Regal Literar

Pledoarie pentru carte și bibliotecă

”O nație care nu citește rămâne în stare de inferioritate, fără forță de creație, fără sensibilitate pentru linie și rază, fără pasiunea pentru gând și frumusețea de sus. Cartea e un tonic – miracol și eternitate”.

Tudor Vianu

 

Prin natura sa, omul este o ființă reflexivă, cugetătoare și dornică să cunoască cât mai multe lucruri cu putință despre sine și despre fenomenele care se petrec în jurul lui. Setea sa de cunoaștere nu a fost și nu este una strict senzorială, ci constă, în mod irefutabil, într-o aprofundare a surselor, a celor scrise de predecesori, lucru realizabil numai prin punerea de întrebări și prin încercarea de a afla răspunsuri atotcuprinzătoare. Existența noastră are sens doar în măsura în care ceea ce facem și ceea ce gândim are o finalitate, adică este valoros nu numai pentru noi, ci și pentru cei cu care interacționăm.

Din păcate, într-o societate consumeristă, post-industrială (așa numita societate informațională 2.0, 3.0 și tot așa), în care au fost proliferate kitsch-urile și au fost prezentate forme alterate, de manipulare, a informației, cartea reprezintă, în continuare, un refugiu benefic, departe de lumea dezlănțuită. În ciuda diversificării suporturilor și mijloacelor de informare, cartea nu va înceta să existe și să prezinte același interes cultural, izvorât dinlăuntrul ființei umane. Cartea, ”profesorul tăcut”, a fost secole de-a rândul principalul instrument de instruire și de dezvăluire a capacității umane, de a crea și de a pune în aplicare cunoștințele acumulate treptat.

Din perspectivă idealistă și nu numai, apropierea față de carte trebuie să fie rezultatul unor motivații și resorturi interioare de informare obiectivă și pertinentă. Fiecare carte ne aduce ceva nou, rafinându-ne intelectul și viziunea despre viață și lume. Lectura presupune din partea cititorului efort de gândire și imaginație cu ajutorul sensibilității proprii. Lectura, ca activitate intelectuală, este o condiție sine qua non în drumul devenirii și formării intelectuale umane. Lectura nu ar trebui percepută ca fiind ceva obligatoriu, impus de către profesori sau părinți, ci, mai degrabă, drept modalitate de socializare și coeziune la nivelul societății. Se știe foarte bine că, de cele mai multe ori, actul lecturii are o puternică funcție terapeutică, de depășire a unor perioade de criză, în care individul este neînțeles întrutotul de semenii săi.

Marile biblioteci ale vremii noastre sunt mai mult decât toate oceanele de amintiri, mai mult decât toate furtunile de sentimente şi decât toate luptele cu inerţia. Ele condensează identitatea umanităţii, reflectă sensul lumii, sunt pavăze mari împotriva singurătăţii şi neliniştii.

Ion Stoica, poet și bibliolog

 

Unul dintre cele mai importante lăcașuri de cultură, dacă nu chiar singurul, care a asigurat formația intelectuală a omului din toate timpurile și spațiile geografice a fost biblioteca, acest adevărat ”leac pentru suflet”. Prin funcțiile sale fundamentale, biblioteca are menirea de a asigura un cadru de studiu, de lectură pentru toți cei interesați să fie informați. În interiorul profesiei, uneori se pot constata o oarecare reticență și încrâncenare, o atitudine rece și prea impersonală, cu privire la serviciile pe care le prestează și la statutul pe care bibliotecarii, ”oameni ai cărții”, îl au în raport cu proprii utilizatori. Totuși, o generalizare nu se justifică atâta timp cât, în culisele profesiunii, există, de asemenea, adevărați truditori și profesioniști ai cărții, care își propun să aducă în fața viitorului cititor un document valoros.

Pe de altă parte, din păcate, noțiunea de bibliotecar a căpătat în ultimele decenii conotații peiorative, depreciative, care s-au generalizat de la o generație la alta. Se ignoră, însă, că cele mai luminate minți, personalități ale culturii românești au deținut cândva și funcția de bibliotecar. S-ar impune, deci, un program de schimbare (prin educare) și  conștientizare a personalului din biblioteci în ceea ce privește nevoile din zona cererii de informare cu plusvaloare. Astfel, tehnologia și abilitățile umane trebuie optimizate în cel mai înalt grad, continuu, pe verticală și orizontală.

Jorge Luis Borges, îngerul orb din orașul cu „aerul bun”, artist al cuvântului și imaginarului cum nu a mai existat în secolul XX – nobil, cultivat – a fost primul om care și-a imaginat o imensă bibliotecă, asemenea unei verticale, pe care a numit-o Rai. Orbul fără vină, cu ochii intacți, care a descoperit cărțile în fluxuri și refluxuri de lumină, noaptea, privind straturile realității cu noblețe și candoare, cu desăvârșită umanitate. Orbirea i-a fost caznă, dar și cea mai dulce dintre formele de supraviețuire în ceasuri care astăzi par patriarhale. O privire spre trecut nu este numai un efort de trup, ci mai ales o necesitate de a înțelege esențele omului în mare(e)a vieții sale. Biblioteca și cartea pot rămâne, deci, o salvare pentru toți oamenii care vor să depășească uitarea și moartea.

Suspectez că specia umană – unică – este în extincţie şi că biblioteca va dăinui: iluminată, solitară, infinită, perfect imobilă, plină de volume preţioase, inutilă, incoruptibilă, secretă. (Jorge Luis Borges)

 

Întâlnire

 

Trupul meu este o carte cu pagini albe
ce-așteaptă nemurirea în brațele tale.
De mă rupi toamna, ca pe o frunză,
mă voi naște din amintiri, îndată!

Între polii încăperii se naște omenirea,
unind punctele noastre în mulțimea…
sufletelor infinite, depline, cu lumină,
o poezie începută cândva, fară vină.

Și vino, nu știu când, pentru un gând:
Suntem un vis sau așteptatul Paradis?”
La următoarea stație sunt cei ce plâng,
iar noi umplem pagini ce nu s-au scris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *