datorată acestei teribile boli care nu mai contenește. La noi, în România, nesiguranța este și mai mare, nu doar din cauza reticențelor legate de combaterea pandemiei, ci și din cauza instabilității politice. În asemenea momente, ar fi nevoie stringentă de o conducere sigură, eficientă, cu lideri prestigioși în care poporul să aibă deplină încredere.

Elitele sunt esențiale în viața oricărei comunități și mai ales în viața națiunilor. Este drept că poporul poate să fie ghidat pe căi greșite de elite slabe, dar asta nu înseamnă că trebuie să anihilăm elitele, ci că trebuie să le transformăm în acord cu idealurile de bine. Noi, în momentele decisive, am avut șansa unor elite bune, iar dacă nu au fost bune, le-am schimbat ca să fie bune.

Falsele elite, cele care și-au închipuit că pot conduce fără școală (educație), fără credință și fără ideal național au fost până la urmă îndepărtate, blamate, chiar pedepsite. Aceasta a reprezentat forța națiunii române și asupra acestei forțe trebuie să ne concentrăm. Dovada acestei constatări nu optimiste, ci realiste este că românii și România există încă, că nu s-au dizolvat în neant, în alte popoare sau în globalitate, fapt datorat operei de construcție și de întreținere a edificiului național, predominante în fața operei de destructurare, de ruinare (prezente și ea, mereu, în subsidiar). Popoarele nu sunt bune sau rele, ci ele pur și simplu sunt, adică există. Popoarele nu s-au născut prin voința cuiva, a vreunui om sau a vreunei instanțe omenești. De aceea, ele nu pot fi desființate prin vreun decret, prin vreun război ori prin alte măsuri omenești. Dar popoarele nici nu există în condiții civilizate de la sine, ca dat etern, fără să fie organizate spre bine, spre prosperitate, spre perpetuare. Iar cheia organizării sunt elitele bune, emanate din forța benefică a națiunii și nu din mediocritatea ori – mai rău – din tenebrele acesteia.

Dacă românii vor ști să aibă în viitor elite bune, responsabile, educate, culte, ivite din încrederea alegătorilor majoritari, nimic nu este încă pierdut. Istoria ca experiență de viață – departe de a fi de prisos în procesul cunoașterii umane – atestă din plin acest lucru. Nu se poate guverna un popor cu oameni cvasinecunoscuți, care au înscris pe răboj nicio împlinire, care nu au condus – înainte de a conduce țara – o echipă, un colectiv de muncă, o întreprindere, o școală, un spital etc. Cine să-i urmeze pe aceștia și cine să le asculte directivele? A pune în fruntea unei localități un primar votat de 30% din cetățenii cu drept de vot și ales după primul tur cu 15% dintre acești votanți este aberant, fiindcă procedeul încalcă o elementară regulă democratică. Faptul acesta înseamnă impunerea voinței minorității și nu a majorității. Impunerea unui parlamentar de care nu a auzit nimeni în circumscripția în care a candidat, care nu știe ce este aceea o lege și care nu a construit o casă, nu a sădit un pom, nu a făcut un drum este, la fel, lipsită de orice logică.

De multe ori se aud – pe bună dreptate – critici la adresa democrației contemporane, așa cum este ea înțeleasă astăzi, în contextul „corectitudinii politice”, al apatiei oamenilor față de politică, al rezervelor intelectualilor autentici față de guvernare. Criticile acestea nu ar trebui să demonizeze democrația în sine, ca formă de exercitare a puterii în societate – fiindcă nu se cunoaște o modalitate de organizare mai bună –, ci să conducă la perfecționarea democrației. Secretul democrației optime este aplicarea deciziei majorității pentru întreaga comunitate. Orice altă formă insinuantă de impunere a voinței nevalidate democratic este antisocială și distructivă.

Prin urmare, oamenii nu au decât să participe la viața socială și politică, să-și aleagă în frunte pe cei mai buni, în funcție de regulile consacrate. Desemnarea în frunte a celor puțini, a celor aleși prin procentaje infime, a celor lipsiți de încrederea opiniei publice, a celor fără rezultate majore în viața lor profesională generează doar instabilitate, neîncredere și chiar ostilitate.

De-a lungul istoriei omenirii nu au trăit și nu au dăinuit decât popoarele care au știut să-și delege puterea unor lideri buni. Iar exemplele din istorie nu sunt menite să rămână în paginile cronicilor și ale cărților, fiindcă istoria (deși poate să ni se pară și poveste) înseamnă experiență de viață colectivă și nu la scara vieții unui om, ci la scara veacului vecilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *